Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT
Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT

Cum să menții aspectul perfect al gazonului tău

Cum să menții aspectul perfect al gazonului tău

O zonă cu iarbă poate îmbina frumos toate elementele grădinii tale și este excelentă pentru crearea unui spațiu relaxat de care te poți bucura împreună cu familia și prietenii.
Păstrarea gazonului bogat și sănătos pe tot parcursul anului nu trebuie să fie o corvoadă. Cu doar câteva sfaturi cheie, te poțibucura de o grădină verde în toate anotimpurile.Va trebui să iei în considerare doar tăierea ocazională (pe care mașina de tuns iarbă potrivită o va face și mai ușoară), o curățare periodică și o hrănire atunci când iarba are nevoie de puțin mai multă atenție.


Hrănirea gazonului
Pentru a păstra gazonul verde și superb, va avea nevoie de un fertilizator de gazon nutritiv. Vestea bună este că nu va trebui să-l adaugi decât în timpul anotimpului de creștere –de obicei o dată primăvara și o dată toamna.
Alege o zi uscată, cu vreme blândă și adaugă mai întâi puțină apă în sol dacă este foarte dur.Pentru a susține creșterea de gazon nou și bogat primăvara, hrănește-l cu fertilizator conținând cantități mari de azot. Toamna, folosește un fertilizator bogat în fosfor și potasiu pentrua întări gazonul pentru lunile mai grele de iarnă.
Multe fertilizatoare pentru gazon sunt combinate cu erbicid, lucru care economisește timp și spațiu de depozitare. Gazonul bine hrănit va crește rapid și va umple golurile lăsate de buruieni. Procedează însă cu atenție, pentru a evita ca tratamentul să se răspândească la alte plante, deoarece le poate omorî.
Pentru gazonul de pe o suprafață mică, poți împrăștia nutrienți granulari manual (nu uita mănușile!) sau poți folosi o stropitoare sau un pulverizator pentru nutrienții lichizi. Pentru suprafețele mai mari de gazon, este mai rapid și mai ușor să împrăștii nutrienți granulari cu un dispozitiv de împrăștiere pe roți.


A uda sau a nu uda?
Dacă gazonul tău este nou, va trebui să-l uzi pe parcursul primului său sezon. Un gazon dezvoltat va supraviețui în majoritatea condițiilor, chiar și în verile calde, fără a avea nevoie de apă suplimentară. Se poate întâmpla ca, pe perioada verilor lungi și calde, gazonul tău să devină de culoare maro, însă nu are nevoie să fie irigat! Dacă este un gazon dezvoltat, își va reveni rapid atunci când vremea devine mai rece și mai umedă.
Dacă uzi gazonul atunci când devine maro, va trebui să continui să-l uzi periodic, deoarece noii germeni vor necesita mai multă apă pentru a crește și a supraviețui.Dacă chiar este nevoie să uzi gazonul din cauza unei secete foarte îndelungate, fă acest lucru dimineața devreme sau seara târziu, timp de cel puțin jumătate de oră. Dacă irigi în mijlocul zilei, soarele va arde gazonul.
Cea mai bună opțiune este un aspersor cu temporizator, pe care îl poți seta să pornească noaptea. Astfel, fiecare picătură de apă va fi absorbită de gazon în loc să fie evaporată în soare.


Scarificarea – ce este și de ce este importantă?
Scarificarea, definită simplu, este îndepărtarea ierbii moarte, a mușchiului și a altor materiale pentru a evita formarea de petice goale sau galbene în gazonul tău. Aceste zone sunt cauzate de obicei de mușchi, care funcționează ca un burete, absorbind toată lumina soarelui, apa și nutrienții înainte ca acestea să poată ajunge la rădăcini.
Materialul nedorit poate fi îndepărtat cu o unealtă manuală precum grebla pentru gazon (caută una cu dinți din oțel, deoarece sunt mai ușor de utilizat). Ca alternativă, pentru o opțiune mai lejeră, folosește un scarificator electric. Îndepărtează cât mai multe resturi din iarbă primăvara, pentru a-i oferi un start cât mai bun în anul respectiv și din nou toamna, pentru a o pregăti de iarnă. Gazonul tău poate arăta puțin maro și lipsit de strălucire după ce este descoperit. Nu te îngrijora, va fi din nou verde și strălucitor înainte să-ți dai seama!

Cum și de ce să aerezi gazonul
Aerarea este procesul de creare de mici găuri în gazon pentru a permite aerului să ajungă la rădăcini. Aceasta îmbunătățește scurgerea și stimulează creșterea, contribuind la păstrarea gazonului în cea mai bună formă.
Cea mai simplă metodă de a face acest lucru este cu o furcă de grădină, dar este mult mai rapid și ușor cu un aerator cu dinți multipli conceput special. Și mai bine, mergi de-a lungul și de-a latul grădinii într-o pereche de tălpici pentru aerat gazonul – o modalitate excelentă de a adăuga puțin exercițiu fizic rutinei tale! Primăvara și toamna sunt cele mai bune momente de aerare a gazonului.


Nivelarea gazonului
Gazonul arată puțin denivelat? Adăugarea unui strat superior de compost bazat pe nisip sau argilă (în funcție de tipul tău desol) va ajuta la nivelare și îți va oferi un gazon uniform.
Pentru a păstra lucrurile simple, poți cumpăra solul nostru pentru îngrijirea gazonului GoodHome pentru material de suprafațăgata de utilizare (cunoscut și ca ameliorator de gazon sau fertilizator de peluză).
Dacă ești grădinar pasionat, poți amesteca propriul tău strat de suprafață, folosind părți egale de sol de grădină cernut, compost și nisip (să nu fie nisip de construcții, deoarece conține calcar).
Greblează sau periază amestecul tău în găuri sau locuri denivelate, asigurându-te că nu este mai gros de 1cm. Nu acoperi iarba complet, altfel se va usca!
Fă această operațiune toamna sau primăvara (sau în ambele anotimpuri), pentru a păstra gazonul neted și fără probleme.


Soluționarea spațiilor goale agasante
Spațiile goale sau mănunchiurile de iarbă mare pot apărea după ce gazonul este tratat cu erbicid. Poți repara cu ușurință acesteaspecte adăugând noi semințe de iarbă pe gazon.
Pentru cele mai bune rezultate, aerează mai întâi solul, apoi amestecă semințele pentru gazon cu compost conform indicațiilordepe pachetul de semințe. La final, adaugă semințele în sol cu apă.
O altă opțiune este de a utiliza un produs de remediere a gazonului cum ar fi Semințele pentru refacerea gazonului Verve.Unele opțiuni combină semințe pentru gazon, fertilizator și substrat de tip coir (fibre de cocos). Avantajul substratului de tip coir este că este o fibră naturală care absoarbe apa și se dilată în jurul seminței, protejând-o în timp ce crește, oferindu-i nutrienți.


Sfaturi importante pentru tunderea gazonului
Pentru a păstra iarba sănătoasă și ordonată, trebuie tunsă periodic. Pentru grădinile mici, o foarfecă electrică sau o mașină de tuns iarba ar trebui să îndeplinească operațiunea cu ușurință - mașina de tuns iarba fără fir MacAllister este o alegere excelentă pentru spațiile mai mici. Pentru zonele mici care sunt dificil de tuns, poți utiliza foarfece de tuns gazonul –opțiunile cu mâner lung ni se par cele mai confortabile de utilizat.

Dacă ai o suprafață mai mare de tuns, o opțiune fără fir pe benzină sau electrică, precum mașinile de tuns iarba MacAllister electrice sau pe benzină vor tunde cu ușurință o grădină de dimensiuni mari într-un interval scurt de timp. Sau poți folosi un robot de tuns iarba, în timp ce tu te relaxezi la soare.


Sfaturi importante pentru tăierea gazonului:

  • Începe prin a fixa sus lamele mașinii pentru primele tăieri ale anului, apoi redu progresiv înălțimea pe măsură ce iarba devine mai puternică.
  • Încearcă să păstrezi lamele ascuțite, pentru a nu rupe iarba.
  • Reține că întotdeauna este mai bine ca iarba să fie prea lungă decât prea scurtă! Vara, pe timpul căldurii, iarba mai lungă reține umezeala mai bine, iar toamna și iarna un gazon mai lung va fi mai puțin vulnerabil la îngheț.

După ce ai tăiat gazonul, ai câteva opțiuni pentru resturile de iarbă:

  • Poți aduna resturile de iarbă cu o greblă de grădină (sau într-o cutie a mașinii de tuns iarba, dacă mașina este dotată cu o astfel de cutie) și elimina aceste resturi odată cu deșeurile de grădină.
  • Alternativ, poți încerca reciclarea acestora! Aceasta implică lăsarea ierbii tăiate pe gazon, pentru a acționa ca fertilizator natural; trebuie să te asiguri însă că este împrăștiată uniform pentru a evita încurajarea formării de petice. Avem o gamă de mașini de tăiat iarba care au o opțiune de tocare, aceasta împrăștiind iarba tăiată pe gazon în locul tău.

Cum să menții marginile aspectuoase
După ce tunzi suprafața principală de iarbă, vei vedea că nu poți ajunge cu mașina de tuns iarba chiar până în marginile gazonului pentru a crea o bordură curată, aspectuoasă, așadar va trebui să tai aceste margini separat.


Există câteva opțiuni diferite disponibile pentru această operațiune:

  • Foarfecele de finisare au fost special concepute pentru crearea unei borduri bine definite în jurul gazonului tău.
  • O foarfecă electrică sau pe benzină poate tăia atât suprafața principală de iarbă, cât și marginile. Alege una cu capacități de tăiere a marginilor dacă o folosești în special pentru finisarea acestora. Oferim o gamă de opțiuni fără fir pentru a face operațiunea mai ușoară.
  • Poți repara cu ușurință o margine care cade tăind o secțiune dreptunghiulară sau pătrată a părții afectate și întorcând-o invers, punând marginea respectivă la interior. Apoi poți umple secțiunea afectată cu strat superior de sol și semințe de gazon.
  • De asemenea, poți instala o barieră pentru bordura gazonului pentru o crea o bordură ordonată. Poți găsi astfel de elemente în toate formele și dimensiunile, de la simple din plastic la unele cu detalii arcuite elegante.

Combaterea buruienilor
Dacă ai doar câteva buruieni, le poți culege manual sau folosi un instrument pentru buruieni cu rădăcini adânci, precum păpădiile. Acesta este modul cel mai sigur de a rezolva problema buruienilor, iar dacă extragi rădăcina întreagă sunt șanse mult mai mici să crească la loc.

Combaterea dăunătorilor
Multora dintre noi ne face plăcere să ajutăm vietățile locale răspunzând nevoilor lor în grădinile noastre. Totuși, unii vizitatori pot cauza daune ierbii sau aduce alte neplăceri. Iată câteva sfaturi pentru cei mai nedoriți vizitatori:

  • Repelenții sonori sunt o opțiune bună pentru descurajarea multor vizitatori nedoriți, inclusiv șoareci, țânțari, pisici, cârtițeși vulpi.
  • Granulele împotriva dăunătorilor sunt o modalitate accesibilă și ușoară de a păstra anumiți dăunători la distanță.
  • Dacă o armată de furnici a preluat controlul gazonului tău, le poți tenta să plece folosind o momeală sau poți folosi un furtun să le cureți cuibul. Dacă sunt insistente, poți încerca un spray împotriva furnicilorsau granule. Păstrează-le la distanță plantând crizanteme și mentă.
  • Cârtițele se pot instala sub gazonul tău, iar movilele acestora pot deveni supărătoare. Dacă ai nevoie să scapi de cârtițe, le poți captura și muta în altă parte sau folosi un con de fum sau un repelent sonor pentru cârtițepentru a le evacua în siguranță. O opțiune simplă pe care o poți aplica singur este să introduci o sticlă în pământ (cu partea de sus ieșind în afară). Efectul luminii dure reflectate și al șuierăturilor puternice ale vântului poate fi suficient să alunge cârtițele.

Consultă ghidul nostru pentru combaterea buruienilor și a dăunătorilor comuni pentru mai multe sfaturi și sugestii.
Calendarul tău de îngrijire a gazonului
Cea mai bună modalitate de a păstra gazonul sănătos și verde tot anul este să urmezi o rutină de întreținere simplă și regulată.


Începutul primăverii (februarie, martie)
Primele semne ale primăverii marchează începutul unei perioade incitante în grădină, iar dacă vremea este uscată și blândă, estemomentul să începi să-ți pregătești gazonul pentru anul ce urmează. Dacă pământul este înghețat sau impregnat cu apă, mai așteaptă, deoarece călcatul pe iarbă în aceste condiții poate face mai mult rău decât bine.

  • Dacă înghețul a ridicat o parte a peluzei, netezește-o la loc cu o rolă.
  • Profită de zilele uscate pentru a îndepărta pământul dat afară de viermi cu o mătură.
  • Îndepărtează frunzele căzute și mușchiul cu o greblă și aplică un produs de combatere a lichenilor dacă este necesar.
  • Începe să tunzi iarba imediat ce începe să crească, ridicând lamele la setarea cea mai înaltă pentru a nu o tăia prea mult.

Sfârșitul primăverii (aprilie, mai)
Până la sfârșitul primăverii, vei vedea mai multă culoare în grădină și poți începe să te bucuri de mai mult timp petrecut afară, în temperaturi mai calde. Iarba va începe să crească din nou, așa că este momentul să o pregătești pentru anul ce urmează cu un fertilizator bun.

  • Dacă au apărut goluri între secțiuni ale gazonului tău sau petice, poți adăuga un strat de compost pe bază de nisip sau argilă (cunoscut sub denumirea de strat superior) pentru a umple golurile înainte de adăugarea de semințe –nu uita să uzi bine aceste zone nou însămânțate.
  • Aplică un fertilizator bogat în azot și un erbicid sau produs de combatere a lichenilor, dacă este necesar. Reține, unii nutrienți pentru gazon conțindeja erbicid, așadar caută astfel de produse dacă ai nevoie să incluzi ceva pentru combaterea buruienilor.
  • Poți începe să tunzi gazonul mai regulat, coborând treptat lamele. Reține că iarba mai scurtă este mai vulnerabilă și va aveanevoie de mai multă apă.

Vara (iunie, iulie, august)

Grădina ta este înflorită, iar iarba și celelalte plante se dezvoltă, de asemenea. Este momentul perfect să ieși în grădină și să te bucuri de grătare și de seri relaxate împreună cu familia și prietenii.

  • Continuă să tunzi iarba regulat. Chiar și pe timp de secetă când gazonul nu prea crește, este bine să îndepărtezi noii germeni și să tai capetele eventualelor buruieni.
  • Nu te panica dacă gazonul devine puțin maro la culoare; cu excepția cazului în care este un gazon complet nou, își va reveni rapid și nu este nevoie să-l uzi.
  • În timpul perioadelor deosebit de uscate și calde, evită să hrănești gazonul sau să aplici erbicid sau produse de combatere alichenilor, deoarece vor arde gazonul sub soarele puternic!
  • Profită de intervalele mai reci pentru a umple zonele goale cu strat superior și semințe de gazon.

Dacă decizi să uzi gazonul din cauza unei perioade foarte secetoase, asigură-te că îl uzi temeinic. Lasă aspersoarele să funcționeze cel puțin jumătate de oră dimineața sau seara sau, mai bine, noaptea, astfel încât soarele să nu poată evapora din apă. Înmuierea gazonului este importantă, deoarece o cantitate mică de apă poate face mai mult rău decât niciun pic de apă. O picătură de apă poate face ca rădăcinile să se întoarcă în sus pentru a ajunge mai bine la aceasta, făcându-le mai vulnerabile la daunele secetei.


Toamna (septembrie, octombrie)
Aceasta este o perioadă magică în grădină, verdele făcând loc ruginiului și auriului pentru multe plante. Gazonul tău va continua să ofere o pată veselă de verde dacă îl păstrezi ordonat și liber de frunzele care cad!

  • Îndepărtează frunzele, mușchiul și iarba moartă de pe gazon cu regularitate; dacă permiți acumularea acestora, iarba de dedesubt va muri. Folosește una dintre greblele noastre sau un scarificator manual sau electric pentru a face această operațiune mai rapid.
  • Continuă să tunzi iarba, crescând treptat înălțimea lamelor mașinii de tuns iarba. Iarba care rămâne prea scurtă peste iarnă va fi vulnerabilă la îngheț.
  • Aplică nutrienții de toamnă pentru a întări gazonul pentru iarnă.
  • Aerează gazonul pentru a permite aerului și nutrienților din sol să ajungă la rădăcini. Poți folosi o furcă de grădină pentru aceasta sau un aerator cu dinți multipli. Poți lua în considerare chiar și încorporarea unor exerciții fizice, deplasându-te pe suprafața gazonului într-o pereche de tălpici pentru aerat gazonul!
  • Dacă gazonul prezintă petice goale sau neuniforme, poți folosi compost pe bază de nisip sau argilă pentru a umple golurile înainte de adăugarea de semințe noi.
  • Repară orice margini deteriorate. Poți face cu ușurință acest lucru tăind o secțiune pătrată în jurul marginii afectate și întorcând-o invers, punând marginea respectivă la interior și umplând-o cu strat superior. Dacă marginile tale se deteriorează periodic, ia în considerare adăugareaunei borduri de margine. Există diverse stiluri din care poți alege, indiferent dacă preferi ceva minimalist sau detaliat și eclectic, vei găsi ceva caresă se potrivească grădinii tale.

Iarna (decembrie, ianuarie)
Creșterea încetinește mult în timpul iernii, astfel că poți face pauză de la majoritatea operațiunilor de întreținere a grădinii.

  • Tunde pentru ultima dată iarba în noiembrie (sau puțin mai devreme în zonele cu climă mai rece, unde înghețul apare mai devreme).
  • După ultima tăiere a ierbii, curăță și întreține mașina de tuns iarba (dacă este pe benzină) pentru a fi gata pentru următorul an. Depoziteaz-o într-un loc uscat și acoper-o pentru a o proteja de umezeală și îngheț.
  • Continuă să cureți frunzele căzute și resturile din iarbă.

Cel mai important lucru de reținut este să eviți să calci pe iarbă în timpul înghețului deoarece aceasta poate fi deteriorată. Dacă ai nevoie să lucrezi în straturile și bordurile apropiate, așază scânduri deasupra zonelor pe care vei călca sau împinge o roabă în acea zonă.

te-ar mai putea interesa

Tradițional Tradițional
Cea mai așteptată sărbătoare a anului este, de departe, Crăciunul. Nu doar pentru multitudinea de cadouri pe care le primim și dăruim în fiecare an, dar mai ales pentru atmosfera caldă care ne &...
citește mai mult
Cabana fermecată Cabana fermecată
Sunt momente când tot ce îți dorești este să te întorci la lucrurile simple, care îți alină sufletul și îți aduc pace interioară. Vrei să rememorezi acele clipe di...
citește mai mult
Vesel și colorat Vesel și colorat
Știai că, deși Crăciunul este o Sărbătoare celebrată de milioane de oameni, modul în care este percepută și trăită de fiecare dintre noi diferă? Fie că vine cu aroma cozonacilor proaspăt...
citește mai mult
O minunăție de iarnă: omul de zăpadă cu led O minunăție de iarnă: omul de zăpadă cu led
În preajma Crăciunului, cu toții ne dorim același lucru: o ninsoare ca în basme care să îmbrace în alb toate casele și străzile. Desigur, cei mici sunt cei mai fericiți atunci...
citește mai mult
Cum să îți creezi propriul tău brad de Crăciun Cum să îți creezi propriul tău brad de Crăciun
Ai fost vreodată pus în situația în care nu ai putut să îți împodobești bradul? Fie pentru că te temi de entuziasmul animalelor de companie, care văd în acel brăduț Evere...
citește mai mult
Cum să îți decorezi casa cu instalații luminoase Cum să îți decorezi casa cu instalații luminoase
Ce poate fi mai minunat în perioada Sărbătorilor decât miile de luminițe, în diferite culori, mărimi și forme, ce împodobesc străzile și casele tuturor? În toate orașele,...
citește mai mult