Ai transport gratuit la cumpărături de peste 1500 lei, online și în magazine, până pe 25 septembrie. Consultă aici regulamentul campaniei.

Vânzările Brico Dépôt România au crescut cu 4,2%, ajungând la 80 de milioane £ în primele 9 luni ale anului

5 decembrie 2022: Kingfisher plc anunță rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale acestui an fiscal. La nivel local, vânzările Brico Dépôt România au crescut cu 4,2%, ajungând la 80 milioane £.

 

Rezultate-cheie la nivel local

În România, vânzările Brico Dépôt au crescut cu 4,2%, ajungând la 80 milioane £. De asemenea, evoluția pe ultimii trei ani a vânzărilor în termeni comparabili a înregistrat o creștere de 34,6%, reflectând o cerere crescută din partea consumatorilor pentru majoritatea categoriilor de produse, în special pentru bucătării, amenajări interioare și decorațiuni.

„În trimestrul al treilea am continuat să creștem vânzările, urmând atât trendul grupului, cât și pe cel al Brico Dépôt din ultimii ani. Am putut păstra astfel linia ascendentă a rezultatelor financiare datorită dezvoltării gamelor noastre de produse, în special dezvoltarea gamei de produse marca proprie, care înglobează tehnologie și inovație Kingfisher, produse sustenabile, la prețuri foarte avantajoase, pentru care clienții noștri și-au arătat în ultima vreme interesul. Acestea cresc eficiența energetică și reduc consumul de apă sau energie, ajutându-i astfel pe cumpărători să facă economii.

Rezultatele pozitive se datorează și gamei noastre de servicii: cumpărături la un click-distanță, ridicare din magazin sau livrare prin curier, oriunde în țară, servicii pentru proiecte complete cum ar fi măsurare și montaj pentru bucătării, băi sau uși și chiar finanțare în rate, fără dobândă. Mai mult decât oricând, în această perioadă, este prioritar să oferim clienților noștri produse și servicii cât mai accesibile pentru îmbunătățirea locuințelor.

Mulțumesc pe această cale întregii echipe Brico Dépôt pentru mobilizarea solidă de care au dat dovadă în îndeplinirea obiectivelor noastre de business.”, spune Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.

 

Rezultate-cheie la nivel de grup

 

  •  În ceea ce privește vânzările la nivel de grup, acestea au crescut cu 1,7% (la o valoare constantă a cursului de schimb) și cu 0,2% (în termeni comparabili), ajungând în trimestrul al treilea la 3.3 miliarde £;
  • A fost înregistrată o performanță a vânzărilor cu mult mai mare decât în perioada de dinaintea pandemiei, datorită creșterii cotei de piață. Astfel, vânzările în termeni comparabili pe 3 ani s-au majorat cu 15,3%;
  • De asemenea, s-a remarcat o performanță impresionantă a vânzării în ceea ce privește produsele pentru izolații și o cerere puternică de produse eficiente energetic, ce sprijină vânzările de bricolaj;
  • S-a înregistrat o performanță puternică a TradePoint, iar Screwfix a câștigat o cotă de piață semnificativă în Marea Britanie; de asemenea, s-au deschis primele două magazine Screwfix în Franța;
  • Se remarcă un început promițător al trimestrului patru, cu o creștere a vânzărilor în termeni comparabili de 16,2%, calculată pe 3 ani și de 2,8% în primele trei săptămâni până în 19 noiembrie 2022;
  • Interacțiune omnichannel puternică, cu o creștere a comerțului electronic de 138% în 3 ani, ce reprezintă 16% din vânzările Grupului. Creștere continuă a brandului B&Q în trimestrul al treilea și lansarea cu succes pe piețele din Spania și Portugalia;
  • Disponibilitatea bună a produselor și gestionarea eficientă a lanțului de aprovizionare.

Thierry Garnier, Chief Executive Officer în cadrul Kingfisher a declarat:

"Rezultatele noastre continuă să fie pe un trend crescător. Vânzările, în termeni comparabili, sunt cu 15,3% mai mari decât nivelurile de dinaintea pandemiei în acest trimestru. Acest lucru a fost susținut atât de creșterea continuă a cotei de piață, cât și de creșterea puternică a Screwfix, TradePoint și Castorama Polonia. În timp ce contextul de piață rămâne dificil, vânzările de bricolaj continuă să fie susținute de noile tendințe din industrie, cum ar fi creșterea numărului de persoane care lucrează de acasă și o creștere clară a investițiilor clienților în produsele și serviciile de eficiență energetică. De asemenea, activitatea DIFM ( Do It For Me) și activitatea comercială continuă să fie bine susținute de tendințele ce privesc lucrările de îmbunătățire a locuinței.

Prețurile competitive rămân o prioritate. În condițiile în care clienții noștri se confruntă cu creșterea costurilor de trai, suntem hotărâți să facem ca îmbunătățirea locuinței să fie accesibilă și la îndemâna tuturor - în special prin intermediul mărcilor noastre exclusive, care reprezintă 45% din vânzările noastre.

Continuăm să implementăm strategia în ritm susținut și să investim în creșterea pe piață. Luna trecută am marcat un moment-cheie în istoria noastră, odată cu deschiderea primului nostru magazin Screwfix în Franța, urmând ca în total patru-cinci magazine să se deschidă în acest an financiar și multe altele fiind planificate pentru 2023. Am lansat piețe de comerț electronic în Spania și Portugalia, bazându-ne pe succesul timpuriu al pieței B&Q din Marea Britanie. De asemenea, am lansat instrumente de economisire a energiei în Marea Britanie și Franța, pentru a ajuta clienții să identifice și să acceseze produse și servicii pentru a crește eficiența energetică a locuințelor lor înainte de iarnă. Până în prezent, aceste servicii au avut un succes foarte mare, B&Q, de exemplu, înregistrând aproape 1.000 de programări în primele trei zile de la lansare.

Deși continuăm să fim vigilenți în fața incertitudinii macroeconomice, rămânem încrezători atât în rezistența industriei noastre, cât și în continuarea creșterii piețelor noastre”.

 

Mai multe informații despre rezultatele înregistrate de Grupul Kingfisher în 2022, aici.

 

__

 

Despre Kingfisher

Kingfisher plc este o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține aproximativ 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. Principalele branduri sub care operează Kingfisher sunt B&Q, Castorama, Brico Depôt, Screwfix, Tradepoint si Koçtaş, susținute de o echipă de 74.000 de colegi. Oferim produse și servicii pentru îmbunătățirea locuinței consumatorilor finali și profesioniștilor care fac cumpărături în magazinele noastre și prin canalele noastre de vânzare online. La Kingfisher, scopul nostru este să facem îmbunătățirea locuinței accesibilă tuturor. www.kingfisher.com.

 

Despre Brico Dépôt România

Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. În România, produsele și serviciile noastre sunt apreciate lunar de milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 35 de magazine din ȋntreaga ţară sau preferă să cumpere online.

În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, aşadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinţei să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.

 

Copyright ©️ 2024 Brico Dépôt România, Reg. Com. J40/9990/2001, CUI: RO14328360