Atunci când te gândești la construirea unui foișor, trebuie să ai în vedere faptul că acesta, pe lângă funcția utilă de a servi drept loc de relaxare, are și rolul de a înfrumuseța o curte sau o grădină. Pentru a te asigura că foișorul de grădină pe care îl construiești corespunde tuturor nevoilor tale, urmărește sfaturile din acest articol.
- De ce să construiești un foișor de grădină
- Etape de construcție a unui foișor dreptunghiular
- Materiale și unelte necesare pentru construcția unui foișor de grădină
- De ce să îți alegi materialele și uneltele de la Brico Dépôt
- Tipuri de foișoare
- Întreținerea foișorului
De ce să construiești un foișor de grădină
Construirea unui foișor pentru grădină îți aduce numeroase beneficii de care te poți bucura împreună cu familia și prietenii. Iată care sunt cele mai importante avantaje ale unui foișor de grădină:
- Extinde spațiul de relaxare. Scopul principal al unui foișor pentru grădină este să fie un spațiu exterior umbrit, în care să te poți relaxa în weekend sau după o zi petrecută la birou.
- Oferă mai mult confort. Pentru că te protejează împotriva factorilor de mediu, un foișor de grădină îți permite realizarea unor activități în aer liber, indiferent de momentul zilei sau de anotimp, oferind, în același timp, un grad sporit de confort.
- Înfrumusețează proprietatea. Pe lângă avantajele practice, un foișor va îmbunătăți aspectul grădinii, fiind un excelent element de decor exterior.
Un foișor din lemn este o structură de sine stătătoare destul de complexă, însă, dacă urmezi cu atenție toți pașii necesari pentru construirea unui foișor de grădină, cu siguranță vei obține rezultate excelente care te vor încânta atât pe tine, cât și pe membrii familiei tale.
Nu trebuie să îți faci griji nici cu privire la procesul de construcție a unui foișor. Brico Dépôt îți pune la dispoziție sfaturi utile, care să te ajute în acest proces, și materiale necesare, precum cherestea și plăci OSB.
Ești în căutare de placi de OSB? Intră pe Brico Dépôt! Sigur vei găsi produsele de construcție potrivite pentru amenajarea foișorului tău.
Etape de construcție a unui foișor dreptunghiular
Procesul de construcție a unui foișor dreptunghiular de grădină este compus din 8 pași care, pe lângă timp, necesită îndemânare și folosirea unor materiale de calitate, cum ar fi mai multe tipuri de plăci din lemn. Pentru a te asigura că foișorul de grădină va arăta conform așteptărilor tale, este important să parcurgi următorii pași:
1. Alege locul de construcție al foișorului dreptunghiular
Când începi construcția unui foișor dreptunghiular de grădină, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să decizi locul în care îl vei amplasa. Pentru a te asigura că iei o decizie cât mai bună, în realizarea foișorului trebuie să ții cont de câteva elemente importante:
- zona grădinii în care amplasezi foișorul;
- distanța față de casă;
- tipul de teren potrivit pentru construcția unui foișor din lemn.
ÎN CE ZONĂ A CURȚII AMPLASEZI FOIȘORUL DE GRĂDINĂ
Un foișor de lemn poate fi considerat un refugiu, departe de zgomotul orașului și de aglomerație, așa că este indicat să îl construiești într-o zonă mai retrasă a grădinii. Nu este recomandată amplasarea lui lângă poartă, de exemplu, din cauza zgomotului stradal și a lipsei de intimitate.
Cel mai bun loc de construire a unui foișor dreptunghiular este în spatele casei, în cazul în care există o zonă verde suficient de spațioasă, astfel încât să permită amplasarea acestuia. De asemenea, dacă vrei un grătar în grădină, ține cont și de locul unde acesta este amplasat, pentru că foișorul trebuie să fie așezat în imediata lui apropiere. Astfel, vei avea o zonă practică amenajată în grădină, unde să poți pregăti prânzul sau cina și să iei masa alături de familie și de cei dragi.
LA CE DISTANȚĂ DE CASĂ CONSTRUIEȘTI FOIȘORUL
În funcție de nevoile tale și de spațiul disponibil, trebuie să analizezi la ce distanță față de casă poți să construiești foișorul. În cazul în care dorești să instalezi aici un frigider sau un televizor, atunci e bine ca foișorul să nu fie foarte departe de casă, întrucât trebuie să te asiguri că poți să instalezi corespunzător electronicele sau electrocasnicele dorite.
Dacă, însă, dorești ca foișorul să servească doar ca spațiu de relaxare, unde să poți bea o cafea dimineața sau să stai la povești cu prietenii, atunci îl poți construi la o distanță de câțiva metri de casă, în funcție de spațiul pe care îl ai disponibil.
Vrei să amenajezi un foișor comod și relaxant, la doar câțiva pași de casă? Nimic mai simplu. Alegând câteva piese de mobilier de gradina vei putea amenaja foișorul așa cum îți dorești!
CE FEL DE TEREN ESTE POTRIVIT PENTRU UN FOIȘOR DE GRĂDINĂ
Evită terenurile mlăștinoase sau nisipoase, pentru că pământul s-ar putea tasa, din cauza greutății foișorului de grădină. De asemenea, este indicat să nu îl amplasezi nici peste alte utilități ale casei, precum diversele cabluri electrice sau canalul colector al fosei septice, deoarece, dacă vei avea nevoie de o intervenție, la un moment dat, va fi foarte dificil de ajuns la utilități.
2. Creează o schiță a foișorului de lemn
O schiță a foișorului de lemn nu necesită o foarte mare îndemânare și o poți face de unul singur, fără a apela la un arhitect. Odată ce ai stabilit locul amplasării foișorului, trebuie să stabilești doar dimensiunile, în funcție de spațiul pe care îl ai disponibil și de modul în care îți dorești să arate.
Dacă ai deja experiență în construcții, poți alege un model de foișor complex, care să îți pună în valoare proprietatea sau, dacă nu ești sigur ce tip de foișor se potrivește grădinii tale, poți apela la specialiști, pentru recomandări utile.
3. Pregătește terenul pentru construcție
Odată ce ai ales locul în care vei amplasa foișorul de grădină, trebuie să nivelezi pământul, să elimini iarba și pietrele, iar mai apoi, să delimitezi cu o sfoară spațiul viitorului foișor. După ce ai parcurs acești pași, urmează construirea structurii foișorului, care poate fi o podină din lemn sau o platformă de beton.
Gropile pentru stâlpii de susținere trebuie să aibă cel puțin un metru adâncime și un strat de aproximativ 10 centimetri de pietriș. Fixează stâlpii de susținere în gropi și verifică unghiul corect, cu ajutorul unui poloboc (nivelă). Ultimul pas din această etapă este turnarea cimentului, iar mai apoi, trebuie să aștepți 48 de ore, ca să se întărească.
Ești în plin proces de construcție a foișorului și vrei să vezi dacă totul este drept înainte de a trece la etapa următoare? Poți face acest lucru foarte simplu folosind o nivela de la Brico Dépôt.
4. Construiește podeaua și grinzile de susținere ale acoperișului
Atunci când te apuci de construcția podelei foișorului, trebuie să fii foarte atent, deoarece este o etapă extrem de importantă pentru construcția foișorului de grădină. Plasează patru grinzi pe margini, pentru a delimita podeaua, iar mai apoi, în funcție de dimensiunea foișorului tău, plasează și grinzile din mijloc, pe orizontală, la distanțe egale. Nu uita să folosești polobocul, pentru a te asigura că grinzile sunt aliniate perfect.
Bine de știut:
- grinzile trebuie să fie suficient de uscate și să nu aibă crăpături, pentru că, în acest mod, oferă o durabilitate cât mai îndelungată foișorului de grădină.
- pentru a asigura durabilitatea foișorului tău de grădină, poți să folosești cherestea și grinzi nerindeluite.
Mai departe, pune scândurile podelei peste grinzile așezate orizontal și fixează-le cu ajutorul unor șuruburi sau cuie. Indiferent ce opțiune de fixare alegi, asigură-te că șuruburile sau cuiele nu sunt prea aproape de marginea scândurii, altfel, riști să crape.
5. Construiește un acoperiș în două ape
Odată ce ai trecut de etapele anterioare, vei vedea că foișorul de grădină începe să prindă contur, astfel că a venit timpul să treci la următoarea etapă: construirea acoperișului. Aici poți opta pentru un acoperiș în două ape, construit din foi de tablă și format din două laturi care formează un triunghi.
După ce amplasezi grinzile orizontale în vârful stâlpilor și le fixezi cu șuruburi, trebuie să amplasezi un stâlp vertical mai lung, de aproximativ 3 metri, în mijlocul foișorului, pentru a susține acoperișul. În vârful acestui stâlp, amplasează un butuc de aproximativ 10 centimetri lungime, iar mai apoi, taie colțurile astfel încât să obții 8 laturi: în fiecare dintre ele va fi fixată o grindă de susținere.
Următorul pas este să fixezi căpriorii în grinzile superioare la un capăt și în butucul din centru la celălalt capăt, iar mai apoi, prinde-i în șuruburi, cu ajutorul unei bormașini, pentru o siguranță cât mai mare.
Cheresteaua este esențială dacă vrei să construiești un foișor din lemn. Alege cherestea de la Brico Dépôt. O poți ridica la doar patru ore de la comandă din magazin sau îți vine direct acasă. Tot ce îți mai rămâne de făcut este să o montezi.
Pentru construirea acoperișului propriu-zis, poți să folosești un placaj din lemn lăcuit sau tratat chimic, care să reziste împotriva umezelii sau mucegaiului. O alternativă a foilor de tablă este opțiunea de a îmbrăca placajul în șindrilă bituminoasă, pentru o rezistență mai mare, în cazul intemperiilor.
6. Construiește balustrada foișorului dreptunghiular
Această etapă este una opțională. Dacă îți dorești un foișor de grădină cu un aspect cât mai plăcut, poți să construiești o balustradă, în trei pași simpli. Prima dată fixează cu șuruburi traversele inferioare între stâlpii de susținere ai foișorului, la o distanță de aproximativ 10 centimetri de podea, iar mai apoi, fixează traversele superioare la o distanță de aproximativ 80 de centimetri de cele superioare. Al treilea pas și ultimul este de a fixa balustradele verticale în funcție de cum îți dorești să arate.
7. Finalizarea lucrării
Construcția foișorului este gata, însă, înainte de amenajare, trebuie să te asiguri că îi oferi o imagine de ansamblu unitară și finisată. Pentru asta, trebuie să șlefuiești cu un șmirghel de calitate toate suprafețele din lemn și să aplici câteva straturi de vopsea protectoare pentru lemn, care îl va proteja de ploi și îngheț.
Pentru ca foișorul să aibă o durată de viață cât mai mare, aplică și un strat de email pentru lemn. Alege o nuanță clasică precum maro sau negru ori îndrăznește să ieși din anonimat cu o culoare puternică!
8. Amenajarea foișorului
Dacă îți dorești un foișor simplu, unde să petreci câteva momente de liniște după o zi lungă la birou, atunci este suficient să optezi pentru o masă și câteva scaune din lemn. Dacă spațiul îți permite, poți să amplasezi și un dulap într-un colț, în care să depozitezi diverse ustensile utile.
Pentru un foișor de grădină mai complex, poți să instalezi și un frigider, unde să depozitezi diverse băuturi ori mâncare sau un televizor care să contribuie la buna dispoziție în clipele petrecute în foișor. Nu uita să adaugi și niște flori în ghiveci sau plante verzi, pentru un aspect deosebit.
Un foișor nu este complet fără câteva ghivece de flori. Optează pentru plante mereu verzi sau flori de sezon. Astfel, te vei bucura de culoare și miros ori de câte ori te relaxezi în foișor!
Materiale și unelte necesare pentru construcția unui foișor de grădină
Atunci când plănuiești să începi construcția unui foișor de grădină, este bine să știi din timp care sunt materialele de care vei avea nevoie, pentru a duce planul la bun sfârșit.
Materiale necesare pentru construcția unui foișor
Pe lângă folosirea unui echipament corespunzător, precum mănușile și ochelarii de protecție, iată o listă cu materialele de care vei avea nevoie pentru construcția unui foișor de grădină:
- stâlpi groși de lemn;
- forme cilindrice pentru turnarea betonului;
- ciment, nisip, pietriș;
- betonieră compactă;
- stinghii și scânduri;
- cuie și șuruburi;
- daltă de lemn;
- ruletă, poloboc, scară, creion de tâmplărie;
- balustrade.
Unelte necesare pentru construcția unui foișor
Pentru a ridica un foișor este indicat să te înarmezi cu uneltele potrivite pentru această lucrare. Mai jos sunt uneltele de care vei avea nevoie:
- Mașină de găurit - îți permite să realizezi găuri în lemn, metal, piatră și chiar zidărie. Dacă optezi pentru o mașină de găurit și înșurubat, cu siguranță o vei folosi și pentru alte treburi în gospodărie.
- Motoburghiu pentru pământ - esențial pentru a face găurile pentru stâlpii verticali ai foișorului. Permite să realizezi găuri de 25 cm sau mai mult în deplină siguranță. Pe lângă foișor, mai poate fi folosit pentru a înlocui stâlpii gardului sau pentru instalarea spalierilor pentru butucii viei.
- Fierăstrăul circular - te ajută să tai grinzi, căpriori și alte elemente de construcție pentru foișor. Posibilitatea de reglare a unghiului te ajută să realizezi tăieturi precise în siguranță.
Având la îndemână un fierastrau circular, vei tăia perfect grinzi și căpriori pentru foișor. În plus, un instrument de acest fel îți permite să reglezi rapid unghiul tăieturilor, astfel că totul va decurge fără probleme.
- Fierăstrău pendular - permite să tai lemn, metal și plastic. Te ajută să realizezi decupaje diverse în scândură sau șipci atât pentru foișor, cât și pentru alte lucrări în gospodărie.
- Mașină de șlefuit - ajută la finisarea bucăților de lemn pe care le vei folosi la ridicarea foișorului și permite inclusiv netezirea suprafețelor verticale și a muchiilor. Scândurile vor avea un aspect neted și plăcut.
- Menghină rapidă - oferă o forță mare de prindere, permițându-ți să lucrezi în siguranță, cu efort minim. Dispune de o siguranță specială care previne deschiderea accidentală.
De ce să îți alegi materialele și uneltele de la Brico Dépôt
La Brico Dépôt găsești cele mai inspirate soluții pentru construirea și amenajarea foișorului. Mai jos sunt doar câteva dintre avantajele alegerii Brico Dépôt ca partener în construirea unui foișor:
- Amenajezi un foișor funcțional, confortabil, ușor de întreținut și sustenabil;
- Îți organizezi foișorul eficient, indiferent de stilul de amenajare, dimensiuni sau formă;
- Ai acces la o gamă bogată de produse și accesorii pentru grădină/foișor;
- Poți comanda produsele dorite, iar acestea îți vin direct acasă. Alternativ, le poți ridica din magazin la doar patru ore de la comandă;
- Ai acces la produse de calitate la prețuri competitive;
- Te bucuri de materiale sustenabile - Brico Dépôt are peste 70% dintre produse din surse sustenabile, iar procentul este în creștere.
Tipuri de foișoare
Ai la dispoziție o gamă variată de tipuri de foișoare. Cel mai popular este foișorul din lemn, însă poți citi și despre alte modele pentru a vedea care ți se potrivește cel mai bine.
Foișoare din lemn
În general, sunt modele de foișoare închise. Sunt cele mai ieftine și ușor de realizat. Pentru a avea o lungă durată de viață, este necesar să aplici un lac. Foișorul poate fi realizat din lemn brut, care trebui șlefuit, sau din cherestea.
Foișoare din cărămidă
Foișoarele din cărămidă sunt mai rezistente decât cele din lemn. În plus, rezistă mai bine la acțiunea vântului și nu necesită tratamente atât de dese. De asemenea, sunt ignifuge, un aspect foarte important dacă plănuiești să faci grătar în foișor. Acesta oferă și protecție termică în sezonul rece, deci, vei putea folosi foișorul inclusiv de Crăciun, dacă îți dorești acest lucru.
Foișorul din cărămidă poate reprezenta o alternativă ceva mai costisitoare, însă face mai bine față probei timpului. Un alt avantaj îl constituie faptul că este mai prietenos cu mediul și are un aspect estetic deosebit.
Vrei să îți construiești foișorul din cărămidă? Optează pentru caramizi pentru constructie de la Brico Dépôt. Comandă-le online și îți vin direct acasă!
Foișoare din metal
Metalul este un alt material rezistent, potrivit pentru foișor. Îmbină stilurile clasic și modern, fiind indicat pentru a construi un foișor solid. Se curăță ușor cu apă și detergent, nu este afectat de carii și nici nu putrezește.
Pentru un foișor cu structură ușoară, poți opta pentru aluminiu. Dacă dorești un foișor ceva mai rezistent, poți alege oțelul. Pentru un foișor în stil vintage, mergi pe varianta fierului forjat.
Foișor din piatră
Piatra este unul dintre cele mai rezistente materiale, dar și unul dintre cele mai scumpe. Se întreține ușor. Foișorul va avea un aspect natural, asemănător camerelor casei. Se potrivește pentru a completa o grădină în stil rustic. Izolează foarte bine termic și contra umezelii, asigurând un ambient plăcut, indiferent de condițiile climatice.
Un dezavantaj îl constituie construcția propriu-zisă, materialele și manopera.
Foișoare dreptunghiulare cu grătar
Foișoarele dreptunghiulare cu grătar sunt amenajate pentru a lua masa cu prietenii și pentru a petrece timp alături de cei dragi. Un foișor cu grătar trebuie să arate bine și să fie funcțional (bine echipat cu grătar, chiuvetă, loc de gătit și luat masa etc.).
Poate fi închis complet, astfel putând fi folosit și iarna, sau poate fi deschis, în funcție de preferințe.
Foișoare moderne
Dacă dorești să te îndepărtezi de stilul clasic, poți opta pentru un foișor modern. Dacă lemnul definește un foișor clasic, pentru stilul modern poți folosi metalul, betonul, piatra naturală sau chiar sticla.
Spre deosebire de varianta clasică, într-un foișor modern poți implementa sisteme inovative de aerisire, precum și un acoperiș retractabil.
Foișor într-o apă
Foișorul într-o apă are un singur versant cu o pantă mai mică sau mai mare, după nevoi și preferințe. Este folosit mai ales în grădinile de dimensiuni mai mici.
Poate fi montat în continuarea unei terase. Foișorul într-o apă este, de regulă, metalic sau din policarbonat, pentru a oferi protecție în fața ploii și a razelor ultraviolete.
Foișor lipit de casă
Foișorul lipit de casă poate fi extrem de atractiv. Lipit de casă, permite accesul în foișor direct din bucătărie sau dormitor. Poate fi folosit pentru a servi cafeaua în liniște, pentru a lua masa alături de cei dragi sau chiar pentru a găti vara.
Poate fi protejat de acoperișul casei sau poți acoperi foișorul cu materiale ușoare, care nu necesită o structură clasică (lemn, cărămidă etc.).
Întreținerea foișorului
Pentru a te bucura de foișor cât mai mult timp, este necesar să îl întreții periodic. Mai jos sunt câteva aspecte pe care să le iei în considerare:
- Insecte - mai ales albine și viespi. Acestea ar trebui îndepărtate cu o perie cu mânerul lung. Dacă există cuiburi de insecte, va trebui să folosești un pesticid specific;
- Crăpături - este indicat să inspectezi foișorul cel puțin de două ori pe an pentru a vedea dacă există crăpături. Cum le observi, este recomandat să iei măsuri pentru a le repara. Altfel, se pot transforma în probleme mari;
- Probleme meteorologice - verifică foișorul după furtuni, ploi abundente sau alte evenimente meteo intense. Dacă există daune, le vei putea remedia. Pe termen lung, aceste inspecții vor preveni deteriorarea iremediabilă a acoperișului sau a pardoselii;
- Mucegai și/sau ciuperci - dacă observi mucegai sau ciuperci, este important să iei măsuri pentru a-l elimina. De asemenea, aerisește bine spațiul pentru a preveni pătrunderea umezelii în pereți.
Construind un foișor de grădină, nu numai că vei schimba complet aspectul grădinii, ci vei crea un spațiu intim și relaxant, perfect pentru a petrece timp împreună cu familia și prietenii. Procesul de construire necesită timp și îndemânare, însă rezultatele finale cu siguranță îți vor aduce o satisfacție majoră.
Sursă foto: Shutterstock