Interviu cu Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliului Director al Fundaţiei BricoDépôt
Care sunt principalele concluzii ale raportul de responsabilitate socială aferent activității din 2021?
Anul acesta marchează îndeplinirea unor obiective importante ale Fundației BricoDepot, asumate prin misiunea noastră de a susține proiectele de îmbunătățire a condițiilor de locuit, a calității și siguranței vieții în comunitățile dezavantajate din România.
La nivelul rezultatelor-cheie ale Fundației, ne bucurăm că am intervenit în viața a 6.000 de beneficiari, printr-o investiție de peste 100.000 de eur, în cele 6 proiecte mari de îmbunătățire a condițiilor de locuit pe care Fundația BricoDepot le desfășoară alături de ONG-urile partenere.
Care au fost principalele campanii derulate anul acesta sub umbrela responsabilității sociale?
În primul rând aș menționa campania „Casele bune schimbă vieți”, ajunsă deja anul acesta la cea de-a treia ediție. Prin intermediul campaniei, Fundația BricoDepot și-a continuat obiectivele asumate, de îmbunătățire a condițiilor locative, și a investit peste 250.000 de lei în bani și echivalentul a 25.000 de lei, în produse din magazinele Brico Depot pentru finanțarea proiectelor câștigătoare ale ONG-urilor participante.
Habitat for Humanity, Hospice Casa Speranței, Fundația Pentru Copii Ronald McDonalds, Asociația HERCULES și SOS Satele Copiilor au fost ONG-urile care au primit finanțare pentru sprijinirea a aproape 4000 de beneficiari direcți și indirecți.
Totodată, în cadrul aceluiași pilon de sustenabilitate, Fundația BricoDepot a sprijinit construcția Centrului Comunitar din comuna Preutești, județul Suceava, printr-o investiție de 50.000 de euro în scopul dotării cu 100 de panouri fotovoltaice, pentru asigurarea componentei de energie verde. În cadrul centrului, fundația FARA va oferi servicii integrate copiilor și familiilor vulnerabile din Preutești și Baia.
Tot anul acesta, ne-am oferit sprijinul pentru susținerea refugiaților din Ucraina. Am susținut 3 ONG-uri din linia întăi și, cu ajutorul colegilor noștri din Brico Depot, am disponibilizat peste 70.000 de euro (donații în bani și produse) în faza de răspuns rapid, în sprijinul a 3000 de beneficiari. Mai mult, am susținut cu 120.000 de euro doua proiecte mari ale fundațiilor FARA și Habitat for Humanity dedicate soluțiilor de locuire pe termen mediu și lung, în beneficiul a 1.800 de refugiați.
Cum se reflectă strategia de CSR la nivelul angajaților?
Prin fiecare proiect de finanțare, inițiativă de voluntariat sau parteneriat dezvoltat ne dorim să contribuim la o societate mai sănătoasă și mai inclusivă. Pentru noi este important că partenerii cu care lucrăm să rezoneze sută la sută cu obiectivele Brico Depot și ale Fundației BricoDepot iar colegii noștri sunt primii care se regăsesc in inițiațivele noastre, participă voluntar în proiecte, ne surprind și ne depășesc așteptările prin entuziasmul, calitatea muncii și implicarea lor.
Chiar anul acesta am demarat cu ajutorul colegilor noștri o serie de acțiuni de voluntariat cu scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit a familiilor din comunitățile vulnerabile, derulate atat cu parteneri instituționali cat si non-guvernamentali. În total, peste 120 de voluntari Brico s-au alăturat celor șase acțiuni de voluntariat desfășurate anul acesta. Astfel, peste 400 de ore au fost donate pentru acțiuni de construire, recondiționare a spațiilor de locuit sau destinate educației sau pentru plantarea de copaci.
Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați în procesul de implementare a standardelor ESG?
Bineînțeles că și în ceea ce privește alinierea la standardele ESG există diverse provocări pe care încercăm zi de zi să le surmontăm concentrandu-ne activ pe soluții. Cele mai mari vin din nevoile comunităților vulnerabile, care deseori au caracter urgent și asupra cărora încercăm să intervenim numaidecât. În aceasta perioadă nu mai discutam doar de îmbunătățirea situațiilor locative precare, ci avem în vedere și problematica stringentă care vizează „the cost of living”, alături de necesitatea economisirii și a reducerii consumului de utilități. Și pentru că oricine are dreptul și merită să se bucure de o locuință sigură și primitoare, prin Fundația BricoDepot încercăm să venim permanent cu soluții adaptate nevoilor și să contribuim la asigurarea unui cămin numit „acasă” pentru cât mai mulți beneficiari.
Ce prevede strategia voastră de CSR pentru următorii ani?
Sub egida „Casele bune schimbă vieți”, ne propunem să continuăm susținerea proiectelor de îmbunătățire a locuințelor pentru familiile din comunitățile defavorizate din România, să întărim parteneriatele cu Asociațiile și Fundațiile cu care avem deja o tradiție și să dezvoltăm noi colaborări, astfel încât să derulăm acele programe menite să aducă o schimbare pozitivă în rândul grupurilor vulnerabile. De asemenea, rămânem atenți la nevoile adhoc, stringente în diferite comunități, gata să intervenim pe loc. Nu în ultimul rând, Fundația vă continua să fie despre oameni pentru oameni și despre colegi pentru comunitate. Astfel, ne vom continua misiunea de a mobiliza voluntarii Brico pentru viitoarele acțiuni de voluntariat desfășurate prin intermediul Fundației.
Mai multe despre Fundația Brico Depot poți descoperi în pagina dedicată.