Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT
Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT

Ghid de cumpărare produse de iluminat pentru exterior

Ghid de cumpărare produse de iluminat pentru exterior

Chiar dacă soarele apune, nu înseamnă că trebuie să te retragi la interior. De fapt, cu luminile potrivite, grădina ta poate arăta și mai magic după lăsarea întunericului!
Poți folosi lămpi pentru a lumina aleile sau pentru a crea o atmosferă primitoare pentru cină sau pentru momentele de relaxare cu familia și prietenii.


Înainte de a cumpăra
Cu atât de multe opțiuni disponibile pentru iluminatul de exterior, poate fi util să iei în considerare punctele de mai jos înainte de a cumpăra noi corpuri de iluminat.


Ce ar trebui să facă luminile?
Cauți ceva pentru iluminarea aleilor sau vrei să creezi un spațiu primitor? Unele tipuri de corpuri de iluminat sunt mai bunepentru crearea unei atmosfere plăcute, în timp ce altele sunt funcționale. Pentru alei lungi, poți lua în considerare stâlpi de iluminat, însă dacă vrei săiluminezi ușor spațiul de șezut, iluminatul festiv sau felinarele pot fi o alegere mai bună.


Vrei ca luminile să fie portabile?
Dacă te gândești să iluminezi o zonă apropiată de casă, lămpile cu montare pe perete pot fi conectate la rețeaua de alimentare, oferindu-ți o sursă constantă de alimentare.
Dacă vrei corpuri care pot fi mutate prin grădină, cele cu alimentare solară sau cu baterii pot fi mutate cu ușurință. Pentrua crea o atmosferă intimă, alege felinare cu lumânări.


Alimentarea sistemului de iluminat
Este important să iei în considerare cum vor fi alimentate corpurile de iluminat, întrucât unele opțiuni vor necesita întreținere sau montare permanentă, iar pe altele le poți utiliza exact cum le scoți din cutie.


Iluminatul electric
Alimentarea de la rețeaua electrică este opțiunea cea mai rezistentă și fiabilă, care nu necesită încărcarea sau înlocuirea bateriilor. Însă, aceasta necesită fixarea adecvată pentru a funcționa corect și sigur. Chiar dacă poți conecta personal sistemul de iluminat, ar trebui să consulți un electrician calificat pentru a verifica dacă este sigur.
Dacă intenționezi să instalezi sau să aduci modificări unui circuit exterior de alimentare sau pentru iluminat, contactează sau consultă site-ul web al autorității care eliberează autorizații de construcție pentru mai multe sfaturi cu privire la procedurile care trebuie urmate.


Iluminatul cu alimentare solară
Corpurile de iluminat solare pot fi poziționate oriunde și mutate cu ușurință atunci când este nevoie. Tehnologia solară a evoluat mult în ultimii ani, iar lămpile rezistă acum mult mai mult seara decât înainte. Pur și simplu poziționează-le într-un loc însorit pe timpul zilei și urmărește cum ți se iluminează grădina după apus.

Iluminatul cu alimentare pe baterii
Aceasta este o altă opțiune de iluminat portabilă, la fel ca cea cu alimentare solară, în schimb lămpile cu alimentare pe baterii vor emite o lumină constantă atunci când sunt pornite.
Unele baterii necesită înlocuirea la intervale mai mici, în special pentru corpurile mai mari de iluminat, așadar ia acest lucruîn considerare atunci când cumperi astfel de produse. În cazul în care cauți felinare sau lămpi de dimensiuni mari, îți recomandăm să iei în considerareversiuni electrice sau cu alimentare solară, pentru a nu fi nevoie să înlocuiești bateriile atât de des.


Lumânări
Această sursă naturală de lumină poate reprezenta o metodă minunată de a crea o atmosferă caldă și primitoare. Șirurile de lumânări pastilă de-a lungul marginilor aleilor sau lumânările groase și înalte în vaze aduc o notă de dramatism și eleganță momentelor în care iei masa.
Unele lumânări au chiar și mirosuri care resping insectele, păstrând la distanță atacurile micilor vizitatori înaripați.
Flăcările deschise pot reprezenta un pericol, în special într-o grădină plină de plante sau copaci care atârnă. Ia în considerare folosirea de felinare ca suport sigur pentru lumânări de diverse dimensiuni, acestea creând și o lumină blândă.


Tipuri de sisteme de iluminat pentru exterior
Iluminatul de exterior poate fi împărțit în două tipuri: funcțional și de atmosferă.


Iluminatul funcțional
Acest tip de iluminat este în general fix și adeseori alimentat de la rețeaua electrică. Este perfect pentru a te ghida în spațiile exterioare, precum pe poteci, alei carosabile sau pardoseli de exterior.


Corpuri de iluminat de perete
Concepute pentru a-ți pune în valoare pereții exteriori și a ilumina o zonă extinsă, corpurile de iluminat de perete sunt disponibile într-o varietate mare de stiluri pentru a se potrivi spațiului tău exterior.
Alege dintre diversele opțiuni de alimentare, printre care cea solară, pe baterii sau electrică. Multe corpuri de iluminat deperete sunt dotate cu senzor infraroșu pasiv, aprinzându-se doar atunci când detectează mișcare. Acest lucru garantează că funcționează cât mai eficient, economisind energie atunci când nu sunt necesare. De asemenea, te scutește de grija de a le stinge la sfârșitul serii!


Lumini de securitate
Luminile de securitate sunt o modalitate practică și fiabilă de a descuraja intrușii și de a-ți permite să te deplasezi în siguranță în întuneric. Majoritatea sunt dotate cu senzor infraroșu pasiv, activându-se doar atunci când detectează mișcare, ceea ce economisește energie.
De asemenea, poți alege cât de mare să fie suprafața iluminată și să setezi nivelul de întuneric de la care senzorul începe să detecteze mișcarea.


Stâlpi de iluminat
Dacă ești în căutarea unui produs care să ilumineze potecile sau aleile carosabile, stâlpii de iluminat sunt o opțiune elegantă și fiabilă.
De obicei, aceștia necesită alimentare de la rețea și trebuie fixați bine, deși există și câteva opțiuni cu alimentare solară. Există o gamă largă de stiluri din care poți alege, multe dintre acestea având și corpuri de iluminat de perete asortate, pentru a te ajuta să creezi un stil uniform în spațiul tău.

Stâlpi de iluminat
Perfecți pentru scoaterea în evidență a bordurilor sau aleilor, stâlpii de iluminat sunt în general cu alimentare solară și pot fi pur și simplu împinși în pământ și lăsați să funcționeze. Faptul că sunt portabili înseamnă că îi poți muta cu ușurință atunci când dorești să pui în valoare o altă zonă. Pot fi cumpărați în pachete de mai multe bucăți, la un preț avantajos sau ca lumini individuale pe care să le adaugi la sistemul tăuexistent.


Corpuri de iluminat pentru pardoseli de exterior
Corpurile de iluminat pentru pardoseli de exterior sunt furnizate în pachete de mai multe bucăți de diverse mărimi pentru a te ajuta să reduci costurile și pot fi cu alimentare solară sau de la rețeaua electrică. De asemenea, poți alege dintre dimensiuni și culori diferite, pentrua găsi produsele care se potrivesc stilului tău.
Este mult mai ușor să adaugi lumini pardoselii pe măsură ce o construiești decât ulterior, așa că achiziționează-le atunci când te decizi să montezi pardoseala. Chiar dacă pardoseala ta este deja montată, poți adăuga lumini la aceasta, va fi nevoie doar de puțin mai multă muncă.


Iluminatul de atmosferă
Atunci când dorești doar să adaugi o ambianță plăcută spațiului tău exterior, avem o gamă de opțiuni de iluminat disponibile care să te ajute să creezi aspectul perfect.


Felinare
Oferite într-o varietate de culori, stiluri și materiale, felinarele sunt perfecte pentru crearea unei atmosfere intime.
Majoritatea conțin lumânări sau lumânări pastilă, deși unele au LED-uri solare. Dacă alegi un felinar suport pentru lumânări, umple-l cu lumânări parfumate pentru a adăuga un detaliu luxos serilor tale.


Șiraguri de lumini
Pentru un aspect de seară elegant, iluminatul festiv poate adăuga puțină magie spațiului tău exterior.
Șiragurile de lumini de exterior sunt furnizate ca opțiuni pe baterii sau solare și într-o gamă de culori și stiluri. Becurile tradiționale adaugă o notă sofisticată, iar pentru un stil mai de efect alege lumini multicolore sau forme amuzante.


Întinde-le deasupra pardoselii tale sau înfășoară-le în jurul umbrelelor de soare sau stâlpilor gardului pentru a crea un decor atrăgător.
Alegerea becurilor

  • Atunci când cumperi corpuri de iluminat noi, ia în considerare ce tip de becuri utilizează acestea sau dacă sunt interschimbabile. Toate becurile sunt măsurate în wați (W), care indică ce cantitate de energie este emisă. Cu cât mai mulți wați, cu atât becul este mai strălucitor.
  • Becurile incandescente - sunt cele mai ieftine, însă și cele mai puțin eficiente energetic și au durate de viață mai scurte decât alte opțiuni. Se încălzesc destul de mult în timp, așa că asigură-te că sunt la distanță de copii și animale.
  • Becurile cu halogen - mai eficiente energetic decât becurile incandescente. La fel ca becurile incandescente, se încălzesc atunci când sunt utilizate pe perioade îndelungate și au o durată de viață relativ scurtă.
  • Becurile LED - economisesc cu 90% mai multă energie și au o durată de viață cu 30% mai mare decât becurile incandescente. Oferă instantaneu strălucire completă și nu sunt fabricate din materiale dăunătoare, așa că pot fi eliminate în siguranță. Sunt de departe opțiunea cea mai eficientă energetic și adeseori nu sunt cu mult mai costisitoare; așadar, ia-le în considerare ori de câte ori este posibil.

Înțelegerea caracteristicilor tehnice
Există câteva caracteristici și specificații pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când alegi noul tău sistem de iluminat, în special dacă acesta este lăsat în permanență la exterior și expus intemperiilor.


Clasa IP
Luminile de exterior cu alimentare electrică, pe baterii și solară au o clasă IP (protecție la pătrundere) formată din două cifre. Aceasta se referă la protecția împotriva apei, a murdăriei și a altor factori externi.


Prima cifră a clasei IP indică gradul de protecție față de piesele în mișcare ale produsului și gradul de protecție împotrivafactorilor externi. Consultă scala de mai jos:
0: Fără protecție specială
1: Protecție față de obiectele mai mari (diametru peste 50 mm).
2: Protecție față de degete sau alte obiecte cu lungimea sub 80mm și diametrul sub 12mm.
3: Protecție față de unelte și cabluri cu un diametru de 2,5mm sau mai mult.
4: Protecție față de obiecte solide mai mari de 1mm (de ex. unelte mici).
5: Protecție împotriva prafului care poate deteriora echipamentul.
6: Complet etanș la praf.


A doua cifră a clasei IP se referă la protecția împotriva umezelii:
0: Fără protecție.
1: Protecție împotriva condensului.
2: Protecție împotriva picăturilor de apă până la 15 grade față de verticală.
3: Protecție împotriva pulverizării până la 60 grade față de verticală.
4: Protecție împotriva apei pulverizate din toate direcțiile.
5: Protecție împotriva jeturilor de apă cu presiune scăzută din orice direcție.
6: Protecție împotriva jeturilor de apă puternice și a valurilor.
7: Protecție împotriva scufundării temporare în apă.
8: Protecție împotriva efectelor prelungite și a presiunii scufundării în apă.
Astfel, de exemplu, un corp de iluminat cu clasa IP 68 va fi foarte bine protejat atât de praf, cât și de apă, fiind perfect pentru un iaz.

În cazurile în care o cifră este înlocuită cu X, înseamnă că respectivul corp de iluminat nu a fost clasificat pentru specificația în cauză. De exemplu, un corp de iluminat cu clasa X4 nu a fost clasificat în ceea ce privește pătrunderea obiectelor, dar oferă protecție împotriva apeipulverizate din orice direcție.

te-ar mai putea interesa

Tradițional Tradițional
Cea mai așteptată sărbătoare a anului este, de departe, Crăciunul. Nu doar pentru multitudinea de cadouri pe care le primim și dăruim în fiecare an, dar mai ales pentru atmosfera caldă care ne &...
citește mai mult
Cabana fermecată Cabana fermecată
Sunt momente când tot ce îți dorești este să te întorci la lucrurile simple, care îți alină sufletul și îți aduc pace interioară. Vrei să rememorezi acele clipe di...
citește mai mult
Vesel și colorat Vesel și colorat
Știai că, deși Crăciunul este o Sărbătoare celebrată de milioane de oameni, modul în care este percepută și trăită de fiecare dintre noi diferă? Fie că vine cu aroma cozonacilor proaspăt...
citește mai mult
O minunăție de iarnă: omul de zăpadă cu led O minunăție de iarnă: omul de zăpadă cu led
În preajma Crăciunului, cu toții ne dorim același lucru: o ninsoare ca în basme care să îmbrace în alb toate casele și străzile. Desigur, cei mici sunt cei mai fericiți atunci...
citește mai mult
Cum să îți creezi propriul tău brad de Crăciun Cum să îți creezi propriul tău brad de Crăciun
Ai fost vreodată pus în situația în care nu ai putut să îți împodobești bradul? Fie pentru că te temi de entuziasmul animalelor de companie, care văd în acel brăduț Evere...
citește mai mult
Cum să îți decorezi casa cu instalații luminoase Cum să îți decorezi casa cu instalații luminoase
Ce poate fi mai minunat în perioada Sărbătorilor decât miile de luminițe, în diferite culori, mărimi și forme, ce împodobesc străzile și casele tuturor? În toate orașele,...
citește mai mult