Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT
Grădină
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT

Mic ghid ilustrat. Cum puteți monta simplu și rapid gresie în baie

Mic ghid ilustrat. Cum puteți monta simplu și rapid gresie în baie

Montarea gresiei nu este un procedeu complicat, dacă aveți la îndemână ghidul potrivit. Montarea gresiei – fie că vorbim de baie, fie că vorbim de bucătărie – se face în trei etape: pregătirea suprafeței, montarea propriu-zisă a gresiei și chituirea. Descoperiți în acest mic ghid ilustrat cum puteți trece ușor prin aceste etape.

ETAPA I – PREGĂTIREA SUPRAFEȚEI
Pregătirea podelei pe care urmează să fie montată gresia este o etapă esențială, peste care nu trebuie să săriți.

Pasul 1 – Măsurarea suprafeței

Înainte să alegeți modelul gresiei pe care doriți să o montați și să plecați spre magazin, trebuie să știți de câte pachete veți avea nevoie pentru a acoperi întreaga suprafață. Așadar, camera trebuie măsurată în lungime și lățime.

 
Pasul 2 – Planul preliminar
Înainte de a va pregăti efectiv de lucru, asigurați-va că ați cumpărat suficiente plăci de gresie. Desfaceți pachetele și așezați plăcile pe podea, despărțite de distanțiere.

 
Pasul 3 – Aplicarea grundului
Cu ajutorul unei pensule, aplicați grundul pe întreaga suprafață. Acest pas este important mai ales în timpul verii, când temperaturile sunt mai ridicate, apa din mortar se evaporă repede, iar plăcile nu se mai fixează corespunzător. Grundul – un material transparent – împiedică acest fenomen. După aplicarea acestuia trebuie să așteptați o oră. Numai după ce acest material se usucă în totalitate, puteți trece la aplicarea mortarului.

 
Pasul 4 – Măsurarea cu bolobocul
Pentru acest pas veți avea nevoie de o scândură cu grosimea de aproximativ 5 centimetri. Aceasta trebuie așezată pe podea și, cu ajutorul bolobocului, veți verifica dacă există pante. În cazul în care suprafața nu este perfect plană, această trebuie nivelată cu material de reparație, care se usucă în aproximativ 12 ore de la aplicare. Pentru pante de 3 până la 20 de milimetri, va trebui să folosiți materiale de reparație groase.

 
Pasul 5 – Pregătirea mortarului
Cantitatea de material menționată pe ambalajul produsului trebuie turnată într-o găleată. Peste acesta veți pune, încet, apa.

 

Pasul 6 – Amestecarea mortarului
Mortarul se pregătește cu ajutorul unui burghiu dotat cu dispozitive speciale de amestecat. Dacă nu aveți burghiu puteți folosi și o tijă din aluminiu. După ce materialul a devenit dens, trebuie lăsat să se așeze, timp de 10 minute.


ETAPA II – MONTAREA GRESIEI

 
Pasul 1 – Întinderea mortarului pe suprafață
Mortarul pregătit se usucă în aproximativ 15-20 de minute de la întinderea pe suprafață de lucru. Tocmai de aceea, nu așteptați foarte mult până să începeți să montați gresia. Întindeți, cu ajutorul unei miștrii, mortarul pe podea în funcție de viteza dumneavoastră de lucru.

 
Pasul 2 – Așezarea primei plăci de gresie
După ce mortarul a fost întins într-un strat uniform, puteți trece la așezarea primei plăci de gresie. Apăsați ferm, pentru a va asigura că această s-a înfipt bine în mortar.

 
Pasul 3 – Fixarea primei plăci de gresie
Pentru a va asigura că s-a fixat bine în mortar, trebuie să o bateți cu ajutorul unui ciocan de cauciuc. Dacă se aude un sunet înfundat, placă este fixată.

 
Pasul 4 – Montarea celei de-a doua plăci
Aceasta va fi montată chiar lângă prima placă, repetând pașii de mai sus.

 
Pasul 5 – Verificați dacă plăcile s-au lipit
Cu ajutorul unei mistrii cu vârful ascuțit, ridicați una dintre plăci. Pentru că această să se lipească bine, cel puțin 80% din mortar trebuie să rămână lipit pe spatele plăcii.

 
Pasul 6 – Așezarea distanțierelor
După montarea primelor două plăci, așezați distanțierele între punctele de îmbinare ale plăcilor. Restul gresiei va fi montat repetând pașii de mai sus.

 
Pasul 7 – Măsurarea pardoselii
De foarte multe ori, dimensiunea camerei nu va permite montarea unui număr exact de plăci. Tocmai de aceea, pentru că întreagă suprafață să fie acoperită, va trebui să tăiați o parte dintre plăci. Nu însă înainte de a măsură exact suprafață de podea care a mai rămas de acoperit. Numai în acest fel veți putea tăia plăcile astfel încât să se potrivească perfect.

 
Pasul 8 – Marcarea cu creionul
Plăcile trebuie marcate conform măsurătorilor făcute înainte să treceți la tăierea acestora.

 
Pasul 9 – Tăierea plăcii
Așezați, pe rând, plăcile în mașină de tăiat. Marcajul trasat trebuie să se alinieze cu ghidajul mașinii. Trageți de mâner spre voi.
 
Pasul 10 – Montarea ultimelor plăci de gresie
Ultimele plăci de gresie, tăiate conform instrucțiunilor, vor fi așezate și fixate la locul lor.


 

Pasul 11 – Uscarea materialului
De obicei, mortarul se usucă în 24 de ore, însă procesul se poate prelungi până la 48 de ore la temperaturi mai joase. Chitul se va aplică abia după ce mortarul este uscat complet. Altfel, umezeală va rămâne în interior. În plus, plăcile se pot păta.


ETAPA III – CHITUIREA

Chitul va fixa și mai bine plăcile de gresie și va împiedica umezeala, apa și mizeria să pătrundă sub plăci.


 
Pasul 1 – Scoaterea distanțierelor
Distanțierele trebuie scoase cu atenție, folosind o șurubelniță sau orice alt obiect cu vârf ascuțit.


 
Pasul 2 – Curățarea spațiului rămas între plăci
Mortarul rămas în spațiul dintre plăci va fi îndepărtat acum cu ajutorul unei șurubelnițe obișnuite. Suprafață va fi apoi curățată, cu o cârpă uscată.
 
 

Pasul 3 – Chituirea propriu-zisă
Chitul trebuie aplicat pe diagonală, folosind mișcări ample. Folosiți suficient chit astfel încât rosturile să se umple în mod egal. O gletieră cu cauciuc va împiedică zgârierea suprafețelor.

Pasul 4 – Curățarea gresiei montate
Chitul se va usca în 30 de minute. După ce acest timp s-a scurs, cu ajutorul unui burete înmuiat în apă curată și stors bine, curățați chitul rămas pe plăcile de gresie.

Este ușor să montați singuri gresia în baie sau bucătărie, dacă aveți la îndemână ghidul potrivit. Tocmai de aceea sfatul  nostru este să păstrați acest link. Niciodată nu știți când veți avea nevoie din nou de instrucțiunile de mai sus.

te-ar mai putea interesa

Creează-ți propria oază de relaxare Creează-ți propria oază de relaxare
Pentru cei mai multi dintre noi, dușul este un moment de relaxare, de reflexie și de inspirație. Unii cercetători chiar au demonstrat efectul calmant și meditativ pe care îl are apa asupra stări...
citește mai mult
Regândește spațiul din baia ta Regândește spațiul din baia ta
De cele mai multe ori, chiar dacă o ignorăm, baia este un punct central al căminului nostru. Mai ales de dimineață, înainte ca cei mici să plece spre școală, iar cei mari la birou. Toți memb...
citește mai mult
Spațiul evoluează o dată cu tine Spațiul evoluează o dată cu tine
Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să vină un moment în care nu vei mai avea loc liber de depozitare în propria casă? Poate că nu ai reflectat prea mult la acest aspect, î...
citește mai mult
Organizare isteață într-un spațiu îngust de 2m2 Organizare isteață într-un spațiu îngust de 2m2
Un spațiu mai mic de 2m2 disponibili pentru organizarea unei băi se poate dovedi a fi o adevărată provocare. Însă, cu puțină imaginație, putem obține o suprafață funcțională și foarte bine a...
citește mai mult
Idei pentru maximizarea spațiului într-o baie de 4m2 Idei pentru maximizarea spațiului într-o baie de 4m2
Chiar dacă ai o baie mică, te poți folosi cu succes de suprafața disponibilă pentru a maximiza eficient spațiul astfel încât să ai loc pentru toate elementele de care ai nevoie, de la...
citește mai mult
Idei pentru o baie potrivită cuplurilor de 6.3m2 Idei pentru o baie potrivită cuplurilor de 6.3m2
Atunci când te gândești la baie, de obicei nu îți vin imediat în minte și cuvintele “organizare eficientă” sau „spațiu suficient”. Acest lucru...
citește mai mult