Ai transport gratuit la cumpărături de peste 1500 lei, online și în magazine, până pe 25 septembrie. Consultă aici regulamentul campaniei.
Idei și inspirație
Cum se realizează finisarea pereților din baie și bucătărie cu plăci ceramice

Cum se realizează finisarea pereților din baie și bucătărie cu plăci ceramice

Se încarcă...
1005 vizualizări
Posted in: Baie

În timp ce pardoselile bucătăriilor pot fi realizate cu diferite materiale, precum piatră, parchetul triplustratificat și plăcile ceramice, când ajungem la placarea pereților, acestea din urmă sunt soluția preferată de un număr foarte mare de proprietari. Plăcile ceramice sunt rezistente, simplu de întreținut și disponibile într-o gama variată, ceea ce le face potrivite pentru baie și bucătărie, în egală măsură.

Odată alegerea făcută, nu îți rămâne decât să le instalezi pe perete. Ce trebuie să știi, însă, despre modul în care se realizează montajul? Iată câteva recomandări de care să ții seama.

Materialele necesare
Principalele materiale folosite sunt amorsa, adezivul și distanțierele.
Durata lucrărilor
În timp ce durata întregii operațiuni este mai dificil de estimat, faza de pregătire durează aproximativ două ore, sau chiar mai puțin, dacă tâmplăria sau bricolajul se află printre pasiunile tale casnice.
Ce pași trebuie sa urmezi
Acestea fiind stabilite, să trecem la treabă. Montarea plăcilor pe pereții băii sau ai bucătăriei este o operațiune cu pași bine delimitați, care trebuie urmați întocmai, un rol extrem de important avându-l însă și calitatea materialelor utilizate, în special a amorsei.


1. Nu începe lucrul înainte de a realiza măsurători care vor indică înălțimea și lățimea peretelui care urmează să fie finisat.

2. Pornind de la măsurătorile realizate, următorul pas va fi realizarea unui calcul care îți va arată numărul plăcilor necesare. Cum faci asta? Din nou, prin măsurare, aliniind plăcile pe pardoseală și plasând distanțiere între marginile acestora.

3. Plăcile de ceramică se montează pe perete cu ajutorul adezivului, însă, înainte de utilizarea acestuia, este necesară aplicarea unei amorse pe suprafața pereților, cu ajutorul unei pensule. Amorsarea are rolul de a îmbunătăți calitățile adezivului folosit ulterior, care, la temperaturi ridicate, pierde o cantitate mare de apă din compoziție, ceea ce duce la o scădere a gradului de aderență. Adezivul va fi aplicat pe perete doar după ce s-a uscat amorsă, adică după aproximativ o oră.

4. Eventualele denivelări produse în urmă aplicării amorsei și adezivului vor fi măsurate cu ajutorul unei nivele, care poate fi plasată peste o șipcă de lemn de 5 cm grosime. Dacă există nereguli, acestea trebuie reparate cu puțin chit acrilic, aplicat cu ajutorul unui șpaclu.

5. După măsurarea diferenței dintre dimensiunea plăcilor aliniate pe pardoseală și dimensiunile peretelui, plasează la baza acestuia din urmă un șablon de lemn de aceleași dimensiuni cu diferența obținută. Plăcile vor fi aplicate pe perete în urcare, începând cu zona de deasupra șablonului. Șablonul amplasat pe pardoseală și la baza peretelui are și rolul de a împiedică plăcile să alunece.

Sfaturi utile
• Cel mai important aspect, de care depinde reușita întregii lucrări, este ca suprafețele peste care vor fi aplicate plăcile ceramice să fie perfect curățate anterior, lipsite de fisuri și denivelări. Reparațiile pot fi realizate cu ajutorul unui chit acrilic cu uscare rapidă.

• Oricare ar fi recomandările generale, amorsa și adezivul trebuie pregătite și aplicate conform instrucțiunilor producătorului, fiind posibile unele diferențe de la o marcă la altă.

• Pregătirea adezivului, prin amestecul pulberii cu apă, necesită purtarea unei măști protectoare.

 

Vezi și alte articole despre gresie și faianță:

Îți place postarea aceasta?
0
0
Postarea Anterioară
Se încarcă...
Postarea Următoare
Se încarcă...
Copyright ©️ 2024 Brico Dépôt România, Reg. Com. J40/9990/2001, CUI: RO14328360