Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT
Idei și inspirație Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT

Ghid ilustrat al stilurilor de design interior. Idei de amenajare a casei

Alegerea unui stil de design interior potrivit depinde de multi factori: gusturi, buget sau modul in care vrei sa utilizezi spatiul.

Marea provocare a designului interior este sa alegi elementele care vor crea un tot unitar. Piesele de mobilier si decoratiunile de interior trebuie alese astfel incat sa denote bun gust, dar sa fie si utile.

Poti alege un singur stil pentru intreaga casa sau poti folosi mixuri de stiluri. Daca alegi insa ultima varianta, vei avea cel mai probabil nevoie de asistenta unui specialist, aceste combinatii fiind greu de realizat intr-un mod care sa nu fie deranjant pentru ochi.

De-a lungul timpului s-au dezvoltat nenumarate stiluri de design, influentate mai ales de curentele culturale. Cele mai multe dintre ele au supravietuit timpului, au evoluat si sunt folosite inclusiv azi.

Istoria designului interior

Designul interior este arta si stiinta decorarii interioarelor, pentru un efect placut din punct de vedere estetic. In trecut, interioarele erau construite fara a lua in considerare neaparat aspectul estetic. Dezvoltarea arhitecturii si a proceselor industriale in domeniul constructiilor au fost cele care au dus, practic, la aparitia meseriei de designer de interior.

In India Antica, arhitectii lucrau si ca designeri de interior, asa cum reiese din inscriptiile si basoreliefurile din palatele construite in secolul al XVII-lea. Iar in Egiptul Antic, oamenii obisnuiau sa plaseze machete de case in morminte, in locul unor ofrande sub forma de mancare. Din aceste machete, istoricii si-au putut face o idee clara depre cum a evoluat designul interioarelor in timpul dinastiilor egiptene.

Incepand cu secolul al XVII-lea, insa, designul interior a fost realizat mai ales de proprietarii locuintelor, care angajau cateodata si specialisti in domeniu. Si arhitectii, insa, obisnuiesc sa ceara ajutorul designerilor, pentru a completa interioarele cladirilor.

Cele mai populare stiluri de design interior

Stilul traditional romanesc, cel modern sau cel retro se numara printre cele mai comune stiluri de design interior folosite in Romania. Insa, daca vrei ceva original pentru casa ta, te poti inspira si din ideile de mai jos.

Design interior in stilul modern

In primul rand nu trebuie confundat cu stilul de design contemporan, caracterizat de forme laconice si geometrice foarte simple. Accentul in stilul contemporan pica pe accesorii care atrag atentia prin elemente precum textura, culoare sau dimensiune.

Stilul modern, in schimb, este caracterizat de linii drepte si forme cat mai clare. Apoi, stilul modern inseamna si cat mai putine accesorii si decoratiuni. Mai presus de toate, stilul modern este opus celui traditional clasic. Suprafetele sunt plane, fara detalii sculptate in relief, tesaturile au o geometrie neutra sau sunt simple. Lipsesc rafturile sufocate de carti si bibelouri.

Design interior in stil rural sau traditional romanesc

Va fi greu sa recreezi un stil traditional romanesc autentic. Astazi vorbim, mai degraba, despre un stil traditional reinterpretat, in care interioarele sunt bogate in materiale naturale, dar si in opere de arta, obiecte cumparate de la anticariat sau obiecte de artizanat. Este format dintr-un mix de caracteristici desprinse din stilul brancovenesc, cel contemporan, cel rustic sau retro. Nu este nici mininalist, nici incarcat, insa poate arata aglomerat, daca exagerezi cu obiectele de decor.

Design interior in stil elegant

Este, de fapt, stilul clasic, cel care nu apune niciodata. Poti sa-l alegi daca iti doresti interioare caracterizate de rafinament. Imprumuta elemente din stilul baroc si victorian, impletite cu eleganta designului frantuzesc sau britanic. Un stil echilibrat, simetric, cu linii clar definite. In epoca moderna, mobila este mai simpla, insa isi pastreaza in acelasi timp si elegata de altadata.

Design interior in stil minimalist

Denumit si arta ABC, acest curent a aparut in secolul al XX-lea. Propune, cat de mult se poate, o minimalizare a numarului de culori, forme, texturi si linii. Designul minimalist este caracterizat de linii drepte, forme foarte simple si o atmosfera cat mai aerisita.

Design interior in stil romantic

Cheia acestui stil este feminitatea. Este un concept care foloseste culori linistitoare si delicate, precum rozul sau cremul, mobila pictata, imprimeurile elegante si texturile bogate. Materialele folosite cel mai des sunt catifeaua, satinul sau matasea.

Design interior in stil mediteranean

Denumit si stil spaniol modern, acesta este folosit mai ales in zona de coasta a tarilor cu iesire la mare sau ocean. Este un stil in care domina culoarea albastru si tonurile marine. La acestea adaugam albul si accente de culori tari. Contrar asteptarilor, este un stil de design mai degraba rece.

Design interior in stil retro

Stilul retro este caracterizat de obiecte de decor abstracte, de forme rotunde si de printuri combinate. Specialistii spun ca este un curent care combina elemente din mai multe stiluri specifice secolului al XX-lea. Apoi, numeroase elemente din stilul retro au evoluat, fiind considerate acum moderne. Tocmai de aceea, un astfel de stil este destul de greu de realizat. Mai usor ar fi sa apelezi la un stil modern, combinat cu diferite elemente din curentele secolului trecut.

Design interior in stil vintage

Interioarele decorate in stil vintage sunt precum o calatorie inapoi in timp, cu un aer primitor si o atmosfera de nostalgie. Ideal ar fi ca elementele de decor, dar si piesele de mobilier sa spuna o poveste. Este un stil foarte in voga acum. Poti adauga decorului inclusiv piese mostenite de la bunici, dar te poti folosi si de mobilier nou, care sa aiba insa un aspect invechit.

Design interior in stil Feng Shui

Filozofia Feng Shui spune ca anumite forte sunt asociate anumitor directii care influenteaza profund oamenii si elementele ambientale. Este o arta chinezeasca straveche, traducerea pentru Feng Shui fiind „vant apa“ – vantul, o forta invizibila, iar apa reprezentand materialul palpabil. Scopul acestui stil decorativ este de a aduce armonie si pace in locuinte, prin directionarea si stimularea unor energii pozitive, care sa ne ajute sa fim mai sanatosi, dar sa ne implineasca si material sau in zona relatiilor interumane.

Design interior in stil Art Deco

A fost la moda in special in a doua jumatate a secolului al XX-lea, insa a luat nastere inca dinaintea Primului Razboi Mondial. Chiar daca are puternice influente din baroc si rococo, stilul Art Deco este caracterizat de linii moderne. Poate fi considerat o forma de minimalism a celor doua. Negrul, albul si rosul sunt asociate cu auriul si argintiul, insa unii designeri folosesc si cuprul. Plafonierele si candelabrele sunt inlocuite cu lampadare, veioze si surse de lumina plasate la nivelul peretilor.

Alte stiluri de design interior pentru locuinte

Designul de interior este un domeniu foarte dinamic. Stilurile evolueaza de la o zi la alta, se impletesc si nasc altele noi. Tocmai de aceea poate fi greu sa tii pasul cu noutatile din aceasta zona.Descopera in galeria de mai jos principalele stiluri de design interior si, mai jos, descrierea pe rand a acestora.

Design interior in stil Arts & Crafts

Caracterizat de mobilierul fin si obiecte artizanale din lemn. Podelele sunt si ele din lemn sau din piatra. Culorile naturale si liniile simple vor da casei un aspect cald, ingrijit si elegant;

Design interior in stil asiatic

O combinatie de influente din culturile japoneza, chineza, thailandeza, coreana sau vietnameza si definit de spatii zen destinate relaxarii. Daca optezi pentru un astfel de stil, poti aranja mobila urmand regulile Feng Shui. Foloseste materiale si modele traditionale, pentru a crea o atmosfera cat mai autentica;

Design interior in stil eclectic

Este o combinatie de stiluri din perioade si culturi diferite, pentru a crea interioare personalizate, care sa se potriveasca cu personalitatea ta. Definit de contraste neasteptate, singura regula a acestui stil este sa-ti folosesti la maximum imaginatia si creativitatea. Nu exista reguli stricte, care sa te limiteze;

Design interior in stilul Rococo

A luat nastere in Franta pre-revolutionara si este un stil foarte excentric si grandios. Caracterizat de pereti si tavane decorate, de mobilier masiv, imprimeuri fastuoase si tonuri de auriu. Foarte bogat, asadar, in elemente decorative;

Design interior in stilul Provence

Sinonim cu Antichitatea, este exemplul perfect ca unele tendinte nu mor niciodata. Un stil cald, confortabil, cu multi admiratori la nivel mondial. Cucereste prin sarmul mobilierului vechi si te ajuta sa creezi interioare foarte primitoare. Culorile folosite sunt cele pastelate, din paleta romantica;

Design interior in stilul Toscana

O locuinta decorata in stil toscan iti va aduce aminte de campurile si viile din Italia mereu mangaiata de razele soarelui. Un stil vechi de design, armonios si foarte primitor;

Design interior in stilul hispanic

Culoare, culoare, culoare si un decor unic in casa ta. Gandeste-te la interioarele pe care le vezi in serialele produse in Mexic. Nu trebuie sa lipseasca din decor placile ceramice colorate. Tonurile de rosu si albastru sunt dominante;

Design interior in stilul marocan

Un stil elegant, exotic si misterios. Va crea un fel de oaza captivanta in locuinta ta, fiind foarte la moda acum in SUA;

Design interior in stilul oriental

Compus din elemente din cultura asiatica, dar si din cea indiana si caracterizat de culori pale pentru pereti, dar tonuri puternice in elementele de decor. Poti obtine in acest fel un spatiu luxos, exotic si excentric;

Design interior in stil african

O combinatie de stiluri si culturi, de fapt, din care nu trebuie sa lipseasca nici elementele afro-americane, dar nici turbanele sau sari-urile;

Design interior in stil Cottage

Un stil usor, confortabil, perfect pentru o viata nonconformista. Este unul dintre cele mai populare stiluri in prezent;

Design interior in stilul Shabby Chic

Termenul „shabby“ din limba engleza se traduce prin „saracacios, jerpelit“. Chiar si asa, inspira eleganta si este caracterizat de decoratiuni si mobilier vintage. A aparut in anii ‘80, ca o reactie la moda interioarelor scumpe. Este un stil romantic, plin de farmec si puternic feminin;

Design interior in stilul industrial

Imbina obiectele inedite, industriale, cu materiale traditionale sau, dimpotriva, cu unele inovatoare. Este mai ales pe placul nonconformistilor. Este perfect si pentru case, dar si pentru pub-uri sau cafenele;

Design interior in stilul tranzitional

Este cunoscut si sub denumirea de „noul clasic“ si presupune o imbinare intre elemente imprumutate din stilul clasic, dar si din cel modern. Va crea un interior cald si primitor, cu un puternic aer contemporan. Liniile curbate se impletesc cu cele drepte, intr-un mediu relaxant, dominat de culori neutre, subtile si de elemente decorative sofisticate;

Design interior in stil scandinav

Interioare scaldate in lumina si care exprima simplitate si naturalete. Nuantele sunt deschise, mobilierul minimalist si functional, tesaturile sunt naturale. Este cel mai degajat si mai placut dintre toate stilurile;

Design interior in stil boho

Combina elemente etnice din India, Asia, Africa sau Orientul Mijlociu, pentru o atmosfera primitoare. Daca reusesti sa-ti decorezi casa in acest stil, prietenii tai se vor simti ca intr-o vacanta atunci cand vin la tine. Foarte popular si el;

Design interior in stil baroc

Un stil care a luat nastere in Roma anilor 1600 si care a fost adoptat rapid si de alte culturi. Maretie si grandoare sunt cele doua elemente care il caracterizeaza cel mai bine. Peretii sunt bogat ornamentati, in nuante inchise. Mobilierul este din lemn masiv, decorat si el, iar lampadarele sunt impunatoare. Pentru podele este necesar sa alegi lemnul masiv sau marmura, pentru a ramane fidel stilului;

Design interior in stil boem

Prezent si in moda vestimentara, este o combinatie dintre flerul anilor ‘70 si materiale funky, la care trebuie sa adaugi neaparat si chilipiruri vintage. Este un stil prin care iti poti pune bine in valoare creativitatea;

Design interior in stil high-tech sau ultramodern

A luat nastere in anii ‘70 si se foloseste de elemente industriale high-tech. Dupa 1980, designul high-tech a devenit greu de diferentiat de cel post-modern. Este foarte popular, folosindu-se de elemente precum metalul, sticla, otelul sau plasticul. Creeaza un aer auster, simplu si foarte functional;

Design interior in stil glamour

Caracterizat de stralucire si opulenta, culori tari, materiale pretioase si accesorii bogat decorate. Influentat de stilurile florentin si baroc in alegerea mobilierului si un tapet puternic accentuat;

Design interior in stil nautic

Un curent cald, relaxant si pozitiv, care reflecta spiritul zonei New England (in nord-estul SUA). potrivit mai ales pentru case pe plaja sau cabane, este caracterizat de culoarile alb si auriu combinate cu mult albastru marin. Decoratiunile sunt tematice, iar mobilierul are aspect nefinisat;

Design interior in stil urban

Materiale netraditionale si elemente industriale – caracteristicile principale ale acestui curent. Gandeste-te la otel galvanizat, pardoseli din beton, mult metal, grinzi expuse si suprafete care par nefinisate. Atmosfera creata va fi una moderna, dar boema. Este un stil functional;

Design interior in stil pop art

Artistul american Andy Warhol este cel care a facut celebru acest stil in toata lumea. Un univers plin de culoare, inspirat din cotidian si care iti propune forme dinamice si combinatii neasteptate de texturi. A aparut in anii ‘50, insa a ramas vesnic modern, fiind reinventat de designerii de interior in fiecare an;

Design interior in stil fusion

Este un stil excentric, care propune combinatii nepotrivite la prima vedere. A aparut in anii ‘80, insa a devenit popular abia acum.

Design interior in stilul loft

Caracterizat mai ales de libertate – in gandire, in ideologie, in ce vrei tu. Este mai mult decat un stil de design, este un stil de viata, pe care il aleg putini oameni. Este definit de o atmosfera aerisita si este cu adevarat memorabil. A readus la moda tavanele inalte si combina noul cu vechiul, intr-un stil modern, functional si foarte popular mai ales in SUA;

Design interior in stil organic

Inventat de arhitectul Frank Lloyd Wright, este un stil functional, care inspira delicatete. Putin neobisnuit, poti crea cu ajutorul lui interioare moderne si functionale;

Design interior in stilul Steampunk

A luat nastere la sfarsitul anilor ‘80, fiind initial un gen de literatura care combina SF-ul, fantasy-ul si istoria alternativa. A migrat apoi spre moda sau design interior, toate avand un ascendent comun – epoca victoriana;

Design interior in stilul zen

O oaza de confort si liniste, dupa o zi agitata. Asa poate fi descris, pe scurt, acest stil. Inspirat din interioarele japoneze, insa un stil minimalist, influentat si de vechi traditii orientale. Putine decoruri, insa toate asezate intr-un loc care semnifica ceva in filozofia zen. Permite conectarea cu natura si induce o stare de relaxare profunda.

Stiluri de design interior pentru alte tipuri de incaperi

Stilurile de design interior pot fi aplicate cu succes si in crearea unor spatii comerciale sau de birouri. De fapt, modul in care un comerciant alege sa-si decoreze spatiul pe care il are la dispozitie poate garanta succesul sau, dimpotriva, poate indeparta clientii.

Stiluri de design interior potrivite pentru birouri

Proprietarii de cladiri de birouri trebuie sa gandeasca designul interior al acestora in functie de doi factori: functionalitate si confort. Mobilierul trebuie sa fie unul minimalist si ergonomic, special gandit pentru lucrul la calculator.

Se poate crea o imbinare de stiluri: industrial si high-tech, spre exemplu, cu zone de relaxare in stil pop-art. Nu exista o reteta perfecta pentru decorul acestor interioare, insa exista nenumarate surse de inspiratie. Sediile Google sau Facebook, spre exemplu, sunt printre cele mai faimoase din lume.

Stiluri de design interior potrivite pentru spatii comerciale

Includem aici de la hoteluri la baruri si restaurante. Stilul de design poate fi un mix sau poate fi ales in functie de specificul localului. Pentru un spa, de exemplu, se va merge pe un design organic, zen sau Feng Shui. Un restaurant traditional va adopta acelasi stil de design, in timp ce un hotel la malul marii poate fi decorat in stil nautic.

Stiluri de design interior potrivite pentru spatii publice

In aeroporturi, spre exemplu, vei intalni mai ales elemente moderne si high-tech, o galerie de arta poate fi decorata in functie de specificul expozitiei, insa. Cat despre salile de spectacole si chiar de teatru, designerii romani propun tot mai des un stil urban, cu elemente industriale. Original, neobisnuit si de efect.

te-ar mai putea interesa

Înainte de a începe - cunoaște-ți spațiul (rezistență ridicată/durabilitate etc.)
Ți-ai eliberat ziua; ai uneltele necesare, ești hotărât și pregătit să începi. Nu vrem să-ți stricăm entuziasmul, dar îți cunoști cu adevărat spațiul? Știm că este tentant
citește mai mult
Creează o zonă de relaxare pentru copii
O zonă grozavă doar pentru adolescenți Casa ta înseamnă persoanele care locuiesc în ea. Și a face fiecare spațiu potrivit pentru familia ta în cel mai bun mod posibil. Deci,
citește mai mult
Redă viață bunurilor tale prețioase
Este surprinzător și poate puțin îngrijorător cât de multe lucruri avem în casele noastre. Și când ne împiedicăm de ceva ce am uitat, începe să ne apuce nostalgia.
citește mai mult
Creează trei spații în unul singur
Crearea a trei spații în unul singur Copilul tău și nevoile lui se schimbă mereu... corect? Așa că, dormitorul lui este un loc perfect pentru a crea zone dedicate pentru cele trei lucruri
citește mai mult
Reîmprospătarea unui dormitor pentru copii pentru a se potrivi unui adolescent
Dormitoare - de la copilărie la adolescență E timpul să acceptăm realitatea. Au crescut, iar dormitorul lor este demodat. Acum este momentul să transformi dormitorul adolescenților tăi într-un
citește mai mult
Cum să recondiționezi folosind vopsea pentru renovare
Cu atât de multe tipuri diferite de vopsele pentru renovare, poți recondiționa cu ușurință cea mai mare parte din obiectele care se află în camera copiilor tăi chiar acum. Indiferent
citește mai mult