Nu e nevoie să ascunzi hainele, eșarfele sau orice altceva mai ții în hol. Iar dacă nu ai loc în dulap, schimbarea cârligelor de agățat poate ajuta la ordonarea spațiului. Nu trebuie să te limitezi la tradiționalul set de cârlige pe un panou sau la modul tipic în care sunt puse pe perete.
Un perete de cârlige
Holurile pot deveni repede un număr de echilibristică pentru haine din diferite sezoane agățate în același cârlig. Dacă sună familiar, preia controlul. Nu trebuie să folosești un singur rând de cârlige. Utilizează întregul spațiu pentru a amplasa cârligele în șir de sus în jos. Dacă ai copii, pune câteva cârlige la o înălțime accesibilă pentru ei, astfel încât să se poată pregăti de plecare în vreme ce tu încă mai ai de alergat prin casă. Nu e obligatoriu nici să folosești toate cârligele, credem chiar că dacă lași câteva libere se vede frumos și te poți mândri cu ele și cu modul în care le-ai amplasat. Dacă nu ești sigur, poți face totuși un test folosind plastilină adezivă, ca să vezi cum arată înainte.
Îndrăznește mai mult decât cârligele tradiționale
Ai putea să le cumperi pe toate la fel sau să le combini, dar nu trebuie să te limitezi doar la asta. Simplitatea unor cepuri de lemn prinse de perete e de efect. Taie-le drept sau în unghi. Cum arată? De ce să nu explorezi cel mai apropiat magazin de îmbunătățiri în locuință? Mergi la raioanele de bucătării și uită-te la mânerele pentru dulapuri, apoi la raionul cu articole de feronerie- există clanțe care ar putea fi folosite? Experimentează cu același stil, dar cu mărimi diferite punctate în diferite locuri de pe perete.
Refolosește
Dacă tot vorbim de clanțe și mânere, dacă te afli în mijlocul renovării bucătăriei, păstrează-le. Folosește vopsea pentru recondiționare ca să le împrospătezi sau ca să le faci să se potrivească cu schema de culori din hol.
Sistemul de încălzire al locuinței tale este foarte important, pentru a-ți asigura confortul termic dorit, indiferent de anotimp, cu un consum eficient de resurse. Din această perspectivă, caloriferele sunt de departe cele mai populare, în special datorită rapidității de a încălzi locuințele,...
Chiuveta de bucătărie este atât un element funcțional, cât și unul estetic. Dacă îți dorești o chiuvetă elegantă pentru bucătăria ta, din granit compozit, dar te îngrijorează faptul că aceasta este mai greu de întreținut și curățat, află că nu este deloc așa. Întreținerea unei chiuvete din granit...
Dacă locuiești la curte, știi cât de important este ca gospodăria ta să fie îngrijită și atent amenajată. Asta înseamnă că trebuie să fii pregătit pentru orice, fiindcă o casă la curte înseamnă și lucruri neprevăzute. Astfel, este important să ai o trusă cu unelte și scule, pentru a modifica o...
Combinația de culori joacă un rol major în a ne induce o anumită stare de spirit. Poate fi dificil să te decizi ce combinații de culori arată bine împreună, mai ales dacă nu ai acordat prea mare importanță laturii tale artistice pănă acum, așa că nu este de mirare că mulți dintre noi alegem să...
Restaurarea mobilierului din lemn și renovarea lui este o modalitate excelentă de a îi oferi și lui, dar și casei tale un suflu nou. O comodă veche, un bufet de bucătărie, o masă sau chiar scaunele de lemn, recuperate dintr-o piață de vechituri sau din podul bunicii își găsesc o nouă viață cu...
Se încarcă...
Nu am găsit etichetele
Alătură-te comunității
Abonează-te la inspirație pentru proiectele tale și află primul despre ofertele și reducerile noastre.