Idei și inspirație Catalog online Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT
Idei și inspirație Catalog online Prețuri mici zilnic Despre noi Cariere Servicii Spoturi TV MAGAZINE BRICO DEPÔT

Cum se montează gresia

Dacă nu ai mai făcut acest lucru niciodată, s-ar putea să ai nevoie de puțin ajutor când e vorba de montarea gresiei. Acest ghid te va îndruma pas cu pas. Fie că pui plăcile pe podele din lemn, ciment sau beton și indiferent de tipul de plăci pe care l-ai ales, vrem să te ajutăm să-ți închei proiectul, dar și să ne asigurăm că va arăta perfect în casa ta mulți ani de acum înainte.

Unelte pentru proiect:

Când pui gresie, trebuie să începi dintr-un punct central și să lucrezi către fiecare colț, câte unul pe rând. Va trebui să poți ieși din încăpere fără să pășești pe plăcile proaspăt montate, așadar planifică dinainte și lucrează mai întâi către colțurile mai îndepărtate ale camerei, astfel încât să termini lângă ușă. Dacă pui gresie într-o încăpere unde intri regulat, de exemplu în baie sau bucătărie, gândește-te să montezi plăcile mai întâi în jumătate de încăpere și apoi, după ce aceasta s-a uscat, în cealaltă jumătate. Va dura puțin mai mult, dar le va permite plăcilor să se fixeze bine de podea, pentru a obține o suprafață rezistentă la uzură.

Cum te pregătești să montezi gresia

Ceramica, porțelanul și plăcile extrudate din argilă constituie suprafețe plăcute în bucătării, băi, holuri și sere. Sunt dure și rezistente, dar surprinzător de ușor de întreținut.

Poți fixa plăcile pe beton, dușumele de lemn (cu condiția să folosești un adeziv ultraflexibil) și chiar pe podelele de gresie existentă, dar trebuie să te asiguri că suprafața este în stare bună și corect pregătită. Trebuie să fie plană, plată, uscată și lipsită de umezeală, iar tu trebuie să folosești adezivul corect. Dacă ai avut alte plăci ceramice sau pardoseală de vinil, va trebui să îndepărtezi orice urmă de adeziv de pe podea înainte de a începe.

Dacă suprafața podelei este prăfuită, aplică adeziv PVA diluat ca amorsă și lasă să se usuce.

Pentru a-ți da seama de câte pachete de plăci ai nevoie, folosește calculatorul nostru pentru plăci și păstrează măsurătorile la îndemână. E o idee bună să adaugi circa 10 % pentru a acoperi orice pierderi sau spargere.

Cum se montează plăcile

Înainte de a începe, asigură-te că urmezi instrucțiunile de pe spatele pachetului de adeziv pentru plăci, deoarece acestea pot varia în funcție de suprafața pe care pui plăcile și de materialul din care acestea sunt făcute.

Pasul 1

Începând din poziția pe care deja ai marcat-o, folosește o mistrie pentru a pune adeziv pe podea și apoi o drișcă dințată pentru a-l întinde pe o suprafață de 1 m². Folosește partea netedă pentru a întinde adezivul pentru plăci pe podea, apoi trage cu partea dințată prin adeziv pentru a forma șanțuri. Astfel vei lăsa în urmă o adâncime uniformă de adeziv, pentru a crea o suprafață plană.

Pasul 2

Pune prima placă ferm în adeziv, folosind o mișcare de răsucire pentru a o introduce bine.

Pasul 3

Repetă acest procedeu cu următoarea placă și folosește distanțiere între toate plăcile pentru a te asigura că sunt spațiate uniform. Asigură-te că apeși bine distanțierele sub suprafața plăcilor, astfel încât să fie ascunse odată ce podeaua este chituită.

Pasul 4

În mod regulat, verifică cu o nivelă cu bulă dacă plăcile sunt plane. Dacă nu sunt, bate-le ușor cu un ciocan de cauciuc pentru a le nivela.

Pasul 5

Îndepărtează orice urmă de adeziv de pe suprafața plăcilor cu o cârpă umedă – este mult mai greu de îndepărtat odată ce s-a întărit.

Pasul 6

Când toate plăcile sunt montate, înainte de a păși pe ele va trebui să aștepți până când adezivul s-a întărit– acest lucru poate dura până la 48 de ore. Dacă pui gresie într-o încăpere la care ai nevoie de acces, precum bucătăria, baia sau holul, montează gresie doar într-o jumătate de cameră în prima zi și în cealaltă jumătate a doua zi.

Pasul 7

Pentru a umple golurile dintre ultima placă întreagă și perete, va trebui să măsori și să tai niște plăci. Un mod bun de a face aceasta este să pui placa ce trebuie tăiată direct peste placa cea mai apropiată de perete. Apoi pune altă placă deasupra, folosind-o ca șablon. Pune câteva distanțiere lipite de perete și împinge placa de deasupra până la perete. Folosește un marker pentru plăci ca să marchezi placa de dedesubt – ai grijă să iei în calcul spațiul pentru chit.

Pasul 8

Plăcile de gresie sunt mai grele și mai dure decât cele de faianță, deci vei avea nevoie de o mașină de tăiat mai solidă pentru a le tăia. Poartă ochelari și mănuși și folosește fie o mașină mecanică, fie una electrică pentru a tăia de-a lungul liniei marcate. Dacă după tăiere rămân margini aspre, netezește-le cu o pilă pentru plăci.

Pasul 9

Odată ce ai bucata cu dimensiunea corectă, pune-o în spațiul gol pentru a vedea dacă trebuie să mai faci alte ajustări. Dacă nu se potrivește perfect, poți folosi clește și o pilă pentru plăci ca să faci mici ajustări. Când se potrivește perfect, aplică adeziv pe spatele plăcii și monteaz-o pe podea

Cum se chituiesc plăcile

După ce adezivul s-a întărit, poți începe să chituiești. Chitul este disponibil în diferite culori, dar dacă vrei să încerci ceva diferit, citește articolul nostru „Aranjează-ți plăcile cu forme și diferite opțiuni de chit” pentru a vedea ce poți crea. Orice ai decide, va trebui să te asiguri că respectivul chit este potrivit pentru a fi utilizat împreună cu plăcile tale și că ai suficient pentru proiect. Verifică ambalajul pentru detalii privind acoperirea.

Pasul 1

Îndepărtează orice praf sau reziduuri de pe suprafață și ai grijă ca distanțierele să nu iasă în afară.

Pasul 2

Folosește mistria pentru a scoate chit din recipient și apoi apasă-l în rosturi folosind o drișcă pentru chit, până când chitul se află la același nivel cu plăcile, acoperind distanțierele.

Pasul 3

După ce ai chituit câteva rânduri, netezește rosturile folosind o unealtă de finisare pentru a compacta chitul și a lăsa un finisaj îngrijit. Șterge orice exces de chit de pe suprafața plăcilor înainte de a începe să se întărească, folosind un burete ud.

Pasul 4

Continuă să lucrezi la podea chituind, finisând și ștergând. Odată ce ai terminat, evită să pășești pe podea și lasă chitul să se întărească. Verifică instrucțiunile producătorului pentru a vedea timpul de întărire, deoarece diferă de la un tip de chit la altul.

Pasul 5

După ce chitul s-a întărit, șterge din nou podeaua cu o cârpă umedă și apoi cu una uscată, pentru a îndepărta orice urmă de chit de pe suprafața plăcilor. Dacă există zone încăpățânate, poți folosi un agent de curățare, dar asigură-te că s-a uscat complet chitul înainte de a intra în contact cu apa.

Pasul 6

În continuare, sigilează marginile cu un agent de etanșare flexibil care se asortează cu chitul. Acest lucru va permite orice mișcare sau expansiune între pereți și podea. Pune bandă de mascare de o parte și de alta a zonei pe care o vei sigila, pentru a evita murdărirea. Lucrează de la un capăt al plintei la celălalt și aplică o dungă continuă de agent de etanșare, menținând o presiune și o viteză constante. Dacă vrei, poți modela agentul de etanșare cu o unealtă specială pentru un finisaj diferit.

Pasul 7

Dacă este posibil, evită să folosești podeaua 24 de ore după chituire și sigilare.

te-ar mai putea interesa

Cum să montezi un raft
Adăugarea de noi rafturi reprezintă o modalitate excelentă de a economisi spațiu pe podea și de a expune accesorii, cum ar fi imagini, fotografii de familie sau cărți. Există o gamă largă de
citește mai mult
Cum să îți cureți și să îți întreții locuința
Poate că primăvara este sezonul pentru curățenie, dar nu este niciodată un moment nepotrivit pentru o curățenie temeinică a casei. Indiferent dacă te pregătești pentru vizite pentru a te putea
citește mai mult
Adu lumină și spațiu în casa ta
Lasă lumina să pătrundă cu ideile noastre care inspiră. Renovează ușa de la intrare Deși ușile sunt esențiale pentru intimitate, căldură și izolare fonică, ele pot împiedica
citește mai mult
Cum să vopsești un radiator
Dacă radiatorul tău arată puțin obosit, încearcă să îi dai un strat proaspăt de vopsea pentru a-l împrospăta în loc să-l înlocuiești. Vopseaua pentru radiatoare
citește mai mult
Gestionarea umezelii
Cum să identifici și să soluționezi problemele legate de umezeală și cum să protejezi locuința împotriva acesteia. Ocupă-te de mucegai și condens pentru a te simți mai confortabil
citește mai mult
Fii îndrăzneț cu culorile
Gândește-te la rândurile de cutii colorate de vopsea, interesante, vii și doritoare de atenție, din care poți alege. Ești sedus de roșul intens. Este superb. Îndrăzneț. Provocator.
citește mai mult