Ai transport gratuit la cumpărături de peste 1500 lei, online și în magazine, până pe 25 septembrie. Consultă aici regulamentul campaniei.

Amenajare interioară

  • culorile din locuinta

    Cum alegi culorile pereților din locuință - ce paletă cromatică se potrivește pentru fiecare cameră

    Combinația de culori joacă un rol major în a ne induce o anumită stare de spirit. Poate fi dificil să te decizi ce combinații de culori arată bine împreună, mai ales dacă nu ai acordat prea mare importanță laturii tale artistice pănă acum, așa că nu este de mirare că mulți dintre noi alegem să mergem la sigur și optăm pentru combinații clasice.

    Dar unele dintre cele mai interesante combinații de culori pot proveni din acele asocieri neașteptate care par să încalce regulile, dar care, de fapt, arată minunat împreună.

    În continuare îți vom prezenta câteva idei de combinații de culori pentru pereții din locuință și câteva sfaturi despre cum să alegi nuanțele potrivite pentru un decor relaxant și armonios.

    Cercul culorilor - ghidul de bază pentru designul interior

    Imaginează-ți asta: Ai o locuință nouă și pereții fiecărei camere sunt vopsiți în aceeași nuanță de alb. Minimaliștii s-ar putea să fie încântați de ideea unei locuințe complet albe, însă alte persoane s-ar putea să găsească plictisitoare încăperile fără culoare pe pereți. 

    Dacă te încadrezi în această din urmă categorie, atunci îți recomandăm să te reții informațiile importante despre alegerea combinațiilor potrivite pentru a aduce culoare în locuința ta.

    Primul pas pentru a-ți ușura procesul de alegere a combinațiilor de culori pentru pereți este să arunci o privire peste cercul culorilor. Există trei combinatii de culori cheie care sunt garantate să funcționeze împreună. 

    • Combinația "tonală" este cea mai simplă, deoarece include doar tonuri diferite ale aceleiași culori, de la deschis la închis.
    • Combinația "armonioasă" utilizează nuanțe care se află una lângă cealaltă în cercul culorilor, cum ar fi albastru și verde, și reprezintă o modalitate simplă de a crea un decor plăcut ochiului.
    • În cele din urmă, există combinația "contrastantă", care este cea mai vibrantă dintre cele trei. Combinațiile contrastante se bazează pe două culori dispuse în opoziție una față de cealaltă pe cercul culorilor, cum ar fi galbenul și movul. Adesea denumite culori complementare, aceste perechi sunt garantate să adauge dramatism în orice cameră.

    Combinațiile potrivite de culori în funcție de cameră

    Alegerea unei singure culori de vopsea pentru toate încăperile din casa poate fi copleșitoare. Iată de ce poate fi dificil să alegi combinațiile de culori pentru pereții din locuință. Urmând sfaturile noastre vei reuși să îți dai seama ce nuanțe se potrivesc cel mai bine locuinței tale și în funcție de ce aspecte să alegi culorile pereților din fiecare cameră. De asemenea, pentru a te asigura că aspectul final va fi cel pe care ți l-ai imaginat și culorile vor fi întocmai cele alese în magazin nu uita ca pregătirea pereților pentru vopsit este o etapă importantă.

    Află mai multe despre etapele pregatirii pereților înainte de aplicarea culorii finale de de pe blogul Brico Dépôt!

    Încăperi precum dormitorul și camera de zi sunt destinate relaxării și momentelor petrecute alături de familie. Pentru aceste camere, este recomandat să alegi culori nu foarte saturate, cum ar fi pastelurile sau culori amestecate cu gri. În încăperile în care ai nevoie de stimuli, cum ar fi bucătăria, nuanțele saturate, vibrante se vor potrivi de minune.

    Având în vedere aceste detalii, îți vom prezenta câteva dintre cele mai potrivite scheme de culori pentru pereții din fiecare cameră, Dar, în cele din urmă nuanța adecvată este cea care îți place!

    bucatarie cu pereti galbeni

     1. Bucătărie - tonuri de galben sau albastru marin cu accente aurii

    Bucătăria este o încăpere activă într-o casă, așa că vei dori ca alegerea culorii pereților să se potrivească cu această stare de spirit.

    Optează pentru culori îndrăznețe și energizante în bucătărie. Pereții de culoare albastru marin cu accente aurii sunt o alegere plăcută ochiului și deopotrivă în trend pentru bucătării. O astfel de combinație reprezintă o modalitate excelentă de a actualiza ceea ce ar putea fi o bucătărie ternă și de a o face să se simtă mai șic și mai nouă. 

    bucataire albastru marin

    De asemenea, nuanțele de  galben sunt potrivite pentru bucătărie deoarece creează o atmosferă revigorantă. Pe lângă alegerea culorilor potrivite este recomandat să acorzi importanță etapei de aplicare a vopselei, pentru a obține rezultatul mult așteptat.

    Citește pe blogul Brico Dépôt totul mai multe despre cum sa aplici corect vopseaua lavabila pentru a obține o culoare uniformă și un finisaj perfect!

     2. Dormitor - alege nuanțele deschise, de albastru

    Albastrul este în mod universal o culoare pe care o asociem cu calmul și odihna, poate din cauza asocierilor evolutive cu cerul senin și sursele de apă. De asemenea, studiile arată că oamenii dorm mai mult în dormitoarele albastre. 

    Pentru a crea o atmosferă plăcută și relaxantă în dormitor alege o nuanță de albastru cu un nivel scăzut de saturație și ridicat de luminozitate.

    Ce să eviți ! Evită să zugrăvești pereții dormitorului în culoarea violet. Deși se află alături de albastru pe roata culorilor, este o culoare obositoare pentru dormitor și s-ar putea să nu te bucuri de un somn de calitate într-un dormitor violet.

    dormitor albastru deschis

     3. Baie - alege scheme de culori care conțin tonuri de roz-deschis

    În timp ce albul este asociat cu puritatea și curățenia, acesta poate, de asemenea, să facă o încăpere să pară sumbră. Pe de altă parte, rozul creează cel mai măgulitor mediu pentru toate tonurile de piele și chiar te poate face să te simți mai bine atunci când ieși din duș.

    Însă nu este recomandat să alegi rozul puternic pentru a obține un efect plăcut în baie: rozul-cuarț subtil se va simți proaspăt și modern, mai ales alături de obiectele sanitare potrivite.

    Ce să eviți ! Culorile eclectice - băile sunt în general încăperi de mici dimensiuni și nimeni nu vrea să se simtă captiv într-un spațiu mic și care agresează privirea.

    combinatii de culori pentru living

     4. Camera de zi - orientează-te spre gri-deschis, verde-cenușă sau tonuri de maro

    Cele mai potrivite combinații de culori pentru living includ nuanțe de: maro, gri-porumbel, verde-cenușă sau alb. De asemenea, în nuanța potrivită, roșul poate fi o alegere interesantă pentru living. Optează pentru un roșu stins temperat de maro sau gri și păstrează roșul aprins pentru accente mici, precum obiectele de decor. Peretii zugraviti în culoarea roșie funcționează cel mai bine în combinații echilibrate cu galben, verde închis și maro. 

    Însă chiar și atenuată, o cameră de zi roșie nu este pentru toată lumea. O altă idee este vopseaua gri-deschis, care permite decorului viu colorat să iasă în evidență. Desigur, și un living alb este clasic. Sau încearcă verdele. Este mai viu decât albastrul și arată somptuos cu tonuri de bijuterii și mobilier din catifea, precum și cu lemn.

    Ce să eviți! Galbenul nu este potrivit pentru pereții din living deoarece este prea obositor, mai ales într-o încăpere de mari dimensiuni. 

    Oricare ar fi alegerea ta în ceea ce privește culoarea pereților din locuință la Brico Dépôt vei găsi o gamă variată de produse din care să alegi. Pe lângă multitudinea produselor disponibile, alegând vopselele lavabile de la Brico Dépôt te bucuri de o serie de avantaje precum:

    • Accesul la produse de calitate la prețuri competitive;
    • Opțiunea de a plasa comanda online. Produsele vor ajunge direct la ușa ta sau le poți ridica din magazin în doar patru ore de la comandă;
    • Accesul la produse din surse sustenabile – peste 70% dintre produsele de la Brico Dépôt provin din surse sustenabile.

    Cum alegem culorile pereților din locuință - detalii care fac diferența

    1. Creează o schemă de culori care să se potrivească cu mobilierul din locuință.

    Amintește-ți că, deși există o multitudine de culori de vopsea, există doar șapte culori în spectrul vopselelor: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. Înainte de a merge să alegi culorile pereților ar fi bine să elimini din start câteva dintre ele. 

    1. Fă un exercițiu de imaginație 

    Dacă ai ajuns la magazin și ai în față un paletar imens de culori și nu știi ce decizie să iei, uită-te la cea mai închisă culoare din partea de jos a benzii. Dacă îți place și ți-o poți imagina pe pereți, atunci știi că îți vor plăcea cele din mijloc și de sus, dar dacă alegi uitându-te la culorile de sus, cele mai deschise, toate cărțile din acea categorie ți se vor părea la fel.

    1. Alege 3 culori de pe un obiect drag

    Începe prin a selecta trei culori de pe un obiect existent în casă; o pernă de pe canapea, cravata sau eșarfa preferată sau un tablou - orice lucru care transmite confort sau au valoare sentimentală pentru tine. Dacă ai posibilitatea, ia acel obiect cu tine la magazinul de vopsele. Identifică cele 3 culori pe paletare și vei avea instantaneu o varietate de culori dintre care să alegi. 

    Următorul pas este să alegi una dintre cele trei culori de vopsea ca fiind culoarea peretelui și să le păstrezi pe celelalte două pentru a fi folosite pentru mobilier, țesături și decor.

    Pentru a alege culorile din încăperile adiacente, ia aceleași paletare de culoare și selectează o altă nuanță. În cele din urmă, alege o a patra culoare care poate fi folosită ca accent și adaugă un detaliu în această culoare în fiecare cameră a casei: prin intermediul unei perne, al unei farfurii sau al unui tablou. Astfel, vei stabili o legătură între încăperi.

    În concluzie, atunci când alegi culorile pereților ar trebui să ai în vedere modul în care este utilizată încăperea respectivă și atmosfera pe care dorești să o creezi.

    Pentru pereții din living și bucătărie designerii recomandă culori calde, în timp ce pentru birou sau dormitoare nuanțele mai reci, cum ar fi verde salvie, sau albastru se potrivesc mai bine.

    Sursă foto: Shutterstock.com

    5532 vizualizări
  • cum reconditionezi mobila

    Vopsirea mobilei vechi deteriorate pentru a o readuce la viață

    Restaurarea mobilierului din lemn și renovarea lui este o modalitate excelentă de a îi oferi și lui, dar și casei tale un suflu nou. O comodă veche, un bufet de bucătărie, o masă sau chiar scaunele de lemn, recuperate dintr-o piață de vechituri sau din podul bunicii își găsesc o nouă viață cu ajutorul unei mici doze de îndemânare și a câtorva activități de  bricolaj. Decojirea, repararea dacă este necesar, vopsirea sau băițuirea și finisajele, iată o mica listă cu pași esențiali de făcut pentru ca mobila ta din lemn să fie complet transformată.

    Restaurarea mobilierului din lemn: alege materialele potrivite

    restaurarea mobilei

    Înainte de a investi în produsele necesare, verifică rapid starea mobilierului tău. Nu ar trebui să fie spart, ciobit excesiv, trebuie să fie stabil, iar dacă are sertare și uși, asigură-te că nu sunt blocate. Dacă lemnul este doar puțin deteriorat, pe de altă parte, nu vă faceți griji. Există diferite produse de reparații care fac minuni pentru a readuce la viață mobilierul și a-l personaliza.

    Odată verificată starea mobilierului, trebuie să-l pregătești cu ajutorul unor produse de curățare. Lemnul decojit poate dezvălui zone care trebuie reparate. După reparații, poți trece la vopsire. În cele din urmă, nu sări peste etapa de finisare și protejare a lemnului. Cu cât materialele sunt mai bine bine alese și aplicate, cu atât mobila ta va fi mai frumoasă și va fi gata să reziste trecerii timpului.

    În ceea ce privește echipamentul, începe prin a-ți achiziționa:

    • mănuși de protecție, pentru ca mâinile tale să nu sufere în urma lucrului cu diferite produse;
    • o mască și ochelari de protecție, pentru a nu respira vaporii vopselelor sau praful rezultat în urma șlefuirii;
    • un burete, perii și role pentru vopsit;
    • șmirghel pentru șlefuit în diferite granulații;
    • lipici și chit de lemn;
    • spaclu
    • pensule
    • vopsea, lac, ceară

    Citește mai departe care sunt pașii de urmat pentru a oferi mobilei tale o viață nouă.

    Pasul 1: pregătește mobilierul pe care dorești să-l transformi

    vopsirea mobilei

    Primul lucru de făcut este să decapezi mobila dacă este vopsită sau lăcuită sau să o șlefuiești dacă a fost ceruită. Acest pas va asigura un suport neted si potrivit pentru a fi ulterior, vopsit și finisat. Mobilierul cerat sau lăcuit trebuie șlefuit cu șmirghel grosier. Dacă este piesa de mobilier este una mare poți folosi un șlefuitor excentric care te ajuta foarte mult.

    Pentru a afla dacă mobila ta este lăcuită sau ceruită, toarnă puțină apă pe ea. Dacă este tratată cu ceară, picătura de apă va face o pată; dimpotriva, dacă este lăcuită, apa va aluneca fără să adere. Slefuirea mobilei cerate se face în direcția fibrelor, până când stratul este îndepărtat complet, apoi curăță suprafața cu un burete de sârmă înmuiat în apă și lasă să se usuce.

    Daca mobila este lăcuită sau vopsită, folosește un decapant universal sau special  pentru lemn, aplicându-l cu o pensula sau un burete. Exista decapante lichide sau gel, perfecte pentru aplicarea verticală deoarece nu picură. Se lasă să acționeze aproximativ 20 de minute, apoi poți îndepărta vopseaua cu o racletă sau o spatulă. Dacă este nevoie, poți repeta acesțti doi pași, până când suprafața este curată si poate fi ștearsă cu o cârpă din bumbac.

    Echipament necesar:

    • șmirghel grosier
    • mănuși și ochelari de protecție
    • decapant universal sau pentru lemn
    • burete de sârmă
    • racletă metalică
    • perie de decapare.

    Pasul 2: resigilează și repară mobilierul din lemn

    repararea mobilei

    Odată ce mobilierul a fost decapat sau curățat de ceară, este posibil să iasă la iveală zgârieturi, fisuri sau mici găuri. Pentru a repara aceste mici imperfecțiuni poți folosi un chit de lemn incolor sau colorat. Folosind o spatulă, aplică chitul direct în gaură sau fisură. Apoi netezește cu spatula, având grijă să mai adaugă chit dacă este necesar. Lasă să se usuce pentru timpul indicat pe ambalajul chitului, apoi șlefuiește ușor cu un șmirghel cu granulație fină.

    Această etapă te poate ajuta și în cazul în care, de exemplu, dorești să realizezi singură pentru grădina ta un mobilier din paleți, care acum este atât de mult în tendințe.Nu uita să cureți foarte bine paleții înainte de a acoperi cu chit găurile lăsate de cuiele de îmbinare și ulterior de a șlefui foarte bine lemnul. Șlefuiește în direcția lemnului, trecând de mai multe ori, apoi îndepărtează praful cu o cârpă înmuiată în alcool metilat.

    Echipament necesar: 

      • chit pentru lemn natur sau colorat
      • chit de lemn cu agent de întărire

    Pasul 3: vopsește sau lăcuiește mobilierului de lemn

    cum se reconditioneaza mobila

    Pentru a personaliza piesa de mobilier și a o adapta la decorul tău, cea mai simplă soluție este să o revopsești. Depinde de tine să alegi o nuanță care să se potrivească cu decorul tău. Există diferite tipuri de vopseluri colorate, precum și unele cu efect de piele sau crăpat, antichizat sau vintage, care conferă mobilierului un aspect plăcut la modă.

    Regula de bază pentru vopsire este să aplici mai întâi de toate un strat de bază, numit grund sau primer. Aplică stratul cu o perie plată, pe toată suprafața piesei de mobilier, apoi lasă-l să se usuce foarte bine. 

    Când vine vorba despre vopsea, în general se recomandă aplicarea a două straturi. Poți folosi vopsea pe bază de apă, cu aspect de cretă, recomandată pentru astfel de suporturi. Poți vopsi cu ajutorul unei pensule sau a unui trafalet mic care va lăsa un aspect uniform. Aspectul acestei vopsele ține doar de gusturile tale, poți alege un finisaj mat, lucios, semi-lucios sau catifelat.

    Pentru a vopsi mobila corect, câteva sfaturi practice:

    • începe cu interiorul sau partea inferioară a mobilierului și apoi termină cu exteriorul acestuia.
    • dacă este o comodă, scoate sertarele, le vei vopsi separat.
    • urmează mereu canelurile lemnului atunci când vopsești, de cele mai multe ori sunt în lungimea piesei de mobilier
    • aplică mai multe straturi
    • începe cu peria cu vârf rotund pentru a vopsi unghiuri sau zone mici
    • în sfârșit, extrem de important, respectă timpul de uscare dintre diferitele straturi.

    Dacă nu dorești să vopsești mobilierul și preferi aspectul mai natural al lemnului, poți opta pentru un baiț simplu sau cerat, în culoarea preferată sau un lac pentru lemn. Acestea vor colora, proteja și evidenția granulația lemnului.  In acest caz, evident, lacul sau baițul se aplică direct pe lemn, fără a mai fi nevoie de stratul de grund. Poți aplica baițul cu o pensulă sau o cârpă moale de bumbac, lacul, cu o pensulă dreaptă. În ambele cazuri, lasă mobila să se usuce foarte bine înainte de ultimul pas al recondiționării ei.

    Materiale necesare:

    • lac pentru lemn
    • baiț colorat pentru lemn

    Pasul 4: finisează mobilierul recondiționat

    mobilier vopsit

    În cazul în care ai ales varianta unui lac sau a unui baiț, care în sine, vor proteja și finisa piesa de mobilier, vei avea nevoie să mai adaugi un mic pas. Ai nevoie să hidroizolezi lemnul, o variantă la îndemână o reprezintă un ulei pentru mobilă, care pe lângă proprietățile sale impermeabile, hrănește lemnul și îi confera un aspect frumos, mat. Alege un ulei potrivit tipului de lemn și aplică două straturi cu o perie, lăsând timp de uscare între straturi. Din când în când, este necesară apoi întreținerea piesei de mobilier prin curățarea ei  călcarea unui strat de ulei. 

    Mobilierul vopsit poate fi tratat cu ceară sau lac protector. Ceara îi conferă o patină estetica și un aspect vintage. Se aplică fie cu o pensulă, dacă ceara este lichidă, fie cu o cârpă moale de bumbac, dacă este sub formă de pastă. Aplică două straturi de ceară, apoi lustruiește ușor cu o cârpă moale.

    Lacul protector confera profunzime lemnului vopsit, și îi oferă strălucire și intensifică culoarea. Poți alege între un finisaj mat, satin sau lucios, în funcție de preferințe. Dacă alegi un lac protector spray, ai grijă să urmezi instrucțiunile de pe ambalaj.

    Urmând aceste sfaturi de mai sus, precum și cu puțină imaginație și îndemânare, poți transforma orice mobilier din casa ta atunci când îți dorești ceva nou, personalizat și în stilul preferat. Spor!

    Sursa foto: Shutterstock

    10762 vizualizări
  • de ce sa alegi un perete despartitor

    Din ce se poate face un perete despărțitor: ce materiale să alegi și cum îl construiești

    Peretele despărțitor (separator) este folosit mai ales în camerele mari, fie pentru a amenaja un birou acasă fie pentru a închide o bucătărie open space. Proiectul necesită timp și efort.

    De aceea, este important să îți faci un plan de construcție, să ai la îndemână materialele și uneltele necesare și să te echipezi corespunzător.

    Mai jos poți citi despre rolul îndeplinit de peretele despărțitor, ce avantaje și dezavantaje are, de câte tipuri sunt pereții despărțitori, de ce materiale ai nevoie precum și care sunt pașii necesari pentru construirea unui perete despărțitor.

    De ce să alegi un perete despărțitor

    Principala funcție a unui perete despărțitor este de a ajuta la o mai bună compartimentare a spațiului interior.

    Ca meșter poți primi comenzi de pereți despărțitori atât de la proprietari de locuințe cât și de la companii care au nevoie de zonă de birouri sau anexe. Acestea pot fi realizate cu ajutorul unor pereți despărțitori.

    Ce avantaje are un perete despărțitor

    Construirea unui perete despărțitor are numeroase avantaje. Mai jos sunt cele mai importante dintre ele.

    Flexibilitatea

    Neafectând structura de rezistență a casei, peretele despărțitor poate fi montat oriunde în casă. În plus, nu este necesar să fie construit în același moment cu locuința, deci poate fi adăugat ulterior.

    Eficiența

    O compartimentare eficientă a spațiului este importantă atât în cazul caselor cât și a spațiilor comerciale, halelor, sălilor de sport și altor spații mari.

    Eficiența include inclusiv zona de costuri și investiții, pereții despărțitori necesitând o cantitate mai mică de materiale. Au o structura ușoară și nu pun presiune foarte mare pe fundația unei locuințe.

    Design

    Un alt avantaj al pereților despărțitori este și flexibilitatea legată de estetică. Pot fi montați oriunde și în stilul dorit.

    Dacă un client își dorește să amenajeze un colț de cameră în formă triunghiulară poți face acest lucru folosind pereți despărțitori.

    avantaje perete despartitor

    Ce dezavantaje are un perete despărțitor

    Totuși, pereți despărțitori vin și cu o serie de neajunsuri. Mai jos sunt principalele dezavantaje ale folosirii pereților despărțitori.

    Este dificil de instalat

    Unele tipuri de pereți despărțitori, mai ales cei realizați din panouri prefabricate pot fi dificil de instalat. În plus, sunt grei deci vei avea nevoie de o camionetă pentru a transporta materialele necesare.  

    Unele designuri complicate pot necesita mai multe persoane pentru o instalare corectă.

    Poate fi scump

    Pereții despărțitori pot fi scumpi dacă sunt realizați din oțel inoxidabil, lemn, sticlă sau panouri prefabricate.

    Produce multă murdărie

    Dacă este necesar să instalezi un perete despărțitor în living sau bucătărie, cel mai probabil vei lucra și cu ciment sau alte materiale de construcție care vor produce mult praf.

    De câte tipuri sunt pereții despărțitori

    Unul dintre avantajele majore ale pereților despărțitori este materia varietate de materiale pe care o ai la dispoziție. Este vital să știi care sunt aceștia mai ales deoarece fiecare vine cu propriile sale avantaje și dezavantaje.

    Perete despărțitor din gips carton

    Peretele de gips carton este printre cele mai folosite în construcții. Foarte versatil, gips cartonul a început să fie folosit pentru pereții despărțitori iar în prezent este utilizat și în finisaje. Mai jos sunt câteva avantaje ale acestui material pentru pereții despărțitori:

    • Este accesibil prin comparație cu alte materiale;
    • Se montează relativ ușor prin comparație cu pereții tradiționali ceea ce înseamnă un timp mai mic de lucru;
    • Are o grosime redusă, deci nu ocupă mult spațiu;
    • Izolează bine termic și fonic;
    • Rezistă la umezeală;
    • Finisarea face, practic, parte din structura materialului. Deci după montare, mai rămâne doar zugrăvirea peretelui. Poți afla mai multe despre pregătirea pereților pentru vopsit de pe blogul Brico Dépôt.

    Un neajuns important pentru unele persoane este că nu are o rezistență la fel de bună precum plăcile de BCA sau pereții din cărămidă. De aceea, deseori poate fi nevoie de folosirea unor materiale suplimentare pentru izolare.

    Perete despărțitor din sticlă

    Sticla este un alt material folosit pentru pereții despărțitori, fiind ales mai ales pentru aspectul estetic. Mai jos sunt câteva avantaje ale folosirii acestui material pentru pereții despărțitori:

    • Este transparent permițând trecerea luminii. Prin comparație cu alte materiale, folosirea sticlei permite economisirea de energie electrică;
    • Rezistă foarte bine la umezeală și mucegai;
    • Se curăță ușor cu soluții specifice pentru sticlă;
    • Este estetică atrăgând atenția tuturor inclusiv a celor care nu sunt pasionați de design interior.

    Totuși, și sticla are câteva neajunsuri. Are un cost ridicat și se poate zgâria ușor sau chiar sparge.

    perete despartitor sticla

    Perete despărțitor din PVC

    Realizarea pereților despărțitori din PVC oferă încăperii un aspect futurist, fiind ales mai ales de către proprietarii care amenajează o locuință în stil modern. Mai jos sunt câteva avantaje:

    • Nu ruginește și rezistă foarte bine la umezeală/igrasie;
    • Datorită compoziției chimice a materialului poate avea proprietăți antibacteriene, fiind perfect pentru compartimentarea camerei copilului;
    • Vine într-o gamă variată de modele și culori;
    • Nu necesită finisare, astfel scăzând costurile cu materialele.

    Cu toate acestea, se montează destul de greu și similar sticlei, se poate zgâria ușor.

    Perete despărțitor din cărămidă

    Cărămida este unul dintre cele mai vechi materiale de construcție, oferind mai multă stabilitate, deci dărâmarea viitorului perete poate fi dificilă. Mai jos sunt principalele avantaje:

    • Are un farmec aparte chiar și în lipsa finisajelor;
    • Rezistă foarte bine;
    • Nu se pot găuri ușor sau dărâma;
    • Izolează foarte bine contribuind la reducerea facturilor pentru căldură.

    Un dezavantaj este reprezentat de costurile ridicate de achiziție precum și montarea anevoioasă.

    perete despartitor caramida

    Perete despărțitor din lemn

    Peretele despărțitor din lemn reprezintă o alegere ideală dacă și alte piese de interior sunt realizate din acest material. Mai jos sunt principalele avantaje ale folosirii lemnului pentru pereți despărțitori:

    • Are o structură ușoară deci nu va pune presiune pe structura casei;
    • În funcție de preferințele proprietarilor, poate fi construit pentru a putea fi mutat cu ușurință. Pentru inspirație te poți uita pe blogul Brico Dépôt unde vei vedea câteva idei de paravane despărțitoare;
    • Nu necesită finisaje dar poate fi decorat cu tencuială (opțional);
    • Izolează bine din punct de vedere termic;
    • Rezistă foarte bine în timp.

    Un dezavantaj important este că necesită întreținere specială cu produse dedicate lemnului.

    perete despartitor din lemn

    Perete despărțitor din BCA

    BCA-ul este un alt material des întâlnit, alături de gips carton, în realizarea pereților despărțitori. Mai jos sunt câteva avantaje:

    • Are o rezistență foarte bună;
    • Izolează foarte bine din punct de vedere fonic;
    • Izolează bine termic;
    • Se montează relativ repede datorită blocurilor mari de BCA.

    Totuși aduce și câteva dezavantaje. În primul rând, lucrul cu BCA face multă mizerie. De asemenea, cum blocurile de BCA sunt mai mari decât alte materiale pot pune presiune asupra structurii de rezistență a casei. În plus, costul este mai mare prin comparație cu alte materiale.

    Materiale necesare

    În funcție de materialul ales pentru pereții despărțitori vei avea nevoie de materiale diferite. Cele mai folosite materiale pentru pereții despărțitori sunt gips cartonul și BCA-ul. Mai jos poți afla care sunt materialele necesare dacă alegi unul dintre aceste materiale.

    Materiale pentru pereți despărțitori din gips carton

    Dacă plănuiești să construiești un perete despărțitor din gips carton vei avea nevoie de:

    • Plăci de gips carton – alege modelul potrivit în funcție de grosimea și dimensiunile plăcilor. Dacă pereții trebuie să susțină greutăți mari este nevoie de o placare dublă. Poți afla mai multe despre placarea peretelui de pe blogul Brico Dépôt;
    • Accesorii pentru montaj – vei avea nevoie de bandă de etanșare pentru izolare acustică, șuruburi cu dibluri, chit pentru îmbinarea plăcilor, accesorii pentru finisare, accesorii pentru văruire sau montare tapet etc.

    Materiale pentru pereți despărțitori din BCA

    În cazul în care optezi pentru pereți despărțitori din blocuri de BCA vei avea nevoie de următoarele materiale:

    • Blocuri de BCA – ia măsurători și calculează ce cantitate de BCA ai nevoie. Acest material este voluminos și vei reuși să termini de lucrat mai repede decât în cazul altor materiale însă ai nevoie de cantitatea potrivită de material;
    • Mortar – citește ambalajul pentru a vedea de ce cantitate de mortar este nevoie. Tot ce îți mai rămâne de făcut este să amesteci cu un mixer electric și cu apă până obții o pastă omogenă. Astfel, vei fixa blocurile de BCA;
    • Unelte pentru zidărie – vei avea nevoie de ciocan de cauciuc, nivelă, placă de șlefuit pentru a elimina eventualele denivelări;
    • Spumă poliuretanică – aceasta este folosit pentru a umple spațiile dintre ultimul rând de blocuri de BCA și tavanul încăperii;
    • Finisaje – va fi nevoie de amorsă iar apoi de vopsea lavabilă pentru un aspect uniform și estetic.

    materiale perete despartitor

    De ce să alegi produsele de la Brico Dépôt

    La Brico Dépôt ai acces la o gamă variată de produse, culori și texturi. Mai jos sunt câteva dintre avantajele alegerii Brico Dépôt ca partener în lucrările tale de construcție:

    • Amenajezi un spațiu, funcțional, simplu, sustenabil și ușor de întreținut;
    • Ai la dispoziție o gamă largă de produse precum materiale de construcții și accesorii la prețuri accesibile;
    • Poți comanda online iar produsele vin direct la adresa stabilită de tine sau poți ridica produsele direct din magazin la doar patru ore de la comandă.

    Cum construiești un perete despărțitor

    Întrucât construirea unui perete despărțitor este anevoioasă, mai jos ai pașii necesari dacă alegi să îl construiești din gips carton.

    Pasul 1: Alege plăcile potrivite de gips carton

    În unele cazuri poate fi necesară optarea pentru placarea dublă. Mai mult, este important să acorzi suficient timp alegerii profilelor metalice, în funcție de înălțimea pe care o va avea peretele.

    Ce regulă generală, profilele metalice de tip C sunt necesare pentru montura verticală pe perete iar pofilele de tip U sunt elementele de îmbinare, adică prin care se fixează de podea și de tavan.

    Pasul 2: Tăierea gips cartonului

    După ce ai trasat peretele despărțitor, taie cu o foarfecă pentru tablă profilele metalice pentru a permite un spațiu de circa 10 mm; acestea trebuie să fie cu aproximativ 1 cm mai scurte decât înălțimea peretelui.

    Este esențial să nu existe spații pentru a se potrivi perfect la dimensiunile locului în care va fi amplasat peretele.

    Pasul 3: Lipirea benzii adezive pe gips carton

    Înainte de a monta profilele metalice în partea inferioară a gips cartonului este necesar să lipești benzile adezive (monoadezive). Acestea asigură izolarea acustică odată ce peretele este fixat. În lipsa lor este redusă performanța fonică.

    Pasul 4: Fixarea profilelor de perimetru

    Profilele de perimetru (numite și profile perimetrale) ale peretelui despărțitor vor fi fixate cu ajutorul șuruburilor cu diblu de podea, tavan și/sau pereți. Este recomandat ca distanța dintre dibluri să fie de aproximativ 50 cm.

    Pasul 5: Marcarea distanței dintre profilele metalice pentru gips carton

    Marchează pe podea distanța dintre profilele metalice la fiecare 60 de centimetri.

    Pasul 6: Introducerea profilelor verticale in profilele U

    Următorul pas constă în introducerea profilelor metalice verticale în profilele U, de prindere de podea și tavan.

    montare perete despartitor

    Pasul 7: Consolidarea spațiilor pentru uși

    Construcția spațiilor proiectate pentru uși trebuie consolidată, dacă există aceste spații. În acest caz, se folosesc profile metalice de colțare. În general, se fixează cu două șuruburi la fiecare îmbinare, sus, pe tavan și jos, pe pardoseală.

    Pasul 8: Fixarea plăcilor de gips carton

    Pentru fixarea plăcilor de gips carton este nevoie de șuruburi cu terminație ascuțită pentru autofiletare (pe verticală) și șuruburi cu terminație autoforantă pentru profile U (contactul cu pardoseala și tavanul).

    Contează foarte mult și distanța dintre șuruburi. Astfel, pentru primul strat de plăci de gips carton este nevoie de șuruburi autofiletante de 3,5 x 25 mm iar pentru al doilea strat de gips carton va fi nevoie de șuruburi mai lungi, de 3,5 x 35 mm.

    Pe verticală, plăcile trebuie înjurubate cu șuruburi situate la fiecare 25 cm.

    Pasul 9: Montarea plăcilor de gips carton

    Înainte de montarea propriu-zisă este necesară șanfrenarea laturilor scurte folosing un cutter., adică tăierea la un unghi de 45 de grade. Astfel se vor îmbina mai bine pe orizontală.

    În continuare va trebui să pui plăcile de gips carton pe structura metalică creată mai devreme ținând cont de dilatație. Acest lucru se poate stabili prin așezarea unei bucăți de placă în partea de jos.

    Folosește șuruburi autofiletante pentru a fixa plăcile de gips carton. După ce ai umplut o parte a peretelui cu plăci va fi necesar să umpli spațiul interior cu vată minerală sau de sticlă. Astfel, crește semnificativ izolarea fonică a peretelui.

    Fixează plăcile și pe cealaltă parte a peretelui fiind atent ca la locul de îmbinare pentru plăcile verticale, de ambele părți, să fie decalat cu aproximativ 60 cm.

    Pasul 10: Finisajele

    După chituirea îmbinărilor dintre plăcile de gips carton urmează finisările respectiv aplicarea de amorsă și vopsea lavabilă, tapet sau alt finisaj.

    Construirea unui perete despărțitor reprezintă o modalitate inovativă de a compartimenta o încăpere, un spațiu de birouri, o hală sau o altă clădire. Cunoașterea proprietăților unor materiale precum și alegerea accesoriilor potrivite asigură realizarea profesionistă a lucrării.

    Sursa foto: Shutterstock

    12105 vizualizări
  • tipuri de becuri

    Cum alegi becurile - tipuri de becuri și caracteristici

    Lumina artificială este unul dintre simbolurile vieții moderne. Fără lumina naturală și artificială, majoritatea activităților nu s-ar putea desfășura și nu te-ai mai putea bucura de confortul propriei locuințe.

    În evoluția societății, apariția becului a fost o descoperire extraordinară, iar în prezent, există mai multe tipuri de becuri dintre care poți alege, în funcție de mai multe criterii (lumina produsă, prețul, tipul de filament etc.).

    Mai jos, afli mai multe despre cum să alegi becurile pentru locuința ta, dar și ce diferență există între becurile cu lumină caldă și becurile cu lumină rece. Totodată, descoperi și câteva recomandări utile despre clasificare becuri, pentru a face economie la factura de electricitate.  

    Ce tipuri de bec există și cum să alegi

    Alegerea unui bec ar trebui să țină cont de următoarele criterii:

    • Forma becului – deși poate părea un moft, deseori, forma becului poate influența corpul de iluminat ales (este nevoie de un bec diferit pentru o veioză, o aplică sau pentru un candelabru); printre formele disponibile, se numără: becul clasic, în formă de spirală, spot, reflector, în formă de lumânare etc.;
    • Tipul de soclu (filament) – acest lucru contează mai ales când trebuie să schimbi becul; atât becul incandescent, cât și cel de tip LED sau becul economic au același tip de soclu, fiind ușor de înlocuit;
    • Eficiența energetică – în ceea ce privește consumul de energie, becul LED și becul fluorescent (economic) consumă cea mai puțină energie electrică;
    • Fluxul de energie – se calculează din prima secundă după aprindere și este influențat de puterea becului; un bec incandescent se încălzește mai repede decât un bec economic; în funcție de numărul de lumeni, înscris pe ambalaj, se stabilește și intensitatea luminoasă; un număr mai mare de lumeni se traduce printr-un flux de energie mai mare;
    • Tensiunea de alimentare – curent continuu sau alternativ; această informație este trecută pe cutie și este important de știut; mai mult, tensiunea de alimentare poate fi diferită în funcție de obiectul de iluminat în care vei monta becul;
    • Durata de viață – variază în funcție de tipul de bec și de materialele folosite; astfel, un bec incandescent are durata cea mai mică de viață, în timp ce becul LED are o durată foarte mare de viață;
    • Numărul de wați – este înscris pe cutie și se referă la cantitatea de energie electrică necesară pentru funcționarea optimă; numărul de wați consumați are rolul de a transforma energia în lumină și căldură; pentru a înțelege mai ușor, putem lua exemplul unui bec fluorescent, care consumă doar 13W și produce o lumină de o intensitate similară celei provenite de la un bec tradițional de 60W. 

    Dacă ai decis că o aplica este cea mai potrivită soluție pentru iluminat în casa ta, alege, din gama noastră variată, un model care se potrivește stilului tău!

    becuri bucatarie

    De ce să îți alegi becurile pentru locuința ta de la Brico Dépôt 

    Alegerea becurilor și a obiectelor de iluminat de la Brico Dépôt îți aduce numeroase avantaje:

    • te ajută să creezi un spațiu marcat de simplitate, funcționalitate și sustenabilitate;
    • integrezi ușor obiectele de iluminat, indiferent de stilul de amenajare;
    • poți face comanda online; aceasta îți vine direct la ușă sau o poți ridica din magazin, la doar patru ore de la comandă;
    • ai acces la produse de calitate la prețuri avantajoase;
    • îți vei amenaja casa în mod eficient și sustenabil – peste 70% dintre produsele de la Brico Dépôt sunt din surse sustenabile. 

    3 ponturi utile pentru a alege cele mai bune becuri LED pentru locuință

    În continuare, descoperi câteva ponturi pentru a alege cele mai bune becuri LED pentru activitățile desfășurate în locuința ta:

    • Verifică tipul de soclu și forma becului – becurile au mai multe dimensiuni, deci este important să te asiguri că alegi becul potrivit pentru veioza ori lustra ta și un tip de soclu potrivit;
    • Gândește-te bine de câtă lumină ai nevoie – numărul de wați nu este singurul indicator numeric la care ar trebui să te uiți; interesează-te de numărul de lumeni. Dacă dorești să afli câți lumeni are un bec de 100w, este bine să știi că poate avea 1.600 de lumeni. Un bec de 40W are 450 de lumeni. De asemenea, pe multe obiecte de iluminat este scrisă capacitatea maximă permisă, exprimată în wați, pentru o folosire în siguranță; 
    • Consumul eficient de resurse - dacă alegi un bec LED sau un bec economic, acesta va produce mai multă lumină decât un bec tradițional; astfel, un LED de 9W poate produce aceeași cantitate de lumină precum un bec incandescent de 60W;
    • Alege culoarea potrivită – becurile cu lumină caldă sunt indicate pentru dormitor și pentru locurile în care vrei să ai o atmosferă primitoare; becurile cu lumină rece sunt folosite pentru activități care necesită atenție deosebită, precum tocarea legumelor sau aplicarea machiajului; din această perspectivă, un ajutor de nădejde oferă becurile LED smart, care își pot schimba culoarea de-a lungul spectrului luminii albe și pot fi folosite pe parcursul întregii zile.

    În amenajarea unei locuințe mici, lumina va mări vizual fiecare încăpere, deci corpurile de iluminat ambientale sau de accent, care pun în valoare o anumită zonă, sunt de preferat, pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare.

    cum sa economisesti energie

    Inspiră-te din sugestiile noastre pentru amenajarea unei locuinte mici, pentru a afla care sunt cele mai potrivite idei și sugestii pe care să le folosești în casa ta. 

    Cum să economisești energie electrică

    Indiferent dacă alegi becuri clasice sau becuri economice, recomandările de mai jos te vor ajuta să faci economie la factura de energie electrică:

    • dacă lucrezi de acasă, amenajează-ți biroul cât mai aproape de fereastră, pentru a profita cât mai mult timp de lumina naturală;
    • investește în corpuri de iluminat de calitate și curăță-le periodic – de exemplu, praful depus pe becuri poate reduce cu până la 50% capacitatea de iluminare;
    • înlocuiește becurile – eficiența lor scade în timp; drept urmare, trebuie înlocuite; dacă alegi să folosești becuri LED sau economice, vei observa, în câteva luni, efectul asupra facturii la energia electrică;
    • alege sisteme de iluminat smart – becurile LED inteligente pot fi conectate la diverse sisteme electronice de control și, cu ajutorul senzorilor de poziție ori de mișcare, se vor aprinde și se vor închide automat; practic, nu vor emite lumină decât atât cât este nevoie, fără a consuma energie inutil. 

    Descoperă toată gama de obiecte de iluminat și alege produsele care se potrivesc cel mai bine în casa ta și pentru nevoile tale! Poți opta pentru o mulțime de produse de calitate, de la branduri recunoscute, pentru a te putea bucura de ele cât mai  mult timp. 

    Clasificare becuri

    Becul a evoluat mult, din vremea lui Edison. Astăzi, ai la dispoziție mai multe tipuri de becuri, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Despre acestea, poți citi mai jos.

    Becul incandescent cu filament

    Becul incandescent cu filament, numit și becul cu incandescență, este un bec tradițional, inspirat de modelul inventat de Thomas Edison. Este cel mai folosit și funcționează prin încălzirea filamentului metalic până în momentul în care ajunge la punctul de incandescență.

    În momentul în care filamentul ajunge la o temperatură mare, se încălzește și emană sarcină electrică strălucitoare, adică lumina. 

    Avantajele becului incandescent cu filament 

    Mai jos, sunt principalele avantaje ale becului incandescent cu filament:

    • este cel mai folosit tip de bec;
    • poate fi cumpărat din orice loc, chiar și din magazine mici;
    • este cel mai ieftin tip de bec;
    • poate fi folosit pentru iluminarea interioară sau exterioară; de exemplu, poate fi utilizat deopotrivă pentru iluminatul dormitorului și pentru iluminatul curții; dacă îți dorești să afli mai multe despre iluminatul curții, o poți face pe blogul Brico Dépôt;
    • este ușor de folosit, fără a fi nevoie de circuite suplimentare;
    • poate fi utilizat atât pe bază de curent continuu, cât și alternativ. 

    Dezavantajele becului incandescent cu filament

    Totuși, becul incandescent cu filament are și câteva dezavantaje:

    • are o durată de viață redusă, prin comparație cu alte tipuri de becuri;
    • consumă multă energie, raportat la lumina oferită;
    • are o eficiență redusă, de doar 16 lumeni per Watt. 

    Despre becuri LED

    Becul LED („light-emitting diode”) este folosit mai puțin decât becul clasic, însă începe să fie utilizat pe scară largă, mai ales pentru sistemele de iluminat de urgență și pentru sistemele antipanică. 

    Acest tip de bec transformă energia electrică doar la anumiți parametri necesari pentru funcționare. Este important să cunoști mai multe informații despre becuri LED, pentru a alege varianta potrivită nevoilor tale. 

    Avantajele becului LED

    Becul de tip LED are o serie de avantaje:

    • poate fi folosit pentru iluminarea de interior și exterior, chiar și pentru iluminatul stradal;
    • are o durată de viață lungă;
    • are o eficiență de iluminare superioară becului clasic; pentru a funcționa optim, nu mai trebuie să ajungă la starea de incandescență, cum este cazul becului incandescent cu filament;
    • este realizat din materiale de calitate;
    • are un consum de energie relativ mic, prin comparație cu becul clasic;
    • are o eficiență ridicată, de 150 de lumeni per Watt.

    Dezavantajele becului LED

    Becurile LED au și câteva dezavantaje:

    • au un preț ridicat;
    • au un grad mai mare de sensibilitate;
    • pot afecta calitatea somnului și sănătatea ochilor;
    • emană lumină direcțional și nu la 360 de grade, cum este cazul altor tipuri de becuri. 

    Alege becuri LED pentru iluminatul casei tale și bucură-te de toate avantajele pe care le oferă!

    Neonul (tubul fluorescent)

    Tubul fluorescent (neonul) funcționează pe un principiu asemănător becului clasic. În interiorul tubului din sticlă, se află un amestec de fosfor și alte gaze, inclusiv neon, care transformă energia în lumină vizibilă pentru om.

    După conectarea la rețeaua electrică, se menține descărcarea de energie în interior și se produce lumina.

    Tuburile fluorescente au lungimi diferite, care variază de la 60 cm la 150 cm. Există și tuburi mai mari, însă acestea sunt folosite mai ales pentru panouri publicitare. 

    Avantajele tubului fluorescent

    Tubul fluorescent are următoarele avantaje:

    • oferă o lumină apropiată celei naturale;
    • are o eficiență  medie, de 60 de lumeni per Watt;
    • are o durată de utilizare de minimum 6.000 de ore;
    • are o temperatură redusă la exterior, de maximum 50 de grade Celsius;
    • are un cost redus. 

    Dezavantajele tubului fluorescent

    Tubul fluorescent are și câteva dezavantaje, după cum urmează:

    • sensibilitate ridicată la șocuri mecanice;
    • costul ridicat al accesoriilor (bobina de balast și carcasa);
    • spațiul relativ mare pe care îl ocupă.

    tipuri de becuri

    Becul economic (fluorescent)

    Becul economic sau fluorescent mai este numit și bec CFL („compact fluorescent light”) și reprezintă o alternativă eficientă la becul incandescent. Cele mai multe becuri economice au forma unui tub curbat sau plat.

    Spre deosebire de becul clasic, un bec fluorescent va folosi între 1/3 și 1/5 din energia necesară.

    De asemenea, un bec economic va consuma 20W, pentru a oferi o cantitate de lumină de aproximativ 1600 de lumeni. Pentru a produce aceeași cantitate de lumină, un bec clasic va trebui să consume aproximativ 100W.

    În ceea ce privește modul de funcționare, un bec economic folosește atomi de mercur, care iradiază lumina ultravioletă. Aceasta este, ulterior, transformată în lumină vizibilă ochiului uman. 

    Avantajele becului economic

    Becul economic are numeroase avantaje:

    • eliberează o lumină mai caldă, prin comparație cu becul clasic;
    • are o durată mai mare de viață;
    • consumă mai puțină energie electrică, deci folosirea lui va fi utilă, dacă îți dorești să ai o casă eficientă energetic;
    • are o eficiență luminoasă de 60 de lumeni per Watt. 

    Dezavantajele becului economic

    Cu toate acestea, becul economic are și câteva dezavantaje:

    • are un cost mai ridicat, prin comparație cu becul clasic;
    • sunt necesare circuite adiționale pentru funcționarea optimă;
    • are dimensiuni mai mari decât un bec obișnuit;
    • poate conține materiale periculoase, inclusiv mercur. 

    Becul cu halogen

    Becul cu halogen se aseamănă cu becul clasic atât din punctul de vedere al compoziției, cât și al structurii.

    Diferența majoră este că, pe lângă gazele necesare pentru ardere, este prezent și halogenul. 

    Avantajele becului cu halogen

    Becul cu halogen are mai multe avantaje:

    • se arde mai greu, prin comparație cu becul incandescent;
    • are dimensiuni mai mici, drept urmare, poate avea aplicații mai variate;
    • lumina are o intensitate cu până la 30% mai mare decât becurile clasice. 

    Dezavantajele becului cu halogen

    Becurile cu halogen au și câteva dezavantaje:

    • prețul mai mare, prin comparație cu prețul becului tradițional;
    • halogenul conținut poate fi periculos pentru sănătate.

    Becuri cu lumină caldă vs. becuri cu lumină rece

    Temperatura culorii se exprimă în grade kelvin (K) și variază între 1.800 K și 16.000 K. O temperatură mai ridicată, ce are mai mulți kelvini, se traduce printr-o lumină rece, apropiată de lumina albă sau chiar albastră.

    De cealaltă parte, mai puțini kelvini înseamnă o lumină caldă. Poți citi, mai jos, despre diferența dintre becurile cu lumină caldă și becurile cu lumină rece și aplicațiile lor.

    Lumina emanată de un bec poate fi caldă sau rece, în funcție de tipul de bec și de compoziția sa. De asemenea, căldura produsă de bec determină și tipul de iluminare. În general, un bec trece prin mai multe stadii de căldură, până ajunge la temperatura optimă pentru a funcționa.

    Ca regulă generală, lumina caldă sau galbenă este redată în stadiile incipiente ale procesului de încălzire, iar odată ce temperatura crește, începe să difuzeze o lumină albă, rece. Poți vedea pe blogul Brico Dépôt cum să alegi între lumina caldă și lumina rece.

    Află care sunt asemănările și deosebirile dintre lumina calda si lumina rece, precum și caracteristicile acestora, pentru a alege varianta cea mai potrivită pentru atmosfera pe care dorești să o creezi în casă.

    Becul trebuie ales atât în funcție de tipul de corp de iluminat, de calitatea luminii produse, calde sau reci, cât și de ambientul pe care dorești să-l construiești. Un bec potrivit poate fi necesar pentru a te concentra la o idee importantă și, în același timp, te ajută să creezi o atmosferă caldă și primitoare pentru familie și prieteni.

     Sursa foto: Shutterstock

    732 vizualizări
  • parchet asortat cu mobila

    Cum alegi parchetul ca să-l asortezi inspirat cu mobila din locuință

    O pardoseală de calitate atrage atenția imediat ce intri într-o cameră. O problemă majoră în amenajarea interioară este să alegi parchetul ca un lucru separat de restul elementelor (cum ar fi mobila și decorațiunile) ce fac parte din designul interior al încăperilor în care îl montezi. 

    Culorile și texturile din cameră, mai ales cele ale pieselor de mobilier, influențează modul în care este perceput parchetul. Mai jos, sunt câteva criterii de care să ții cont, ca să poți asorta inspirat parchetul cu mobila.

    Respectă contrastul dintre culori

    Indiferent că este vorba despre o casa cu mansarda sau cu etaj ori despre un simplu apartament, legea contrastului de culori stă la baza amenajărilor interioare, inclusiv a asortării parchetului cu mobila. Astfel, nuanțele închise de parchet pot scoate în evidență mobila deschisă la culoare. Alternativ, parchetul în nuanțe deschise mai atenuează din aparenta duritate a pieselor de mobilier închise la culoare.

    Concret, dacă ai un parchet din lemn masiv maro, atunci mobila poate fi în nuanțe de bej închis, dacă preferi un stil clasic de amenajare interioară, sau portocaliu, dacă ești o fire îndrăzneață și îți plac contrastele interesante.

    Este important să acorzi atenție constratelor, pentru că, altfel, piesele de mobilier și accesoriile pot părea pierdute în spațiu, iar senzația vizuală generală este de monotonie și banalitate. 

    Poți, de asemenea, folosi contrastul pentru a crea un punct central într-o cameră. De exemplu, în bucătărie, în zona de luat masa, punctul central este chiar masa de bucatarie în sine. Poți crea contrastul alegând o masă din lemn maro închis sau chiar negru și un parchet gri ori maro deschis.

    În plus, dacă parchetul este lucios, poți completa această imagine alegând mobilă ce are colțurile rotunjite, pentru a-i accentua strălucirea și a crea senzația de spațialitate, mai ales în camerele de mici dimensiuni. 

    contrastul dinte culori

    De ce să alegi parchetul și piesele de mobilier de la Brico Dépôt

    Brico Dépôt este alături de tine, pentru a-ți amenaja orice încăpere din locuință. Alegând parchetul și mobila de la Brico Dépôt, beneficiezi de:

    • ajutor în amenajarea unui spațiu funcțional, simplu, ușor de întreținut și sustenabil;
    • acces la produse sustenabile – peste 70% dintre produsele de la Brico Dépôt provin din surse sustenabile;
    • comandă online, cu livrare la domiciliu. Alternativ, poți ridica produsele din magazin, la doar patru ore de la comandă;
    • acces la produse de calitate, la prețuri avantajoase.

    Creează armonie între designul mobilei și cel al parchetului

    Dincolo de culori, armonia vizuală vine și din combinațiile reușite dintre designul mobilei și cel al parchetului. Ca să eviți monotonia, nu e neapărat să mergi pe varianta cea mai la îndemână, adică pe ideea că piesele de mobilier trebuie să fie în același stil cu pardoseala și invers. 

    De exemplu, parchetul de nuc sau stejar, cu finisaj mat, poate completa o cameră amenajată în stil clasic, dar în care piesele de mobilier nu sunt și ele tot clasice, ci au un design modern, cu picioare la vedere și țapițerii din materiale naturale. 

    Pe de altă parte, un laminat care imită perfect textura autentică a lemnului și cu finisaj lucios oferă un aspect potrivit stilului minimalist, de pildă. Poți asorta un astfel de parchet cu mobilă în stil industrial sau vintage, ca să creezi un efect deosebit. 

    De asemenea, plăcile mari de parchet creează un aspect luxuriant, în timp ce plăcile mai mici indică un stil sofisticat.

    La fel de importantă ca designul în sine este și culoarea mobilei. Dacă ai mobilă vintage sau piese de design pe care dorești să le pui în valoare, este indicat să optezi pentru un parchet în nuanțe neutre. Astfel, pardoseala va deveni șevaletul pe care vei expune mobila unicat.

    Similar, dacă ai mobilă din lemn masiv, poți opta pentru parchet de lemn în nuanțe de negru sau chiar roșu. Astfel, vei completa o amenajare elegantă.

    combinarea materialelor

    Ai grijă la combinarea materialelor

    Ca regulă generală, combinarea între parchet și mobilă, precum și armonia intre pardoseli si pereti au drept obiectiv crearea unui spațiu plin de viață, unic, interesant și care să te reprezinte. Astfel, precum în cazul culorilor, poți opta pentru asortarea acelorași materiale sau să mergi pe varianta contrastelor. 

    Dacă faci un mic exercițiu de imaginație, imaginea unei camere unde este montat parchet din lemn masiv și în care se află piese grele de mobilier, tot din lemn, poate fi asociată cu purtarea unei perechi de blugi cu o cămașă de blugi. Este un risc ce poate funcționa sau nu. În schimb, dacă asortezi un parchet din lemn autentic cu o mobilă vintage, ce combină fierul forjat cu tapițerii fine din stofă, ai să creezi o atmosferă caldă și primitoare.

    Dacă vrei un design sofisticat și spectaculos, poți merge pe varianta îndrăzneață a parchetului laminat combinat cu mobilier modern, cum ar fi o masă din marmură, cu picioare din lemn, care să fie piesa de rezistență în amenajarea livingului, ori canapele și fotolii cu brațe din metal și tapițerie din bumbac ori stofă.

    dimensiunea pieselor de mobilier

    Ține cont de dimensiunile pieselor de mobilier

    Pe lângă culori și contraste (de texturi, nuanțe și materiale), ar trebui să iei în calcul și dimensiunile pieselor de mobilier. Dacă ai parchet triplustratificat ușor și lăcuit, nu vei dori ca acesta să fie deteriorat de mobila masivă din lemn.

    Similar, parchetul masiv, închis la culoare, poate „înghiți” detaliile inedite ale pieselor de mobilier.

    Pentru un decor deosebit, alege să îmbini piesele delicate de mobilier cu parchet deschis la culoare și ușor. În plus, mobila masivă se îmbină mai bine cu pardoseala din texturi asemănătoare, chiar dacă în culori diferite.

    Un alt aspect important este să nu acoperi tot parchetul, indiferent că este din lemn masiv, triplustratificat sau laminat, cu mobilă de mari dimensiuni. Tendințele din designul modern invită la punerea în evidență a texturii autentice a lemnului sau a imitației de lemn. Prin urmare, asortează un parchet cu aspect natural cu mobilă multifuncțională, de dimensiuni mici, care îi pune în valoare frumusețea.  

    Asortarea parchetului la mobilă poate ridica unele probleme. Însă, dacă iei în calcul câteva reguli, cum sunt și cele de mai sus, și stabilești de la început care este stilul de amenajare dorit, vei lua cele mai bune decizii pentru amenajarea locuinței tale.

    Vezi și alte idei despre pardoseli

    Sursa foto: Shutterstock

    3082 vizualizări
  • cum amenajezi beciul

    Amenajarea beciului: cum valorifici la maximum spațiul disponibil

    Atunci când vorbim despre amenajarea beciului, ne gândim, în special, la organizarea spațiului de depozitare, astfel încât să profităm cât mai mult de volumul încăperii. Amenajarea pivniței presupune, însă, și alte două aspecte la fel de importante: alegerea materialelor potrivite pentCum amenajezi beciulru construirea beciului și asigurarea unei bune hidroizolații și ventilații. 

    Valorificarea eficientă a spațiului este extrem de importantă, deoarece, în lipsa unei bune organizări, beciul va deveni doar o încăpere ticsită cu bunuri de care credem că am putea avea nevoie într-o zi sau pentru care nu vrem să luăm o decizie acum. În schimb, dacă te ocupi de amenajare beci, vei avea un spațiu bine organizat și compartimentat eficient, care îți va fi de mare folos pentru a depozita diverse scule, alimente conservate, obiecte pe care le utilizezi sezonier și alte bunuri pe care nu le folosești cu regularitate.

    Află în continuare care sunt aspectele de care e bine să ții cont în amenajare beci, dar și care sunt cele mai eficiente soluții de organizare a beciului, astfel încât să valorifici la maximum spațiul disponibil.

    Ce materiale poți utiliza pentru construirea beciului

    Pentru amenajare beci ar trebui să ai în vedere trei etape importante:

    • Alegerea materialelor adecvate pentru construirea pivniței - ca să te asiguri că e o construcție durabilă, funcțională, ușor de întreținut și, de ce nu, estetică;
    • Organizarea spațiului din beci, astfel încât să poți depozita cât mai multe alimente și alte obiecte utile;
    • Asigurarea unei bune ventilații/aerisiri și hidroizolații - ca să creezi condițiile necesare pentru depozitare.

    În ce privește materialele pentru realizarea beciului, poți alege între:

    • piatră;
    • cărămidă;
    • beton armat. 

    Vrei să construiești beciul din caramizi? Alege cărămizile de la Brico Dépôt și le poți ridica la doar patru ore de la comandă din magazin sau îți vin direct la ușă. 

    Bine de știut:

    Cele mai practice și mai comune modele de beciuri sunt cele realizate din beton armat, deoarece reprezintă cea mai fiabilă opțiune pentru construcție și amenajare beci. Printre numeroasele motive pentru alegerea acestui material se numără: 

    • rezistența la eroziuni și stres mecanic;
    • rezistența la umezeală;
    • are numărul minim de rosturi, ceea ce este necesar pentru lucrul în subteran;
    • poate deveni impermeabil, cu ajutorul aditivilor speciali;
    • în cazul în care cedează, este reparabil în totalitate.

    Dorești să afli mai multe informații despre cum se folosește betonul armat? Află de câte tipuri este și cum se foloseste betonul armat, citind articolul de pe blogul Brico Dépôt!

    beci din beton

    Ce materiale sunt necesare pentru fundație și pereți

    Etapele realizării fundației și pereților beciului presupun aplicarea mai multor straturi de diferite materiale, așa că vei avea nevoie de:

    • pietriș - constituie primul strat;
    • beton - pentru al doilea strat, ca să aduci la nivel;
    • amorsă - peste care vei aplica membrana bituminoasă în două straturi;
    • vopsea pentru beci - folosește o vopsea antimucegai pentru a crește rezistența pereților la umiditate;
    • beton - pentru ultimul strat.

    Bine de știut:

    Pereții pot fi turnați direct din beton impermeabil sau se pot aplica membrană bituminoasă și mortar hidroizolator. În acest fel, te vei asigura că umezeala nu va afecta încăperea.

    Ce materiale îți trebuie pentru pardoseală - ce se pune pe jos în beci?

    Răspunsul cel mai potrivit la întrebarea „ce se pune pe jos în beci?” este betonul armat. Betonul este indicat pentru pardoseala beciului, deoarece este rezistent la infiltrații și eroziune și nu necesită intervenții pentru întreținere. Dacă alegi amenajare beci folosind betonul armat, timpul dedicat întreținerii se va diminua semnificativ. Înainte de turnarea plăcii de beton, pe întreaga suprafață a beciului va fi turnată o membrană cauciucată, pentru a asigura hidroizolația pardoselii.

    Dacă te gândești la acele beciuri rustice pe care le construiau bunicii noștri, în care pardoseala era din pământ, eventual cu un strat de pietriș deasupra, atunci trebuie să știi că această amenajare beci este o opțiune bună, în caz că intenționezi să depozitezi legume în beci. Un beci mic, cu pardoseală din pământ, va încetini deshidratarea fructelor și legumelor. 

    Cum menții beciul răcoros și uscat

    Un beci uscat și răcoros este ideal pentru depozitarea alimentelor neperisabile, a uneltelor și a altor lucruri utile. Mai jos sunt câteva sfaturi pentru a-ți menține beciul răcoros și uscat: 

    • Aerisește în beci dimineața și seara, pe durata verii;
    • Deschide ferestrele mai ales în zilele cu un nivel redus al umidității aerului exterior - aerisește 10-15 minute odată de mai multe ori pe zi;
    • Dacă speli rufele în beci, aerisește imediat după și lasă hainele să se usuce natural sub acțiunea razelor soarelui;
    • Îndepărtează piesele de mobilier de la perete - lasă 5-10 cm distanță pentru a permite circulația aerului. O amenajare beci modernă îți va permite să ai un spațiu aerisit și ușor accesibil;
    • Evită să lași ferestrele deschise tot timpul, în sezonul rece - beciul ar trebui să fie un spațiu cu o temperatură constantă. Conservele de fructe și legume au nevoie de o temperatură constantă pentru a se păstra. 

    Nu știi cum să îți depozitezi fructele și legumele în sezonul rece? Brico Dépôt îți vine în ajutor cu recomandări, trucuri și sfaturi utile pentru depozitarea corecta a fructelor si legumelor pe timp de iarnă! 

    După ce vei ști ce soluții de depozitare se pliază cel mai bine în amenajare beci, ai posibilitatea de a comanda online materialele, de pe site-ul Brico Dépôt, cu ridicare din magazin în doar 4 ore sau cu livrare acasă. Astfel, îți rămâne mai mult timp pentru trierea obiectelor ce urmează să fie depozitate în beci.

    ???? Vrei să construiești beciul rapid și ușor? Folosește o masina de gaurit si insurubat, iar sarcinile repetitive se vor încheia fără prea mare efort.  

    Ponturi utile:

    Dacă beciul este construit sub garaj, îți recomandăm să acorzi o importanță sporită hidroizolației și aerisirii încăperii, pentru a te asigura că nu vor apărea infiltrații sau mucegai. 

    Dacă vorbim despre amenajare beci, poți realiza intrarea chiar pe mijlocul garajului; în acest fel, ai posibilitatea să utilizezi intrarea ca pe o rampă de lucru, atunci când vrei să faci o verificare de rutină a autovehiculelor din garaj.

    cum amenajezi beciul

    De ce să alegi produsele pentru construirea și organizarea beciului de la Brico Dépôt

    Vino la Brico Dépôt pentru a te inspira în construirea, organizarea și amenajarea beciului. Iată care sunt avantajele construirii și amenajării beciului având pe Brico Dépôt drept ajutor:

    • Ai acces la o gamă variată de produse și accesorii care se îmbogățește lunar și te ajută în amenajare beci, conform preferințelor și nevoilor tale;
    • Găsești toate uneltele, de la betoniere și roabe până la mașini de găurit și înșurubat, care îți ușurează munca și te ajută să-ți pui în practică ideile;
    • Poți amenaja un spațiu funcțional, sustenabil și ușor de întreținut;
    • Îți organizezi spațiul disponibil în mod eficient, indiferent de dimensiunile beciului sau de stilul de amenajare ales;
    • Poți comanda produsele online și le vei primi direct la ușă. Ca alternativă, poți ridica produsele din magazin la doar patru ore de la comandă;
    • Ai acces la branduri exclusive la prețuri competitive. La Brico Dépôt vei găsi soluții pentru depozitarea bunurilor și alimentelor;
    • Cele mai bune sfaturi pentru a profita la maximum de spațiul de care dispui;
    • Alegând Brico Dépôt alegi de fapt sustenabilitatea – peste 70% dintre produsele de la Brico Dépôt provin din surse sustenabile și se depun eforturi pentru a crește acest procent.

    5 idei de amenajare a beciului - valorificarea spațiului de depozitare

    Motivul principal pentru care optezi pentru o amenajare beci este să beneficiezi de un spațiu de depozitare. Indiferent că îți dorești să depozitezi alimente peste iarnă, obiecte pe care nu le folosești în fiecare zi sau unelte și scule, un beci te poate ajuta să menții ordinea. Însă, pentru a profita la maximum de spațiu, ar trebui să acorzi o importanță deosebită organizării beciului. 

    Cele mai practice soluții pentru organizarea și amenajarea beciului sunt:

    • amenajarea pe verticală cu ajutorul rafturilor;
    • așezarea articolelor în lăzi pentru depozitare;
    • reutilizarea dulapurilor vechi;
    • etichetarea tuturor rafturilor/lăzilor și stabilirea de zone pentru diferite categorii de bunuri. 

    Vrei să îți organizezi beciul pentru a-ți valorifica la maximum spațiul disponibil? Folosește cu încredere lazile de depozitare. Acestea îți vor fi un real ajutor, indiferent dacă organizezi cartofii, borcanele de murături sau uneltele pentru reparații ocazionale!

    depozitare in beci

    1. Soluții de depozitare 

    RAFTURI DE DEPOZITARE 

    Cea mai practică soluție pentru a organiza lucrurile depozitate în beci este să amplasezi câteva rafturi înalte, din plastic, lemn sau metal, pe pereții laterali. Unele rafturi pot fi folosite pentru depozitarea alimentelor, iar altele, pentru depozitarea bunurilor.

    Nu mai știi cum să îți organizezi lucrurile din beci? Pe lângă dulapuri și lăzi, poți folosi și rafturi de depozitare. Acestea îți vor oferi acces rapid la lucrurile tale și nu va trebui să pierzi timp prețios căutând ceapa sau șuruburile.

    rafturi pentru depozitare

    LĂZI DE DEPOZITARE

    Deoarece umiditatea este o problemă frecventă în beciuri, poți renunța la cutiile de carton. În schimb, poți alege lăzile din plastic sau cutiile din plastic cu capac, pentru a depozita obiectele de sezon sau lucrurile pe care nu le folosești în mod regulat. 

    Lăzile de depozitare din plastic vor face o treabă mai bună în a ține umezeala la distanță și, în plus, sunt ușor de mutat pe rafturi. Pentru o și mai bună organizare a obiectelor depozitate în beci, poți eticheta lăzile de depozitare în funcție de conținutul acestora și, astfel, vei ști întotdeauna unde poți găsi un anumit obiect.

    lada de depozitare

    CÂRLIGE REZISTENTE PENTRU DEPOZITAREA PE VERTICALĂ

    Dacă optezi pentru depozitare pe verticală, atunci o soluție eficientă ar fi să montezi câteva cârlige rezistente din metal, pe care să poți agăța, de exemplu, biciclete, scaune pliabile, scule. 

    Ai spațiu puțin la dispoziție? Nu dispera. Poți folosi depozitarea pe verticală pentru a-ți depozita sculele, bicicleta sau alte lucruri utile. Folosește carlige rezistente din metal pentru o mai bună organizare.

    panouri perforate

    PANOURI PERFORATE

    O soluție ingenioasă și la îndemână pentru depozitarea sculelor și/sau a materialelor de curățenie o reprezintă montarea unui panou perforat pe unul dintre pereții beciului. De asemenea, este ușor să personalizezi modul în care este aranjat panoul perforat, în funcție de nevoile tale. Placa perforată este extrem de eficientă pentru organizarea obiectelor mici, nu este costisitoare și o poți monta chiar tu. 

    2. Curățenie generală înainte de inaugurarea beciului

    Odată ce am aflat care sunt cele mai practice soluții de depozitare, vom trece la următoarea etapă, în care vom stabili ce lucruri urmează să fie depozitate în beci. Dacă nu faci parte din categoria celor ce duc un stil de viață minimalist, știi deja că, în câțiva ani, va trebui să treci prin etapa curățeniei generale în beci. Prin urmare, îți recomandăm să acorzi atenție informațiilor prezentate în această rubrică, pentru a-ți organiza cât mai bine spațiul în beci, astfel încât să eviți dezordinea. 

    Așadar, este recomandat ca amenajarea beciului să înceapă cu o curățenie generală, în cadrul căreia vei renunța la lucrurile nefolositoare. Va fi greu să stabilești că un obiect nu-ți (mai) este de folos, însă este necesar să parcurgi această etapă; în caz contrar, acesta va ajunge, cel mai probabil, în beci, unde va aglomera inutil spațiul. Poți începe prin a goli toate dulapurile și spațiile de depozitare existente, astfel încât să poți evalua fiecare obiect. 

    Separă obiectele în 5 categorii:

    • obiecte de păstrat: păstrează lucrurile pe care le folosești cu adevărat;
    • obiecte de donat: obiectele de valoare mai mică, încă în stare bună, dar pe care nu le mai folosești, cum ar fi jucăriile sau cărțile vechi;
    • obiecte pe care le poți vinde: obiectele de valoare mai mare, care sunt în stare de funcționare, pot fi vândute online pe site-urile de profil;
    • obiecte de aruncat: scapă de orice lucru deteriorat sau care nu mai funcționează, mai ales dacă nu ai planuri imediate de a-l repara;
    • obiecte ce pot fi reciclate: păstrează acele obiecte cărora le poți da o funcționalitate nouă, diferită de cea inițială. 

    După ce ai sortat toate obiectele, organizează-le în teancuri, pe categorii, pe cele pe care intenționezi să le păstrezi. Acest pas te va ajuta să determini dacă trebuie să achiziționezi materiale de depozitare suplimentare și de ce tipuri de materiale ai putea avea nevoie.

    depozitare eficienta

    3. Cum depozitezi eficient obiectele în beci

    Accesibilitatea este esențială în amenajarea beciului. Asigură-te că spațiile de depozitare sunt ușor de accesat. Acesta este un aspect foarte important, pentru a preveni dezordinea. Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ții cont: 

    • Articolele și cutiile pe care le accesezi mai frecvent ar trebui să fie mai ușor de accesat. Păstrează aceste recipiente pe rafturi care sunt la nivelul ochilor sau mai jos și nu le îngropa în spatele altor lucruri.
    • Nu depozita cutiile prea sus. Va fi mai greu de ajuns la ele. Acestea vor fi și mai dificil de mutat, iar fără un suport suplimentar, pot cădea. Dacă trebuie să depozitezi lucruri mai sus, investește în rafturi rezistente, astfel încât să nu trebuiască să muți recipientele din partea de sus, pentru a ajunge la cele de mai jos.
    • Nu depozita prea în spate lăzile cu obiecte. Îți va fi, de asemenea, greu să ajungi la ele.
    • Depozitează obiectele mai grele lângă scări, pentru a reduce distanța de transport.
       

    4. Idei de amenajare a unei pivnițe tip cramă

    Dacă beciul tocmai a fost construit, atunci este momentul să treci la etapa de amenajare beci și să stabilești împreună cu profesioniștii de la Brico Dépôt care sunt cele mai bune soluții. Vei găsi răspunsuri la toate întrebările privind opțiunile de depozitare și vei putea alege, în funcție de destinația principală a beciului, soluțiile de depozitare potrivite.  

    De exemplu, dacă te tentează ideea de amenajare cramă acasă și ai optat pentru unul din acele modele de beciuri din piatră, asemănătoare unei crame, atunci soluțiile de depozitare ar fi indicat să nu acopere pereții beciului. În acest fel, farmecul rustic al beciului nu va fi obturat. În astfel de modele de beciuri din cărămidă sau piatră, poți amplasa rafturi din lemn.

    Piatra naturală oferă un aspect deosebit dacă dorești să îți transformi beciul într-o cramă. Vezi opțiunile de piatra pentru constructii de la Brico Dépôt! 

    5. Construirea beciului sub garaj

    O practică des întâlnită, atunci când cauți idei de amenajare a unei pivnițe, o reprezintă construirea beciului sub garaj. În acest fel, economisești spațiu, construind pe verticală. Totodată, acoperi riscurile temperaturilor extreme și ale precipitațiilor ce ar putea compromite bunurile și alimentele depozitate în beci, eliminând posibilitatea pătrunderii umezelii prin planșeu.

    Ideea construirii unui beci sub garaj este practică și permite amenajarea unor beciuri funcționale și estetice, dar și bine echipate, cu rafturi de depozitare pentru păstrarea alimentelor conservate sau a sculelor.  

    Hidroizolația și aerisirea beciului

    Alte aspecte importante pentru amenajare beci sunt hidroizolația și aerisirea. De realizarea corespunzătoare a acestora depinde păstrarea în condiții optime a bunurilor și alimentelor pe care le vei depozita aici. Este indicat să amplasezi în beci un termohigrometru, care să-ți indice în orice moment temperatura și nivelul umidității din încăpere. 

    Un beci bine construit, hidroizolat și aerisit corespunzător va menține temperatura relativ constantă. O temperatură între 10-15 grade Celsius pe tot parcursul anului este ideală pentru a depozita atât alimente conservate, cât și alte bunuri. 

    Dacă ai observat că pereții beciului prezintă semne de umezeală sau că alimentele depozitate în beci au început să prindă mucegai, e semn că există o problemă la sistemul de hidroizolație și că vaporii de apă intră în beci.   

    Atunci când construiești casa de la zero, ia în calcul o fundație casă cu beci, deoarece această încăpere acționează precum o pernă de aer, contribuind la o mai bună izolație a casei. Însă, pentru a fi utilizabil și viabil, beciul necesită o protecție eficientă împotriva umidității. În caz contrar, poate apărea igrasia, care, odată ajunsă în beci, se poate extinde și în casă. 

    Dacă știi că pânza freatică se află la adâncime mică față de sol, pentru o bună hidroizolație a beciului, îți recomandăm să:

    • instalezi un sistem de drenaj;
    • instalezi un sistem de ventilație;
    • amplasezi un dezumidificator eficient.

    Alături de o hidroizolație corespunzătoare, un dezumidificator te poate ajuta să menții umiditatea sub control. Intervalul optim de umiditate în beci este între 30 și 50%, potrivit National Institutes of Health. Majoritatea dezumidificatoarelor pot extrage între 30 și 60 de litri de apă din aer pe zi; așadar, reprezintă o soluție rapidă pentru reglarea nivelului umezelii din beci, dar cea mai bună variantă pe termen lung este aceea de a impermeabiliza pereții.

    Ai un nivel ridicat al umidității în beci? Încearcă dezumidificatoarele oferite de Brico Dépôt. Sigur vei scăpa rapid de excesul de umezeală.

    În ce privește aerisirea beciului, dacă acesta este construit sub casă, cea mai bună opțiune ar fi să instalezi un sistem de ventilație. De asemenea, dacă ai posibilitatea, poți opta pentru ventilarea manuală, ce presupune construirea unui sistem care să permită aerului de afară să pătrundă în interior. Poți opta pentru grilaje sau ferestre mici, însă va trebui să acorzi o atenție sporită proiectului, astfel încât să te asiguri că apa nu va pătrunde în interior prin intermediul căilor de aerisire.

    De asemenea, poți amplasa în beci un purificator de aer, al cărui rol este de a atrage aerul în unitate și de a-l trece printr-o serie de filtre. Aceste filtre rețin o varietate de particule microscopice, inclusiv spori de mucegai și mucegai, alergeni, bacterii și praf. După ce purificatorul a filtrat aerul, acesta împinge aerul curat înapoi în beci. Un lucru de care trebuie să ții cont este că, dacă achiziționezi un purificator de aer, va trebui să schimbi filtrele interne în mod regulat. 

    Așadar, beciurile pot deveni încăperi uimitoare, dacă sunt bine executate, iar spațiul este valorificat la maximum. De aceea, este indicat să te asiguri, în primul rând, că beciul este organizat și amenajat corespunzător, astfel încât să răspundă cât mai bine scopului pentru care a fost construit. 

    Sursă foto: Shutterstock.com, Bricodepot.ro

    4557 vizualizări
  • Ce covor să alegi pentru living si hol în funcție de culoarea gresiei și a faianței
  • Ce sunt pereții de accent și cum îi poți realiza
  • Top 5 greșeli la placarea cu gresie și faianță
  • Cum asortezi parchetul wenge - ce culori și finisaje să alegi ca să dai un plus de originalitate casei tale
  • Lumină caldă vs lumină rece: recomandări și aplicații

    Lumină caldă vs lumină rece: recomandări și aplicații

    Lumina este foarte importantă în activitățile de zi cu zi. Dacă nu este aleasă cu grijă, va avea un efect negativ pentru ochi și concentrare. Pe termen lung, vederea se poate deteriora, iar migrenele se pot croniciza. 

    În acest context, alegerea obiectelor de iluminat și informarea cu privire la lumina caldă sau rece sunt esențiale, spre a crea un mediu plăcut în desfășurarea tuturor activităților. Mai jos, poți citi mai multe despre tipurile de lumină artificială, diferențele dintre lumina caldă și rece, avantajele și dezavantajele fiecăreia, precum și despre modul în care poți folosi lumina caldă și lumina rece în amenajarea casei. 

      • Lumină recomandată birou
      • Lumina de la telefon, tabletă sau TV 
      • Lumina pentru gătit
      • Lumina pentru activități sociale

    Tipuri de lumină artificială

    Folosirea luminii artificiale, mai ales din surse precum becurile LED, te poate ajuta să ai o casă eficientă energetic și să faci economie la factura de electricitate. Există trei tipuri de lumină artificială, lumină caldă sau rece și neutru, după cum urmează:

    • Lumină albă caldă – are o nuanță plăcută și primitoare de galben-portocaliu. Imită cel mai bine lumina naturală. Conferă o atmosferă relaxantă și este folosită cu precădere în dormitor sau în zone destinate relaxării. Pentru o atmosferă caldă, poți folosi corpurile de iluminat cu un bec lumină albă caldă. Poate fi folosită ca lumină ambientală sau decorativă. În cazul în care dorești să îți vopsești pereții în alb, lumina caldă le va oferi o tentă gălbuie.
    • Lumina albă rece – este, într-un fel, opusul luminii albe calde. Un bec cu lumină rece Te ajută să observi mai ușor culori și detalii, fiind indicată mai ales pentru activități de studiu sau care necesită atenție sporită (gătit, meșterit în atelier etc.). De asemenea, activități precum pensatul sau bărbieritul pot beneficia de efectele luminii reci (albe sau alb-albăstrui). Spoturile cu lumină rece sunt preferate pentru a împrăștia acest tip de lumină.
    • Lumina neutră – este indicată pentru spațiile de lucru din clădirile de birouri, deoarece îmbină elemente ale luminii calde cu aspectul glaciar al luminii reci. Poate stimula concentrarea și preveni oboseala ochilor. Mai mult, poate fi folosită și în băile care nu au acces la fereastră, deoarece este cea mai apropiată de lumina naturală. Nu influențează culoarea obiectelor din jur.

    Îți dorești să locuiești într-o locuință confortabilă, dar să fie în același timp și eficientă energetic? Atunci, înainte de orice altfel de amenajări, este bine să știi ce înseamnă o casa eficienta energetica de la A la Z, pentru zile lipsite de griji. 

    Diferențele între bec lumină rece și bec lumină caldă

    Sursele de lumină emit trei tonuri de culoare: lumina albă caldă, lumina neutră și lumina albă rece. Temperatura de culoare este măsurată în grade Kelvin (K) și reprezintă o caracteristică de bază a luminii. 

    Lumina caldă a unei lumânări are aproximativ 1900 K, în timp ce un bec cu halogen, care emite lumină neutră, are 3400 K. Neonul fluorescent, care eliberează lumină rece, are 6500 K. În general, în amenajările interioare se folosesc surse de lumină cu o temperatură de culoare cuprinsă între 2000 și 6500 K. Dacă îți dorești un bec sau neon cu lumină caldă, alege unul de maximum 3000 K. 

    Pentru lumina neutră, sursele de lumină vor avea valori cuprinse între 3000 și 4000 K. Dacă dorești o sursă de lumină rece, ai la dispoziție becuri fluorescente sau LED-uri cu valori cuprinse între 4000 și 6000 K.  

    Cu siguranță, vrei să faci alegerile potrivite în materie de iluminarea casei tale, indiferent de lumina caldă sau rece. Și ca totul să fie conform planurilor, corpurile de iluminat joacă un rol important. Alege din gama Brico Dépôt neoane în diferite forme, pentru lumină sigură și suportabilă. 

    Avantaje și dezavantaje lumină caldă

    Lumina caldă aduce câteva beneficii care nu ar trebui ignorate în amenajarea unei locuințe. Mai jos, sunt principalele beneficii ale luminii calde:

    • creează o ambianță primitoare, caldă și familiară;
    • induce o stare potrivită pentru odihnă/somn;
    • te ajută să te relaxezi.

    Dintre dezavantaje, se remarcă următoarele:

    • reduce puterea de concentrare, dacă studiezi;
    • contribuie la scăderea energiei;
    • poate obosi ochii, dacă o folosești pentru citit. 

    Ca să te bucuri de o lumină caldă în orice încăpere din locuința ta, atunci ai nevoie să faci alegeri corecte și inspirate. Descoperă corpuri de iluminat, alb cald sau alb rece din gama Brico Dépôt, potrivite pentru orice încăpere din casa ta. 

    Avantaje și dezavantaje lumină rece

    În aparență, lumina rece nu este dintre cele mai prietenoase, însă are câteva avantaje care o fac ideală pentru biroul de acasă sau pentru locul de muncă:

    • stimulează puterea de concentrare;
    • te ajută să distingi culori și detalii;
    • ajută în activități care necesită îndemânare și finețe.

    Cauți becul potrivit pentru încăperile din locuința ta pentru lumină caldă sau rece? Dacă încă nu l-ai găsit, te ajutăm prin câteva tipuri si caracteristici de becuri pe care să le iei în considerare. 

    Cu toate acestea, are și câteva dezavantaje. Mai jos sunt principalele dezavantaje asociate luminii reci:

    • folosită excesiv, induce o stare de oboseală;
    • poate cauza durere de cap și/sau ochi, la expunerea prelungită;
    • menține un nivel ridicat al atenției, nepotrivit mai ales după apus.

    becuri

    Vrei să faci o schimbare de ambient în confortul casei tale, în special dacă lucrezi de acasă? Atunci, primul pas este să alegi un birou care să fie practic și să se potrivească designului. Alege birouri din Brico Dépôt și sigur sunt potrivite pentru orice gust și stil. 

    Alb cald sau alb rece: ce tipuri de lumină se potrivesc în designul interior

    În designul interior, există patru tipuri de lumină:

    • lumina ambientală;
    • lumina funcțională;
    • lumina de accent;
    • lumina decorativă.

    Mai jos, vorbim despre fiecare în parte, pentru a ști care se potrivește cel mai bine pentru tine în activitățile desfășurate, lumină caldă sau rece. 

    Lumină ambientală

    Lumina ambientală este difuzată în mod uniform în întreaga cameră, fiind potrivită atât în amenajarea unei locuințe mici, cât și a uneia generoase. Poate fi folosită atât pentru zilele înnorate, cât și după apusul soarelui. Este indicată pentru bucătării și birouri, ca lumină generală, și pentru holuri, furnizând un flux constant de lumină. 

    O încăpere mică cere multe sacrificii și idei pe care, uneori, nu știi cum să le implementezi. Cu toate acestea, nu este un proces imposibil. Descoperă sfaturi pentru amenajarea unei locuinte mici, ca să ai inspirație pentru planul pe care vrei să îl implementezi. 

    Aceasta, la rândul său, este de mai multe feluri, în funcție de corpul de iluminat:

    • plafonieră – oferă lumină directă și este plasată pe tavan sau pe unul dintre pereți, în partea superioară a peretelui;
    • lampadar – oferă lumină generală doar într-o anumită zonă a camerei;
    • neoane;
    • lustre.

    Cu toate că oferă un iluminat general, lumina ambientală nu este recomandată pentru lucratul la computer sau pentru a evidenția anumite elemente de decor (opere de artă, unele piese de mobilier extravagante etc.).

    Mai mult, lumina ambientală oferă un nivel tolerabil de strălucire, fără a provoca dureri de cap.

    În alegerea corpurilor pentru iluminarea ambientală, este indicat să iei în calcul dimensiunile încăperii și dacă pătrunde lumina naturală. Ca regulă generală, lumina ambientală este una clasică, standard și stabilă, folosită pentru majoritatea camerelor. 

    Dacă îți place să îți petreci serile în liniște la un film sau să citești, cu siguranță îți vei dori și o lumină prielnică care să te acompanieze, lumină caldă sau rece. Alege lampadare de la Brico Dépôt, fiindcă sunt potrivite pentru orice activitate și încăpere. 

    Lumina funcțională

    Lumina funcțională este intensă și direcționată punctual într-o anumită zonă. Este perfectă pentru citit, scris, gătit sau aplicarea machiajului. Lumina de acest fel nu are strălucire și nu cauzează dureri oculare. 

    Principalele corpuri de iluminat care oferă lumină funcțională sunt:

    • lampa de birou;
    • lampa cu spoturi/spoturile încastrate în tavan sau mobilă;
    • lampa ajustabilă de podea;
    • aplica ajustabilă;
    • corpurile de iluminat cu neon sau LED pentru baie/bucătărie;
    • lampa de grădină.

    În general, lumina funcțională este folosită mai ales pentru rolul său practic. De exemplu, dacă dorești să tai ceapă, vei avea nevoie de lumină rece de tip funcțional, situată deasupra mesei de lucru. Pe lângă aceasta, va fi nevoie și de o sursă de lumină caldă, reprezentată, eventual, de o aplică poziționată central. 

    iluminat bucatarie

    Lumina caldă sau rece este importantă în orice încăpere din casa ta, chiar și în locurile mai mici, cum ar fi pe hol sau debara. Ca să îmbini eficiența și designul, alege aplice interioare pentru astfel de încăperi. 

    Lumina de accent

    Lumina de accent are rolul de a evidenția o anumită zonă a camerei sau doar un obiect. De exemplu, lumina de accent este folosită pentru a scoate în evidență detalii inedite ale unor piese de mobilier sau obiecte de artă. 

    Este de trei ori mai luminoasă decât lumina ambientală și are, de regulă, luminozitatea ajustabilă. Mai jos sunt principalele obiecte de iluminat care oferă lumină de accent:

    • aplicele pentru pereți;
    • spoturile încorporate în pereți;
    • lampa tablou sau aplica tablou;
    • spoturile cu direcția reglabilă.

    Spre deosebire de lumina ambientală sau de cea funcțională, lumina de accent este folosită pentru rolul său estetic: creează un punct de interes pentru privitori. Este potrivită pentru livingurile spațioase, în grădini sau în alte locuri unde poți expune opere de artă, piese de mobilier cu detalii inedite, fotografii sau altele. 

    lumina decorativa

    Lumina decorativă

    Lumina decorativă este ultimul tip de iluminare interioară. Ajută spațiul să strălucească și poate fi folosită și ca element de decor. De asemenea, poate fi folosită pentru rolul practic, de iluminare, sau ca lumină de accent. 

    Mai jos, sunt principalele corpuri de iluminat care oferă lumină decorativă:

    • lustre cu decorațiuni;
    • plafoniera cu un motiv deosebit;
    • candelabre – oferă lumină și, în același timp, devin un obiect de artă.

    Vrei să ai o îmbinare perfectă între eficiență și design? Atunci, alege plafoniere pentru iluminarea încăperilor tale, potrivite atât pentru dormitor, dar și pentru sufragerie sau hol.

     De ce să alegi obiectele de iluminat de la Brico Dépôt

    Brico Dépôt oferă o gamă largă de produse care se actualizează în fiecare lună. Mai jos sunt principalele avantaje, dacă alegi obiecte de iluminat și accesorii de la Brico Dépôt:

    • îți amenajezi un spațiu marcat de funcționalitate, simplitate și sustenabilitate;
    • poți comanda produsele online. Acestea îți vin direct la ușă sau le poți ridica din magazin, la doar patru ore de la comandă;
    • ai acces la o gamă mare de produse sustenabile – 74% dintre produsele de la Brico Dépôt sunt din surse sustenabile;
    • ai acces la branduri exclusive și produse de calitate, la prețuri avantajoase. 

    LED lumină caldă: cum o folosești în amenajarea casei

    Lumina caldă, cu maximum 3000 K, are efect odihnitor și relaxant, fiind predominantă în casă. Un LED cu lumină caldă ales cu atenție oferă personalitate și confort tuturor încăperilor în care petreci timp alături de familie și prieteni. Poate fi folosit:

    • în dormitor – poți monta o lustră clasică, un lampadar sau LED-uri în stil modern. Prezența luminii calde în dormitor te va ajuta să adormi mai ușor. Pe de altă parte, pentru veiozele de lângă pat, este indicat să alegi becuri cu temperatură neutră, pentru a evita oboseala în timpul cititului.
    • în living – lumina caldă poate crea o atmosferă festivă și primitoare pentru persoanele dragi. Poți crea acest efect montând o lustră sau câteva lampadare.
    • pe hol – lumina caldă de pe hol este cea care te întâmpină când vii acasă, deci, ar trebui să alegi obiecte de iluminat care oferă o atmosferă primitoare. Lumina caldă poate fi pusă în evidență prin aplice de perete.

    Dacă seara îți dorești să ai parte de o relaxare profundă, citind sau urmărind un film, cu siguranță, vrei să ai și o sursă de iluminare suportabilă. Descoperă veioze din gama Brico Dépôt, care se potrivesc de minune pe noptiera ta. 

    lumina calda

    Lumină rece LED: cum o folosești în amenajarea casei

    Lumina rece LED variază între 4000 și 6000 grade Kelvin și este folosită în încăperile în care este nevoie de atenție și precizie. Poate fi folosită cu succes:

    • în baie – lumina rece este de tip funcțional, astfel că în baie va fi utilă pentru machiat și bărbierit. În mod ideal, vei îngloba corpul de iluminat în dulăpiorul cu oglindă;
    • în bucătărie – lumina rece este folosită mai ales la gătit, fiind recomandat să o plasezi deasupra blatului, unde vei pregăti masa și vei decora platourile. Dacă dispui de o bucătărie generoasă, în zona de dining poți pune o sursă de lumină caldă, pentru a crea o atmosferă plăcută pentru luat masa;
    • în birou – stimulează puterea de concentrare, motiv pentru care sunt indicate veiozele de birou cu bec LED cu lumină rece.

    Cum folosești lumina caldă sau rece în funcție de activități

    O casă în care se realizează activități diverse necesită lumină caldă sau rece, pentru confort și eficiență, dar și o temperatură de lumină potrivită. 

    Lumină recomandată birou

    Lumina recomandată la birou este albă rece cu becuri LED. Ajută la concentrare și stimulează atenția.

    Lumina de la telefon, tabletă sau TV 

    Diversitatea mare de culori specifică ecranelor unor dispozitive de acest fel poate fi armonizată prin folosirea luminii neutre. 

    Lumina pentru gătit

    Este indicat să alegi becuri cu lumină rece pentru tocarea legumelor, fructelor și a cărnii și lumină caldă pentru gătitul în zona aragazului.

    Lumina pentru activități sociale

    Petrecerea timpului alături de cei dragi se desfășoară cel mai bine sub lumina unor becuri LED cu lumină caldă.

    Îți place să îți petreci serile scriind sau studiind? Atunci, lumina albă rece te va ajuta să îți desfășori activitățile confortabil. Alege becuri LED care să te ajute în acest sens.  

    Lumina este foarte importantă în orice casă și poate schimba rapid felul în care percepem mobila, un obiect de artă sau pereții. Alegerea luminii potrivite pentru nevoile și activitățile întreprinse pare un lucru nesemnificativ, însă îți va asigura armonie, confort și un randament ridicat. Într-un final, lumina contribuie la transformarea locuinței dintr-o casă într-un cămin primitor. 

    Sursa foto: Shutterstock

    3287 vizualizări
  • Rolul plintei și cum alegi modelul potrivit în funcție de pardoseală și de cameră
Copyright ©️ 2024 Brico Dépôt România, Reg. Com. J40/9990/2001, CUI: RO14328360