Brico Dépôt își continuă angajamentul pentru protecția mediului: 100% produse vândute din lemn certificat până în 2025 și creșterea accelerată a gamei de produse sustenabile

Preocuparea românilor pentru protecția mediului

În ultimii ani, tot mai mulți consumatori au devenit mai preocupați de importanța protejării naturii și de adoptarea unui stil de viață mai sustenabil, îndreptându-se către produse și soluții care pot limita efectele negative asupra mediului. 

Potrivit unui studiu recent realizat de Brico Dépôt și iSense Solutions*, cele mai urgente probleme identificate de consumatori în acest domeniu, la nivel local, sunt defrișările (73%) și poluarea apei (46%). Iar când vine vorba despre protecția mediului, cel puțin 4 din 10 români sunt atenți întotdeauna la următoarele aspecte: consumul de apă (43%), consumul de energie electrică (38%), risipa alimentară (43%) și reciclarea selectivă (42%). Astfel, 76% dintre respondenți au declarat că vor să diminueze consumul de apă și energie electrică, în timp ce 73% dintre ei reciclează selectiv în mod constant.

Angajamentul Brico Dépôt în ceea ce privește sustenabilitatea

În acest context, Brico Dépôt și Grupul Kingfisher și-au setat țeluri ambițioase de sustenabilitate pe termen lung, derulând o serie de acțiuni strategice pentru combaterea schimbărilor climatice și protejarea pădurilor. 

Astfel, Kingfisher și-a propus să devină o companie forest positive până în anul 2025, urmărind ca suprafața pădurilor plantate să fie mai mare decât cea exploatată. De asemenea, Grupul a dezvoltat un parteneriat cu organizația Rainforest Alliance pentru protejarea pădurilor tropicale, fiind și membru fondator al inițiativei „Forest Allies”. În acest moment, 79% dintre produsele din portofoliul companiei au certificarea FSC (Forest Stewardship Council), pentru care se folosesc lemn și hârtie din surse controlate, urmând ca până în 2025 procentul să fie de 100%.

“O casă bună este, fără îndoială, și una sustenabilă, eficientă din punct de vedere al resurselor și al consumului de energie. Printr-o strategie solidă de sustenabilitate, revizuită periodic la nivel de Grup, și investiții constante în această direcție, facem pași importanți în lupta împotriva schimbărilor climatice, din dorința de a proteja mediul înconjurător și de a construi un viitor mai bun pentru comunitățile noastre” – Adela Smeu, CEO, Brico Dépôt România.

Totodată, compania se numără printre puținii retaileri care și-au propus să contribuie la limitarea încălzirii globale sub pragul de 1.5°C până în 2025, conform Acordului de la Paris. În cadrul Kingfisher s-au înregistrat, așadar, progrese semnificative în raport cu strategia de sustenabilitate setată, compania diminuând emisiile de carbon cu 27% în 4 ani.

Produse sustenabile pentru clienții Brico Dépôt

Portofoliul Brico Dépôt include soluții și produse sustenabile, cu ajutorul cărora clienții pot realiza economii semnificative de apă sau energie electrică. De exemplu, bateriile de baie și bucătărie din gama Good Home, cu tehnologia inovatoare Kingfisher, permit reducerea consumului de apă datorită regulatorului incorporat. În același timp, uneltele de mână din gama Magnusson sunt fabricate dintr-un material foarte rezistent, având garanție pe viață.

*Cercetarea a fost realizată de pe un eșantion de 504 respondenți, din mediul urban, cu vârste   cuprinse între 18 și 65 de ani. 

--

Despre Brico Depôt

Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și 2500 de angajați. Credem că fiecare dintre noi trebuie să aibă o casă în care să se simtă bine, iar obiectivul nostru este ca reamenajarea locuinţei să fie accesibilă tuturor. Astfel, oferim clienților noștri produsele și accesoriile de care au nevoie pentru construcția sau reamenajarea casei.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricoDepôt.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.

Despre Kingfisher plc

Kingfisher este o companie internațională de îmbunătățire a locuințelor, cu aproximativ 1.380 de magazine, susținută de o echipă de 79.000 de colegi. Operăm în opt țări din Europa, sub mărcile: B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaș.

Copyright ©️ 2021 Brico Dépôt România